Cele 7 efecte ascunse, dupa proteste

Reintors in SUA, vad pe majoritatea posturilor de televiziune aceeasi rasnita obosita a comentariilor previzibile, variatiuni pe aceeasi tema: comparatii cu Revolutia, elemente de disfunctionalitate a dialogului, iar din partea guvernantilor “continuarea reformelor”, pericolul “imaginii externe” si diverse variante ale obositului slogan “suntem si noi oameni”- cel mai penibil interpretate de directorul de la Directia de Ordine Publica din Jandarmerie. Varietatea comentariilor si raspunsurilor seamana cu varietatea existenta intr-o bacanie din vremea comunismului, iar analistii par incapabili sa vada dincolo de deal.
Primul efect evident, dar necomentat in profunzimea lui, este ca romanii au capatat vocatia protestului, dupa 21 de ani in care singurul protest autentic cu mai multi manifestanti a fost cel de la Revolutie. Aceasta vocatie este o noutate doar pentru romani, ungurii, grecii, spaniolii, francezii exersand-o de mult. Dupa lesinatul protest din fata Parlamentului care a strans sub 700 de oameni , atunci cand guvernul si-a asumat raspundererea pe reducerea salariilor cu 25%, avem primul protest zdravan cu peste 10.000 de oameni in 34 de judete. A se compara, de pilda, cu protestul de la Londra impotriva vanatorii cu vulpi, protest care a adus in strada peste 1.000.000 de britanici. Care este efectul practic? Oamenii vor iesi mai usor in strada sa isi strige doleantele, iar puterea politica si administrativa va avea serioase probleme in a-si continua discursul de rumegus, asezonat cu hotii dezvaluite de presa, autism si secretomanie. Oamenilor nu mai le este atat de teama cu privire la posibilitatea de a ajunge in dubele Jandarmeriei, in comparatie cu teama de a ajunge in dubele Securitatii, inainte de 1989.
Al doilea efect evident ca se va profita la maximum, din punct de vedere politic, de acest moment. Desi participantii au avut inspiratia extraordinara de a striga “PDL si USL, aceeasi mizerie”, respingand orice afiliere politica, se vor gasi diversi antreprenori ai “revolutiei” , la fel ca la Revolutia din 1989. Speranta mea este sa nu iasa, din nou, multe rebuturi la suprafata – iar o speranta corelata este ca romanii au o capacitate de exercitiu democratic ceva mai mare decat acum 21 de ani. Totusi, se vor lansa platforme, noi uniuni, noi proiecte politice, unele care sunt deja incalzite pe margine fie ca este vorba de proiecte initiate de Mircea Geoana, Mihail Neamtu sau cine o mai veni. Pentru mine este evident si faptul ca actualul partid de guvernare trebuie sa se prezinte la alegeri intr-o alta forma decat cea in care este el acum – cel mai probabil tot sub forma unei uniuni sau coalitii. Pragmatismul politic va impinge spre o astfel de solutie, dar tuturor antreprenorilor le va fi foarte greu, daca nu imposibil sa acceada in Parlament. Motivul este ca o capilaritate slaba in teritoriu este egala cu o participare slaba a votantilor si deci cu un rezultat slab in alegeri. Efectul ar putea fi aici de disipare a furiei in proiecte fara prea mari sperante – insa in acest fel va reinterveni deziluzia pe scara larga.
Al treilea efect este ca Guvernul nu va putea continua in forma actuala. Desi cea mai comoda (din punct de vedere politic, nu al manifestantilor care vor ramane nemultimiti in orice formula) ar fi o remaniere, exista si posibilitatea reala de schimbare a premierului. Va amintiti de formularea celebra a lui Ioan Oltean ca “Boc mai poate sa incaseze”- ei bine, se apropie foarte repede de momentul in care nu va mai putea incasa. Ministrul de Interne este posibil sa cada ca unul din principalii tapi ispasitori, iar cel putin 5-6 ministere isi vor schimba titularul in urmatoarele zile, este foarte posibil chiar mai multe, daca manifestatiile continua.
Al patrulea efect, strans legat de al treilea, este ca activitatea administrativa se incetineste serios in institutiile statului, unele in asteptarea noilor sefi cu noi “viziuni” si care vor da ordine diferite de cele care sunt in prezent implementate cu superficialitate. In pregatire, unii sobolani gri din directoratele multor ministere si autoritati vor cauta protectie politica si intr-o parte si in alta si vor ingurgita multe cafele cu mai-marii actuali si posibili. Pe langa hipertensiune de la atatea cafele, incearca sa isi asigure supravietuirea intr-un sistem nemodificat dinainte de Revolutie. Secretarul de Stat pe Buget este in minister din 1988, principalii actori (directori de cabinet, inalti functionari publici, secretari generali) ai mai multor ministere sunt “la post” din 1991, neschimbati de niciun regim. Protestele vor schimba politicienii, dar nu vor schimba nimic din structura administrativa profunda a statului roman, cea de care depinde in mare masura mersul treburilor.
Al cincilea efect este relevarea mecanismelor fundamentale ale statului roman. Cand a fost criza, premierul Emil Boc a facut o sedinta de partid, dupa care a dat o conferinta de presa in care primele cuvinte au fost “Urmare a sedintei coalitiei…”. Inainte de a aparea domnia sa, a existat un comunicat de la sediul Jandarmeriei, care la randul sau se bazeaza pe un centru de comanda infiintat de Virgil Ardelean, fostul sef “Doi si un Sfert”. Ce inseamna acest lucru? Ca in momente de panica si confuzie in societatea romaneasca, singurele mecanisme care mai functioneaza (si ele slab) sunt cele politice si cele militare, legate de cele ale serviciilor secrete. Nu spun ca e rau sau bine, spun ca asa se intampla. Ca o paralela istorica, nu intamplator a mers Ion Iliescu la sediul Ministerului Apararii in timpul Revolutiei, nu intamplator unul din primele decrete date de Ion Iliescu pe 26 decembrie 1989 a fost cel privind mutarea nucleui Securitatii in Ministerul Apararii, iar apoi in subordinea Ministerului de Interne, unde exista si astazi, sub forma diverselor unitati succesoare ale unitatii “Doi si un sfert”. Observati, va rog ca a lipsit cu totul palierul guvernamental – masuri de administare a diverselor ministere anuntate public. A lipsit si palierul administrativ, cel al unei legaturi cu prefectii din tara, cu structurile teritoriale. Lipseste in momente de criza si elementul centralizator al statului – ordinele de la centru devin putine si laconice pentru unitatile periferice (organizatii judetene, prefecture, deconcentrate), in timp ce principalii actori se gandesc cum sa isi salveze pielea si sa iasa din problema.
Al saselea efect va fi o modificare – probabil limitativa- a puterii presedintelui. Prin diverse actiuni in calitatea de presedinte (iarasi, nu ma obosesc a discuta daca bine sau rau), Basescu a cautat sa sporeasca puterea concentrata de acea functie, in regimul nostru semi-prezidential. Proiectia de putere maxima, transmisa cu success in mass-media a creat o reactie in societate. Desi presedintele s-a recunoscut singur infrant pana si de proiecte mai mici, cum ar fi curatarea “baietilor destepti” din energie, proiectia subzista in mintile romanilor (si mai ales ale manifestantilor)- ideea ca puterea si nodul gordian sunt concentrate la Cotroceni. In opinia mea, exista doar doua raspunsuri posibile: unul a fost dat de presedinte ca prima reactie, in care spune ca va continua sa fie un partener al Guvernului – cod pentru continuarea influentei de pana acum, altfel spus ramane cum am stabilit. Este un raspuns care enerveaza, sau cel putin nu este gandit neaparat pentru a calma spiritele. Al doilea raspuns posibil, greu de acceptat pentru Basescu, ar fi o iliesciana somnolenta de final de mandat, cu iesiri publice masurate si reduse, mesaje transmise mai mult prin purtatorul de cuvant, rol maximizat in trasul sforilor din spatele cortinei si mimarea maximala a dialogului prin sedinte, reuniuni, consfatuiri si alte comitete si comisii. Fara mistouri, apropouri, atacuri vitriolice si combativitate agresiva , Basescu ar fi de nerecunoscut, ca painea fara drojdie. Totusi, toate structurile statului (inclusiv serviciile de informatii) vor sti ca puterea presedintelui scade in fiecare zi de aici pana la finalul mandatului sau, in 2014; cautarea de noi stapani se va manifesta prin diverse bombe mediatice aruncate aparent “din interior”. Cel mai probabil scenariu este ca Basescu isi duce mandatul pana la final – insa poate impune cu tot mai mare dificultate masurile propuse, de la reformarea serviciului de sanatate la modificarea organizarii territorial-administrative a Romaniei. Reorganizarea guvernului va lua din timpul altor reforme propuse, iar subiectele care nu apuca sa fie lansate pana in Aprilie nu se vor mai intampla deloc in mandatul acestui presedinte, in opinia mea.
Ultimul efect, de care sunt cel mai putin sigur ar putea fi unul mediatic. Ca analist economic chemat de trei televiziuni in prima zi in care “clocotea” Piata Universitatii sa vorbesc despre taxa auto, pretul benzinei respectiv comparatia economiei Romaniei cu cea a Ungariei, am constatat o reala straduinta a televiziunilor de a “vorbi si de altceva decat de Arafat” in prima zi a protestelor, cum imi spunea o producatoare simpatica, incapabila sa prevada ca vorbea aruncand in derizoriu ceea ce a devenit subiectul mediatic al anului. Strangerea romanilor in 34 de judete a fact imposibila aruncarea de pe agenda a subiectului si a condus la reintegrarea doctorului Arafat in Minister – dar lucrurile nu se vor opri aici. Al doilea efort al televiziunilor, de a prezenta obsesiv violentele din Piata Universitatii pentru a pune in umbra protestele din intreaga tara a esuat si el lamentabil –multimea a strigat “fara violenta”, iar protestele au fost in mare parte pasnice – total pasnice in 33 din 34 de locatii. Al treilea efort trebuie sa fie si cel care ramane si se perpetueaza pana in alegeri – prezentarea faptelor nude si o analiza mai echilibrata.
Astept si de la voi ganduri originale legate de efectele acestor proteste – va rog insa cu multa staruinta sa nu reluati toate ideile obosite care contin termeni tociti serios, in limbajul mioritic, precum “democratie”, “Romania”, “schimbare”, “reforma”, “viziune”, “strategie”, “stabilitate”.