Carnagiu, omor! Guvernul Ponta se dueleaza cu preturile
Pierdut in proiectele mele, am rabdat ce am rabdat cascadele urlatoare cu prostii ce tasnesc, revarsandu-se randuri-randuri din gura ministrilor care se lupta de zor, toata ziua –buna ziua cu preturile, in breaking news-uri tulburatoare. Discutia a ajuns deja la paroxism, premierul Ponta inarmat cu o halebarda si cocotat pe calul alb numit “scaderea de TVA” ameninta cu taxe speciale pentru supermarket-uri, Ministrul Finantelor vorbeste crancen despre incasarea bacsisului de la pizza, seful ANAF da cu tifla, cu tafna si sictir, Parlamentului care pune si el niste intrebari prin Comisia de Buget Finante, Ministrul Agriculturii face un “control” televizat avand in background pateuri de 6,79 lei. Contributia valoroasa a fostului purtator de cuvant al Guvernului, dl Palada este de a crea un cuvant potrivit, un neologism care sa descrie inedita situatie – respectiv substantivul bejboinici (probabil o contopire intr-un singur cu vant a cuvintelor “bezmetici” si “razboinici). Eu spun ca ingroparea televizata a Marioarei Zavoranu, impacarea Zavorancei cu Gigicu si discutia despre averea raposatei – Dumnezeu sa o odihneasca (la pachet cu toti bizonii Tv care au stors ultimul strop de rating din povestea asta)- este plictisitoare fata de subtilitatile discutiei de fata. Bejboinicii din Guvernul Ponta au dat, practic, cu oistea in gard si, in breaking-news-uri repetitive, alearga mai departe, cu gard cu tot.
In primul rand, punem mana pe un manual de economie sau pe o compunere de clasa a XI-a de la un liceu cu frecventa redusa (jur, asta am gasit printre primele lucruri pe Google, mi-a luat fix 20 de secunde fara TVA). Chiar si dintr-o astfel de compunere premierul, Ministrul Finantelor, Ministrul Agriculturii si alti domni si doamne aprigi si indarjiti intervenienti in formarea preturilor ar afla lucruri utile. De pilda, ca preturile se formeaza prin intalnirea cererii cu oferta. Nu prin intalnirea lui Daniel Constantin cu reprezentantii hypermarketurilor sau prin intalnirea lui cu rafturile cu pateuri de 7,28 lei unde a mers omul in control (daca nu ma credeti, revedeti secventele TV), nu prin intalnirea lui Victor Ponta cu o emisiune la B1, nici macar prin intalnirea lui Orlando Teodorovici cu un tip care livreaza pizza in Ministerul Finantelor, unde se munceste mult, cu drag si spor, pentru al tarii bland (si rabdator) popor. Despre miracolul ca in Romania exista inca licee cu frecventa redusa care livreaza informatia economica (aproape) corect intr-un alt articol, special dedicat educatiei – ce intereseaza aici este ca informatia livrata celor care diriguiesc o tara este net inferioara unui astfel de manual pus cu copy-paste (uite, las de la mine – scanat!) pe internet.
Mai inainte a glasuit premierul Ponta:
“Putem sa-i obligam pe toti cei ce activeaza pe piata sa respecte principiul competitivitatii prin masuri foarte clare si foarte dure (…) Avem masuri legislative pe care le putem lua, putem introduce taxe speciale” pentru cei care nu vor reduce preturile dupa scaderea TVA la produsele alimentare, a spus Victor Ponta, fara a preciza la ce “taxe speciale” se refera.
“Vom pune niste taxe atat de mari incat tot ce castiga speculativ sa piarda pe partea cealalta”, a amenintat el.
Pentru cineva care e deja de 3 ani premier, e o cascada Niagara de prostii tasnitoare. Pentru inceput, premierul nu face diferenta intre concurenta (si legea concurentei) si competitivitate, adica diferenta intre un mar si un cactus. Concurenta e intre producatori, competitivitatea e a economiei in ansamblu, eventual cand ne pregatim de adoptarea euro. Ideea ca dupa ce ai facut eforturi prin Tratatul de Aderare sa te numesti o economie de piata functionala intervii de la microfonul guvernului cu texte putiniste de genul “putem sa ii obligam pe toti care activeaza in piata….”este cel putin bizara, pentru ca Romania este in piata comuna europeana, nu alaturi de Belarus in Uniunea Vamala gandita la Moscova. Ideea in sine ca te ocupi de cei care activeaza in piata, cand de pilda problema cu TVA redus la paine era taman un sector care era 60% la negru, conform calculelor Consiliului Concurentei denota o crasa lipsa de intelegere a fenomenelor economice – de pilda ca introducerea unei taxe arbitrare poate sa insemne nu doar distorsionarea preturilor si si o posibila trecere spre gri sau negru a unor tranzactii economice. Se ameninta apoi, tam-nesam, cu niste neprecizate taxe speciale. Ar putea fi materializate aceste taxe in modificarea cu numarul 269 a Codului Fiscal (sau pana la acest numar am avut puterea si rabdarea sa numar) – dar ce taxe speciale sa introduci? Taxa pe supermarket? Taxa pe castigul care tie ti se pare mare , dar cum o aplici concret? Cum faci sa eviti taman arbitrariul care ghideaza fiecare traznaie fiscala scoasa cu forcepsul din vortexul negru numit Departamentul Legislativ al Ministerului de Finante si azvarlita in capul multimii?
Ideea ca ai putea inventa niste taxe care sa smulga nenorocitilor de capitalisti (rationali, pana la urma, raspunzand unor stimuli fiscali pe care ii introduci) fix acea parte de taxe pe care o vrea guvernul este o prostie cu etaj si mansarda – guvernul nu poate determina cat din reducerea de TVA se duce in profiturile producatorilor si ai retailerilor (probabil majoritatea, datorita pozitiei lor consolidate pe piata) si cati se duc la consumatori (disipati, greu de agregat, fara asociatii care sa se lupte vizibil, fara mecanisme de transparenta prin care sa se mute efficient catre cel mai ieftin pret), probabil firmiturile, la fel ca in cazul TVA-ului redus la paine. Ca sa concluzionam – formarea preturilor are si ea un mecanism economic care tine la fel de mult cont de Victor Ponta ca de Mos Craciun sau de Zana Maseluta, adica deloc. Intr-o economie libera preturile se formeaza liber, daca vrem sa ne intoarcem la penurii, magazine in care sa existe doar macrou, mazare boabe si sos de rosii sa o spunem deschis.
Apoi a glasuit si Ministrul Agriculturii, care, ferches, probabil a lasat masca vreo doua fete de la casa de marcat care isi dadeau coate ca a descins ditamai ministrul in magazinul lor. In fata multor blitzuri, dom’ ministru a rostit asa, profund:
“Am fost în control. Cu toate că nu aș vrea să vă detaliez foate mult, astăzi”
Pai merita detaliat, cica ministrul vrea sa se asigure ca preturile la raft scad – o prostie cu etaj si mansarda.
“Odata cu reducerea taxelor, trebuie sa beneficieze clientii”
“Nu putem sa intervenim foarte mult pe piata – cei care incearca sa profite din aceasta situatie, o luna de zile pana la 1 iunie(….)sa existe un soi de angajament/ acord pe ceea ce am propus(….)”
Domnu’ ministru, nu puteti interveni deloc. Nu puteti cere niciun angajament, pt. ca fiecare operator in piata trebuie sa aibe capacitatea de formare a preturilor. In lipsa acestei posibilitati, nu exista, de fapt, reglarea pietei. Nu puteti implica Institutul National de Statistica pentru ca e o entitate care nu face decat sa preia pentru gesiunea statistica niste informatii seci, modelate apoi intr-un model econometric. Nu puteti aminti de Consiliul Concurentei pentru ca este o autoritate independendenta, conform reglementarilor europene care au avut stegulet rosu pana cand s-au inchis. Nu va puteti folosi de ANPC, pentru ca legea respectiva nu se refera la preturi, ci la situatii de produse neconforme. Cu alte cuvinte, se implica ANPC-ul daca pateurile de 6,79 lei sunt stricate, nu daca sunt prea scumpe sau ieftine, urmare a modificarii unor taxe.
“….Transparenta in ceea ce se intampla cu preturile. S-a creat un subiect. Trebuie sa ne spuneti dvs. Daca exista ceva real in ceea ce s-a discutat….Cum vedeti si dvs lucurile”
No comment. Ministrul s-a scuzat in ziua urmatoare –cica, totusi, nu a fost in control, pentru ca a aflat de atributile legale ale Ministerului in urma unor discutii cu lanturile de magazine.
Ultimul la inaintare a fost Ministrul Teodorovici, cu doua declaratii. Iata relatarea din presa:
Dacă eu vreau să dau bacşiş băiatului care îmi aduce pizza, cum rezolv, domnule ministru ?”, l-a întrebat un jurnalist pe ministru, acesta explicându-i că, dacă este mulţimit de “gustul şi serviciile prestate”, îi poate da bacşiş.
Întrebat însă în continuare cum poate fi dat acestuia bacşiş fără să primească bon fiscal, ministrul a răspuns: “Dacă doriţi să lăsaţi un bacşiş, mergeţi la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă, bate bonul fiscal, bacşişul respectiv, şi asta este. Sau cu taxiul, vreţi să mă întrebaţi şi de taxiuri, dacă mergeţi cu taxi?”
Intrebarea si raspunsul vor face cariera si tintesc exact partea cea mai relevanta – aplicabilitatea masurilor fiscale si discutarea lor cu cei care vor trebui sa le implementeze. In lipsa unei dezbateri publice eficiente – pentru ca singura dezbatere este in Romania cea in care un ministru raspunde cateva minute la intrebarile presei – vom avea doar bacsisul impozitat. Impozitarea prostiei va astepta probabil conceperea unor norme metodologice care, odata puse la punct, ar imbogati visteria statului.
Cum se formeaza, totusi, preturile?
Ce inseamna ca se intalneste cererea si oferta, ca nici fenomenu’ asta nu e prea des inteles. Vorbim pentru simplitate, la inceput, de o piata generica, in care toate produsele le vom boteza mere (atentie, nu mere ionatane, diferite de merele verzi, ca asta inseamna deja ca nu avem produs omogen si nu ne ajutam in formarea pretului si de fapt nu e o piata perfecta, ca in manual). Exista o disponibilitate de a vinde o cantitate de mere la fiecare pret posibil. Daca la 0,1 lei pe mar (sau pe kg, nu conteaza) vinzi o cantitate, evident ca la 1 leu sau la 10 lei pe mar (sau pe kg) vinzi o cantitate mai mare. Ceea ce rezulta vom denumi prin simplificare grosiera curba ofertei care se intalneste cu cealalta curba, a cererii. Pe de alta parte, din partea cumparatorului la fiecare pret posibil este dispus sa cumpere o cantitate. Unde se intalnesc cele doua curbe, intr-un echlibru, se formeaza pretul. A se observa ca pretul nu are de a face cu taxa, taxa care distorsioneaza ambele curbe – in functie de modul in care cei doi actori din piata raspund la cresterea/scaderea taxelor, asa se formeaza si noul pret. Posibil sa existe si zero efecte in preturi scazute la consumatori, posibil sa existe mai putine produse puse pe piata de vanzator! In ciuda aprigelor declaratii ministeriale, preturile or sa faca ce-or vrea actorii din piata.
Pentru puritanii pietelor libere nerestrictionate, cateva precizari importante. Daca, de pilda, nu avem o piata reala pentru ca merele sunt atat de diferite incat sunt percepute ca produse separate atunci formarea preturilor nu e eficienta. Daca sunt atati de multi vanzatori de mere si cumparatori incat nu exista informatia in timp real despre preturi, atunci o initiativa gen Observatorul Preturilor a Consiliului Concurentei poate fi utila. Daca piata libera ne lasa sa cumparam mere otravitoare (la fel de frumos lustruite ca cele “bune”), in afara standardului de comert atunci asistam aici la un esec al pietei, motiv pentru existenta Protectiei Consumatorului. Daca e razboi si dintr-o data te trezesti fara niciun mar in tara, atunci ai nevoie de Rezervele de Stat, o alta institutie existenta. Daca toti producatorii de mere s-au inteles sa iti vanda marul doar cu 10 lei bucata (cartel, in limbaj de specialitate) si asta e un esec al pietei si motivul pentru care exista Consiliul Concurentei care sa aplice amezi. In fine, daca nu exista informatia colectata intr-un loc referitoare la toate preturile nationale care sa faca mai eficiente trazactiile dintr-o parte intr-alta, sau daca o infrastructura de transport ineficienta face scump transferul unor mere ieftine in locuri cu preturi mari si invers – sau daca te costa mai mult sa transporti merele decat pretul pe care poti sa il obtii, toate astea impiedica functionarea libera a pietelor.
Ca atare, ce poate face Guvernul intr-o astfel de piata este taman in sensul celor de mai sus – sa ajute formarea unor piete autentice pazind de pilda pietele/ oboarele atunci cand ies la omor intermediarii si samsarii, bine paziti de politia locala spaguita. Pot sa impuna certificari de producator, pot sa stimuleze formarea unor depozite – cum sunt de pilda cele 8 spatii de depozitare propuse inca din 2010 si lasate balta. Pot face un Observator al Preturilor (legislatia este in lucru la Consiliul Concurentei), pot cere calitate standardizata, fara elemente toxice (prin ANPC), pot incuraja libera concurenta prin transparenta si stimularea investitiilor noi (inclusiv prin masuri de creditare a noilor intrati pe piata, pentru reducerea barierelor de intrare). Pot, chiar , la limita, cu o tenta socialista sa implice Rezervele de Stat, de pilda in cumpararea granelor (sau a altor produse) cand se culege recolta si repunerea lor pe piata atunci cand preturile cresc. Se pot gandi mecanisme de depozitare, campanii “buy Romanian” si cate si mai cate.
Ce nu se poate este sa ai un premier care nu face diferenta intre competitie si competitivitate, un Ministru al Agriculturii care zice ca e azi in control si maine anunta ca nu a mai fost in control si un Ministru al Finantelor care vorbeste de bacsisul de la pizza cam cum vorbea la Comisiile de Monitorizare a programelor europene in putinele dati cand chiar se obosea sa vina pe la sedinte. Romania ramane, deocamdata, sub zodia lui Caragiale: La bulivar, birjar, la bulivar!
Atentie!