Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Cu ce ne-am ales după protestele #Rezist?

Într-o pauză de emisiune de talk-show la un post TV “de casă” răbufnește cu ocară un obișnuit al postului cu o sinceritate înduioșătoare din care se scurge râuri-râuri ignoranța țâșnitoare…”Ce naiba o mai fi și cu asta – #rezist? Hashtag?! Ce o mai fi asta?! Un fel de slogan, o propagandă ieftină a ăstora din piață de’alde Nicușor Dan”. Omul realmente nu avea informația că un hashtag este o modalitate de a eticheta un mesaj Facebook sau Twitter cu scopul precis de a avea o conversație mai largă în care toată lumea care folosește eticheta respectivă să poată intra, democratic, în dialogul însăilat astfel în timp real. Nu știa că cei care vor să citească toate părerile pe tema x să poată da o căutare simplă pentru a găsi. #Colectiv, #Rezist #Neamsaturat #Insist…Nu avea noțiunea de comunități active care se auto-organizează ca o gherilă online, nu avea noțiuni de democrație activă sau participativă, o ținea una și bună: cei care au câștigat alegeri pot face ce vor timp de patru ani. La fel cum opozanții #rezist pun placa zgîriată cu propaganda, susținătorii se plâng, de multe ori, că “nu s-a obținut mai nimic în urma protestelor”. De fapt, OUG a funcționat ca un paratrăznet, furia populară a devenit o descarcare luminoasă și fulgerătoare, politicienii de la vârf au simțit voltajul înalt și au fost nițeluș prăjiți. Unii încă mai tremură spastic, introntrolabil, dând declarații incontrolabile cu parul parcă fumegând (cazul deputatului Rădulescu este simptomatic).
Ce s-a câștigat? În primul rând societatea și-a câștigat o nouă certitudne: că soluția strămoșească gen “capul plecat sabia nu-l taie”, rafinată în comunism, nu e de fapt o soluție – continuarea “dar cu umilință lanțul-încovoaie” e continuarea mai puțin citată, dar mai adevărată. Au fost proteste peste tot inclusiv la Teleorman, PSD-ul a pierdut pentru o generație votanți activi din urban iar manifestațiile au acaparat încet – încet toată țara, energizându-se foarte tare segmente pe care le vezi adeseori în Vama Veche sau în Centrul Vechi în București, cu o bere în mână, genul de oameni care aproape niciodată nu discută politică (hipsteri, IT-iști, ONG-iști, intelectuali, tineri universitari, corporatiști). Apoi s-a extins povestea, chiar când toată lumea zice că nu se mai întâmplă nimic: zilele trecute a fost un protest în fața Consiliului Județean Caraș – Severin pentru neasfaltarea unui drum dintr-o comună – nu știu ceva similar în ultimii 27 de ani, am fost șocat, mămăliga poate, iată exploda chiar și într-un județ care nu e revoluționar. Țara s-a trezit. Într-un cuvânt, oamenii încep să își apere drepturile, nu mai acceptă să fie amânați, mințiți, mituiți sau “liniștiți”. Și nici cu sloganul “merge și așa” nu mai merge – tot mai mulți exasperați au ajuns la concluzia că “așa nu mai merge”.
În al doilea rând s-a obținut o victorie de etapă semnificativă, bătălia va continua și de aici înainte. Nu e puțin lucru că o lege ce dezincrimina parțial abuzul în serviciu să fie respinsă, sub presiunea publică, nu e puțin lucru că legea grațierii bate pasul pe loc, nu e deloc întâmplător că dl. Dorneanu de la Curtea Constituțională a amânat de patru ori decizia cu privire la declararea neconstituționalității acelui articol din Legea de Organizare a Guvernului care precizează că membrii Guvernului nu trebuie să fi “suferit condamnări penale”. Dacă la începutul crizei dl Dragnea părea că are valetul personal trimis în Guvern ca Ministru al Justiției ( a se vedea rugămintea dlui Dragnea de a se “închide subiectul” cu OUG 13 la doar o zi înainte de “execuția” nocturnă a Guvernului care a declanșat protestele). Zilele trecute același domn Dragnea spunea că “îi va cere o audiență dlui Toader”, noul ministru. Răspunsul ministerial, după anunțarea unor largi consultări a fost să nu facem “o treabă în salturi”. Diferență de două luni – distanță ca de la cer la pământ. Dl Dragnea a ajuns în postura în care “nu e de acord” cu unele propuneri ale dlui Șerban Nicolae.
Alte jocuri mai discrete au scăpat ca semnificație. Protestele #Rezist l-au costat personal pe dl Dragnea câteva posturi ministeriale, prin pierderea influenței. A trebuit să renunțe nu doar la Florin “Altă Întrebare” Iordache, ci a trebuit să pună un greu al partidului școlit la SRI și refuzat anterior la Ministerul Economiei, în condițiile în care anunțase în prealabil că nu va face acest lucru, a pus și un nou ministru în funcție la Relația cu Parlamentul. Întărirea corelativă a puterii ALDE cu un Călin Popescu Tăriceanu care și-a impus propunerea cu ministrul justiției, a scăpat și a dat afară un vicepremier-co-președinte de partid și propune renunțarea la salariul minim în doar câteva săptămâni succesive. Ce e mai important, premierul Grindeanu dă semne de independență, de pildă în susținerea Ministrului Justiției.
În străinătate, România a avut cu #rezist o acoperire mediatică pozitivă, amplă, fără precedent din 1989 până azi: BBC, France 24, CNN, Al Jazeera, Associated Press, Euronews, The New York Times, Der Spiegel, The Guardian, Reuters… Reverberațiile s-au simțit inclusiv în vizita vicepreședintelui Timmermans la București, iar propunerile de reîmpachetare a OUG 13 pe bucăți se fac cu urmărirea la fiecare pas a răspunsului popular. Mai mult, abia lipsa unui răspuns adecvat în cazul unor noi derapaje viitoare, de genul acordării dreptului condamnaților penali de a fi parte a Guvernului, riscă să ne trimită în prăpastie pentru următorii ani. Mai ales că #Rezist mai…rezistă în aceste zile prin trei-patru manifestanți. Nu e deloc adevărat că până acum nu s-a obținut mare lucru, dar e la fel de adevărat că abia în următoarele luni, în lipsa unei reacții, se poate pierde totul. Miza următorului an e implicarea.

02 mai2017

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap