Ce se poate face cu pretul benzinei

În primul rând, există nişte lucruri pe care Guvernul, indiferent cât de vioi sau şturlubatic ar fi, nu le poate face deloc. Îngheţarea preţurilor este ca un roman ştiinţifico-fantastic: poate suna bine, poate chiar părea real, însă nu se va întâmpla vreodată, cel puţin nu în timpul vieţii noastre.
Asmuţirea Fiscului asupra companiilor de petrol nu are nicio legătură cu preţurile: rezultatul s-ar putea să fie taxe suplimentare încasate de stat sau ceva amenzi suplimentare, însă preţul la pompă nu se mişcă după cum vrea Guvernul. În fine, pasarea pisicii cu îngheţarea preţurilor la Consiliul Concurenţei nu rezolvă nimic, mai ales că această instituţie va cere, în mod legitim, opinia Comisiei Europene. Opinie care va fi vehement negativă. Totuşi, ce se poate face? În primul rând, trebuie strânse toate deciziile care afectează reglementarea sectorului de energie, să se reunească într-un singur loc. Dacă nu se poate într-o singură mână, măcar într-un comitet. În momentul de faţă, Autoritatea de Reglementare în Energie, Autoritatea Naţională de Resurse Minerale, Ministerul Economiei (inclusiv apendicele OPSPI), Ministerul Finanţelor, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, primul-ministru şi Consiliul Concurenţei îşi dau, toţi, cu părerea asupra diverselor părticele ale sistemului. Haosul este evident din simpla înşiruire – cum se coordonează toate aceste forţe, în negocierile cu Petrom, de pildă? În al doilea rând, un program naţional de explorare a ţiţeiului din România nu a fost făcut niciodată. Statul ar putea aloca bani pentru dezvoltarea perimetrelor cunoscute de petrol – dar e mai probabil să avem panseluţe de milioane de euro prin Bucureşti de aceşti bani. Statul ar putea concesiona perimetrele cunoscute, într-o licitaţie publică, unde să invite principalele companii recunoscute pe plan mondial. În plus, statul ar putea semna un parteneriat pentru găsirea a noi resurse în subsolul României, care ar putea susţine industria – aici specialiştii sunt nordicii, americanii sau britanicii. În al treilea rând, reglementările la capitolul benzinării ar trebui unificate şi implicate. Trebuie spus că piaţa benzinăriilor este locală. Tradus, nu te duci cu maşina să îţi faci plinul din Bucureşti la graniţa cu Bulgaria, chiar dacă ai găsi preţuri mai mici; te duci, conform studiilor, pe o rază de cel mult 5 kilometri. Cu alte cuvinte, statul ar trebui să permită penetrarea benzinăriilor în cât mai multe zone urbane, pentru a stimula concurenţa. Ar exista şi posibilitatea unui mercurial al preţurilor, care ar putea indica exact, în fiecare zi, preţul la fiecare producător, astfel încât consumatorii să poată lua benzina din locul în care este cu doi-trei bănuţi mai ieftin – ar creşte puţin concurenţa. În plus, s-ar putea încuraja în mod activ venirea altor companii pe piaţă. De asemenea, Guvernul ar putea să nu se mai dea atât de preocupat de soarta oamenilor, în condiţiile în care tot el este cel care a ridicat taxele pe carburanţi (accizele) la începutul anului. Soluţii mai sunt, foarte multe, dar nu are cine să le implementeze.