Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Cum a investit Elena Udrea 100.000.000 de lei – Poveste despre sectorul 3 si orasul Cluj

In toata paruiala politica intre USL si PDL, mai ales in contextul alegerilor locale, nu am vazut inca o rigoare a cifrelor – dezvaluiri punctuale, intrebari precise, raspunsuri calculate. Am vazut doar o ancheta foarte palida pornita de Ministrul Eduard Hellvig in Ministerul Dezvoltarii Regionale si raspunsul “la misto’ al Elenei Udrea (vezi detalii aici ). Pana la urma, nu a spus nimeni unde s-au dus faimoasele “investitii’ ale ministerului si ce primarii au beneficiat de ele – Mihai Razvan Ungureanu a spus doar ca “nu are apetenta pentru piscinele construite la tara’. Sapand nitelus, am dat de urma unei sume totale de cel putin 108.575.078 lei, cheltuita in doar trei ani – nu pentru piscine, ci pentru anvelopari in Sectorul 3 din Capitala si in orasul Cluj. Cifrele sunt luate din statisticile de investitii publicate cu mandrie de chiar guvernul Boc (veziaici si de asemenea in fisierul de mai jos, urcat si aici pe site pentru orice eventualitate), iar cele doua unitati administrative reprezinta si cheltuielile cele mai mari. In timp ce Romania inchidea spitale, ingheta salarii de bugetari si taia pensii doamna Udrea avea in continuare bani garla pentru “activul’ de partid, contrasemnate de premierul Emil Boc. Sumele au fost cheltuite in baza OUG 18/2009, cea cu “cresterea performantei energetice la blocurile de locuinte’. Mai exista alte component bugetare subordonate Ministerului Dezvoltarii, cel putin in trecut (gen ANL) – eu am reusit doar o analiza a acestui prim buget, trecut in lista de investitii de mai sus, incepand cu pagina 11.
Am pornit cu trei idei in minte. Prima idee este melitarea subiectului “investitii’ pe toate muchiile posibile de catre Guvernul Boc: “Prioritatile majore care stau la baza bugetului sunt locurile de munca si investitiile’, “Romania este prima tara din Uniunea Europeana ca pondere a investitiilor publice’, “Investitiile vor avea cea mai mare crestere pentru a stimula’, etc. A doua idee este ca, dupa interventia publica a presedintelui Basescu, cifrele au fost smulse guvernului si azvarlite in public la sfarsitul anului 2011, dupa multe luni de campanie continua a Ziarului Financiar. Evenimentul s-a produs aproape de Craciun, cand romanii erau cu gandul la sarbatori si nu s-a gandit nimeni sa aprofundeze. A treia idee este ca, momentan, avem in domeniul public doar cifrele aferente anilor 2009, 2010 si 2011, contribuabilul nu are habar cati alti bani se scurg de la inceputul acestui an, ne-existand inca o rectificare de buget, sau macar o transparenta a cheltuielilor, chiar si acum cand guvernul Ponta e instalat “la butoane’. Anveloparile doamnei Udrea este posibil sa continue, duduind – sau este posibil ca cei care avelopeaza sa isi faca poteci batatorite la noua putere.
In sectorul 3, de exemplu, 49.631.169 lei au fost cheltuiti in 3 ani pentru anvelopari, doar de la bugetul central al Ministerului Dezvoltarii. Defalcarea exacta este de 27.053.868 lei in 2009, 1.869.301 in 2010 si 20.708.000. Ce este interesant este ca aceste sume fluctueaza in functie de influenta razelor de luna si a muschilor din partid, in functie de orice, dar nu au o ordine de prioritate anuntata public si sustinuta de la an la an. Singura logica este cea de partid. De altfel, in 2012, domnul primar Liviu Negoita a luat temerara decizie de a suporta din bugetul primariei atat cota de 50%, cu cat contribuia ministerul la respectivele lucrari de anveloopare, cat si cota de 20% pe care o dadeau asociatiile de locatari. Daca decizia ar fi fost luata cu trei ani mai devreme, acesti bani ar fi putut fi economisiti in proportie de 100%. Spre exemplu, sectorul 3 cheltuie intr-un an, 2012, 157 de milioane de lei doar pentru spatii verzi (adica inclusiv celebrele panselute) conform unui material DC News.
Aceasta suma reprezinta 20% din bugetul total al primariei si ar fi putut fi partial alocati (cum de altfel s-a decis in 2012), pentru a salva de la o cheltuiala bugetul national.
Unii colegi imi atrag atentia ca DC News nu e o sursa credibila de informatii, am gasit si urmatoarea sursa suplimentara, care citeaza direct din bugetul Primariei. Revin si cu sursa directa din bugetul Primariei Sector 3. Ideea de baza este ca o parte din banii alocati catre panselute se puteau frumos duce catra anvelopari sau anveloparile puteau sa nu fie facute deloc, astfel incat bugetul national sa fie scutit de o suma importanta de bani.
In ultimele luni, au existat doua dezvoltari interesante ale acestei povesti. In primul rand, tot DC News a facut cunoscut o strategie de comunicare a primarului Liviu Negoita lasata in spatiul public de un nemultumit PDL (vezi aici ) – am cautat asiduu sa vad daca exista vreo confirmare sau vreo negare din partea PDL, nu am regasit nimic nicaieri. In acest material, se mentioneaza ideea ca “se vor pune schele pe 70-100 de blocuri pentru a se transmite ideea ca se lucreaza’ si ideea ca “cetatentii din blocurile anvelopate vor fi convinsi de catre membrii de partid sa voteze cu Liviu Negoita’. Legatura intre banii primiti de la Ministrul Elena Udrea si voturile pe care partidul spera sa le obtina in sectorul 3 este foarte clara. A doua chestiune interesanta a fost descinderea Directiei Nationale Anticoruptie, zilele trecute, la sediul primariei – nu au fost oferite pana in prezent detalii publice.
Per total, Primaria Sector 3 a “beneficiat’ de 31% din sumele totale alocate de catre Ministerul Dezvoltarii pentru Bucuresti in 2009, 37% din sumele pentru 2010 si 18% din sumele pentru 2011. Motivul pentru care anul 2011 a fost mai “saracut’ este ca 60% din sumele pentru Bucuresti, din acel an, au fost redirectionate catre Sectorul 2 (sa traiasca dom’ primar Ontanu!) – respectiv 69.034.067 lei. Sustinerea puternica a domnului Ontanu pentru presedintele Basescu, la alegerile prezidentiale din 2009 nu are nicio legatura, ma gandesc, cu anveloparea si cu sumele pentru cresterea performantei energetice a blocurilor de locuit. Comparativ, procentual, sumele pentru sectorul 4 sunt: 2,9% in 2009, 4.1% in 2010 si 6% in 2011 (vorbim de procente din sumele totale cheltuite in toate sectoarele capitalei)
O situatie in oglinda exista si la Cluj.In aceeasi perioada 2009-2011, Clujului i-au fost alocate 58.943.909 lei. Defalcarea exacta pe ani este: 14.000.909 lei pentru anul 2009, 35.806.000 pentru 2010 si 9.137.000 pentru 2011 (cand lui Emil Boc i-a mai scazut cota in partid si doamna Udrea propunea in Biroul Politic ca ar trebui sa isi depuna mandatul). Ba mai mult, a aduna sumele cheltuite pentru Cluj si sumele cheltuite pentru sectorul 3 inseamna a aduna o suma de 108.575.078 din 518.033.834 cheltuiti in total la nivel de tara, adica 20%, aproximativ. Adica, inseamna a imparti bani catre doar 2 din cele 201 unitati administrative (adica 195 de orase cu peste 10.000 locuitori, conform recensamantului din 2002, plus 5 unitati administrative – primarii de sector- in Bucuresti).
Mai exista cel putin doua elemente interesante si pentru Cluj. In primul rand, pe 11 noiembrie 2011, primarul Sorin Apostu din Cluj (adica gestionarul banilor pentru anvelopari care veneau de la Ministerul Dezvoltarii, cu semnatura Elenei Udrea si a lui Emil Boc) a fost arestat pentru 29 de zile pentru luare de mita in forma continuata, judecatorii confirmand intr-o prima etapa ca sunt suficiente indicia incat sa fie tinut la racoare. Simpaticul nostru primar avea 17 telefoane pentru discutii cu mai multi oameni de afaceri. Procurorii au avut grija sa “sifoneze’ catre jurnalisti alte informatii picante: incuia biroul de la primarie cu o yala cu cifru, avea discutii intr-o parcarea apropiata de primarie si niciodata in birou, ar fi distrus conform jurnalistilor de la Evenimentul Zilei (vezi aici ) informatii utile anchetei dupa arestarea presedintelui Consiliului Judetean, Radu Bica – cu care era in relatii foarte apropiate.
Parerea lui Emil Boc, cel care a trimis banii, impreuna cu Elena Udrea si a garantat pentru Apostu in fata clujenilor? “In ceea ce priveste planul administrativ, Sorin Apostu a contribuit la dezvoltarea si modernizarea Clujului, a fost parte a echipei noastre cu care am lucrat foarte bine. Raspunderea in fata justitiei este una de natura personala; eu sper sa isi demonstreze nevinovatia’. Probabil ca declaratia va fi inclusa in raportul pe justitie pe care Comisia Europeana urmeaza sa il intocmeasca – ma indoiesc ca oficialii europeni au aceleasi sperante ca fostul premier. De asemenea, ati putea crede ca e vorba de o declaratie foarte veche, dar ea este facuta pe 28 Aprilie 2012. La un minim, atunci cand un primar de vaza al Romaniei este umflat cu duba si se suspecteaza cate in luna si in stele, existand probe din transcrierile telefonice ca ar fi atentat intr-un fel sau altul la banul public, ar trebui sa existe o verificare din oficiu asupra tuturor fondurilor cheltuite de respectivul individ, indidferent ca provin din buzunarul localnicilor, prin taxe locale sau de la Ministerul Dezvoltarii (adica din buzunarul nostru si din taxele pe care le platim la stat).
Cele doua exemple sunt luate in ordinea bugetelor. Pentru a nu putea fi suspectat ca sunt “selectiv’, mai spicuiesc din acest buget in continuare, buget aprobat de premier si ordonantat de Ministerul Dezvoltarii, condus in aceasta perioada de doamna Udrea. Catre orasul Piatra Neamt (sa traiasca dom’ Pinalti!) s-au dus, doar pe acest program al OUG 18 cu privire la “eficienta energetica’, 31.493.849 lei in trei ani, in timp ce domnul primar a fost audiat la DNA in 2011. Catre orasul Targoviste s-au dus 18.980.997 lei in trei ani iar primarul Gabriel Boriga a fost trimis pe 27 mai 2011 in judecata de DNA. Orasul Slatina a primit 22.000.000 lei doar in 2010, dar degeaba – primarul Darius Valcov s-a facut PSD-ist din aprilie in acest an. Despre Darius Valcov nu am vazut decat o stire Mediafax (de acum mai bine de doi ani) cum ca ar fi fost ridicat de procurori dupa ce ar fi demisionat de la sefia PDL Olt, stire infirmata ulterior de DNA – iata un motiv pentru care reputata agentie de stiri ar putea solicita un punct de vedere oficial inainte de a da drumul unor stiri “de la sursa’. De aceasta data sifonarii “de pe surse’ au dat-o in bara, iar dl Valcov a primit in mod misterios foarte multi bani de la Ministerul Dezvoltarii dupa acest episod nefericit, care de altfel nici nu a fost confirmat, a fost asa, o sperietura. Dl Valcov si-a amanat si el cu doi ani planurile de traseism politic, tot in mod misterios. Daca aceste fapte au vreo posibila corelatie, cititorii vor judeca. Toate sumele prezentate aici sunt in plus fata de suma de 108.575.078 de lei, aferenta “investitiilor’ de Cluj si sector 3.
Ma opresc aici desi as putea continua – Brasov, Bacau, Ramnicu Valcea (cine l-ar putea uita pe Mircea Gutau care s-a predate politiei intr-o zi calma de ianuarie? – detalii aici ), Arad, Miercurea Ciuc (sa manance si gura lor ceva), etc. In total, o estimare grosiera arata 52% din bani directionati in 2009 conform criteriilor de partid, sau pe care doamna Elena Udrea ni le eventual poate explica public. In 2010, procentul a fost de 65.5% si in 2011 a fost de 69.1%. Oare care o fi procentul pentru anul in curs si de ce domnul ministru Hellvig nu face publice toate aceste cheltuieli pentru anul in curs, dupa ce doamna Udrea l-a luat peste picior cu cercetarile lui? Si ce crestere se stimuleaza cu astfel de investitii – o crestere a anumitor bugete locale, luate selectiv – si eventual a profitului unor firma capusa? Un gand la final: doamna ministru Udrea a declarat ca “a intrat in politica cu acelasi Mercedes pe care il (are) si acum’. Ce parere aveti, cu ce masina va iesi din politica? Si ce “eficienta energetica’ va ramane in urma domniei sale, pentru Romania?
UPDATE: Un cititor foarte inspumegat vrea sa imi spuna cum ma “descalific’ nepomenind si de dl Ontanu, cel care a “incasat’ 123.622.472 lei prin acelasi program de anvelopari. Nu stiu daca aceasta mentiune suplimentara vine sa adauge ceva grav la articol sau, dimpotriva, reduce importanta lui -toti cititorii vor judeca. Cititorul spune, de asemenea, ‘Ontanu de la PSD’, in timp ce domnul primar Ontanu este, de cel putin 2 ani de zile, de la UNPR. Si candideaza din nou, a se vedea aici

07 iun.2012

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap