Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Cum ne-a căzut tuturor tavanul în cap

Aş vrea să renunţăm, după căderea tavanului de la o şcoală din Bucureşti, la ipocrizia cu „educaţie, piroritate naţională”. Vă împărtăşesc ce îmi spun trei oameni, ca să înţelegeţi unde suntem. Primul om, un editor TV spune că „cele mai proaste măsurători de audienţă TV le facem când dezbatem problemele educaţiei” – de fapt nu e niciun fel de prioritate, nu e nimic urgent, nu e nimic „suculent”, e mult mai bine să dezbatem zile în şir cine schimba becul la SIPA. O a doua persoană este un amic cu care mai conversez din când în când și care a fost pus responsabil de domeniul educaţie în cadrul unei structuri politice, pe care îl citez cât mai fidel : „Am fost rugat să mă ocup de domeniu pentru că nu voia nimeni să se ocupe”. Omul mi-a explicat destul de cinic că educaţia este un domeniu „fără perspective de avansare din punct de vedere politic, toată lumea e nemulţumită, toată lumea ştie deja care e soluţia, bugetele cu care lucrezi sunt mereu insuficiente, iar mai toţi care au păstorit domeniul în funcţii de conducere şi-au cam încheiat acolo cariera la vârf”. M-a pus pe gânduri. Un alt înalt oficial mi-a explicat la un moment dat că „da, dom’le, chestia asta cu educaţia nu e momentul să o punem pe tapet acum, riscăm să devină un fotbal politic între principalii actori” – era vorba de insistența noastră pentru prezenţa unei figuri importante pentru una dintre conferinţele noastre în domeniul educaţiei. Deci da, există încă oameni în structurile de putere importante ale statului român pentru care educaţia este „o chestie de pus pe tapet” la un moment dat. Sigur, ca părinte al unui copil de trei ani care mai are doar puţin până intră „în sistem”, adică „în chestie”, pot fi nemulţumit, însă trebuie să recunosc că acesta este tabloul situaţiei prezente.
De exemplu, știrea zilei de joi, săptămâna trecută pe domeniul educaţiei – undeva la locul 8 sau 10 în ştirile nationale– a fost despre faptul că în Bucureşti, capitală europeană din 2007, tavanul de la ultimul etaj al unei şcoli, e vorba de şcoala 141 din Rahova, s-a prăbuşit. Ştirea a fost pierdută pe la „diverse”, cum se întâmplă, suntem în ţara în care la un moment dat am avut un copilaş sfâșiat de câini în mijlocul Bucureştiului, ţară unde au ars bebeluşi la maternitatea Giuleşti pentru că un Dorel de la întreţinere a lipit prost nişte fire electrice (noi am ales ca societate să trimitem o amărâtă de asistentă la închisoare). Opinia mea este că tavanul acela căzut este tavanul educaţiei naţionale care ne-a căzut în cap tuturor, de mulţi ani. Este tavanul lipsei de investiţii, tavanul proastei gestiuni şi al iresponsabilităţii. Cred că noi ca societate aşteptăm, probabil să se prăbuşească fizic cu totul o şcoală, nu doar să se prăbuşească standardele educaţionale, printre care promovabilitatea 0% la bacalaureat, înainte de a realiza dimensiunea muncii urgente pe care o avem de făcut în acest domeniu.
Singurul răspuns oficial în acest caz a fost, citez, că „a fost o speculaţie”. Acesta a fost răspunsul nesimţit din partea Inspectoratului Municipiului Bucureşti. Deci, mă înţelegeţi, faptul că tavanul căzut la școala 141 din Rahova este o speculaţie. Apoi se mai spune, citez din nou „unitatea de învăţământ era expertizată şi urma să intre în perioada vacanţei de vară în reabilitare”… Cred că ne încălzeşte pe toţi foarte tare că urma reabilitarea, mai ales cred că cei mai “bucuroşi” sunt elevii, profesorii şi părinţii care treceau pe sub acel tavan în mod frecvent, zilele trecute. Tragedia a fost evitată la mustață, fiind doar o coincidenţă că era săptămâna în care elevii nu erau în şcoală pentru că erau prinşi în activităţi în afara unităţii respective, fiind Săptămâna Altfel. Subiectul, de altfel, era să nu existe de fel, l-a documentat jurnalistul de investigaţie Radu Ciorniciuc şi îl mai discutăm aici, în rest s-a stins deja.
Dar e doar începutul. În 2015, dl premier interimar la acea dată Sorin Câmpeanu declara public că „din 19.000 de școli din România, doar 7% au autorizaţie (…), cu privire la protecţie contra incendiilor (…) 1.295 de şcoli mai exact”. Declaraţia şocantă nu a mai fost reluată, subiectul a murit. Mă întreb care o fi situaţia astăzi şi vom depune săptămâna viitoare o cerere pe Legea 544 ca asociaţie Ministerului Educaţiei. În ce priveşte situaţia avizelor sanitare – mă scuzaţi că o spun aşa de direct, au circulat ani de zile cifre că în jumătate din şcolile din România nu se poate trage nici măcar apa la closet, adică nu există apă curentă şi canalizare, mai ales în zonele rurale. Suntem în secolul XXI, nu ştiu dacă şi în acest domeniu e bine şi aici să menţinem tradiţia de 2.000 de ani de la Decebal şi Burebista. Întrebarea rămâne, deşi cifrele probabil sunt altele – de ce funcţionează fără aviz sanitar fie şi o singură școală din România (o școală – nu e aşa, europeană?). Evaluăm cumva altfel şcolile unde educăm copiii noştri că sunt mai jos decât, de pildă, o dugheană sau o shaormerie care ar fi închisă imediat, cu lacătul pus pe uşă, dacă nu ar avea aviz sanitar şi apă curentă?
Să vorbim şi de diversele etape ale sistemului educaţional. Citeam într-un studiu recent privind educaţia timpurie că aproape nu există creşă în România în zonele rurale, multe judeţe nu au niciuna.
Mai sus în sistem, Monitorul european al Educaţiei arată că ”rata de părăsire a școlii este în creștere, în 2015 era de 19%, cu 8 procente peste media europeană, cu părăsire mare inclusiv în şcoala primară şi gimnaziu. În 2016, 56% din candidaţii la titularizare în învăţământ au luat sub nota 7. După un studiu făcut de Universitatea Babeş – Bolyai “Conform PISA 2012, 37% dintre elevii de 15 ani în România intră în această categorie, de analfabeţi funcţionali.” În 2015, au fost 57 de licee cu promovabilitate zero, adică din 1.351 de elevi niciunul nu a trecut bacalaureatul (să nu îmi spuneţi că există 1.351 de elevi care nu sunt capabili niciunul să treacă un examen de dificultate moderată, de fapt pe o bună parte sistemul i-a făcut să eşueze sau mai concret a contribuit activ la eşec. Ca facultăţi, avem doar vreo două facultăţi în top 1.000 la nivel mondial.
Apoi, ştiu că enervez grav cu această întrebare, însă am să o ridic de fiecare dată până îmi dă cineva un răspuns cât de cât mulţumitor: chiar avem de gând să majorăm salariile cu 200% şi în acele licee din ţară care au produs 0% absolvenţi la bacalaureat? Suntem convinşi, mai mult, că vrem majorări salariale de 200% şi în acele unităţi de şcolarizare unde în 4 generaţii succesive nimeni sau aproape nimeni nu a luat bacalaureatul? Educaţia – prioritate naţională? Poate educaţia – flecăreală naţională, educaţia – ipocrizie naţională, educaţia – problemă naţională uitată. Educaţia, tavanul care ne-a căzut tuturor în cap.

30 mai2017

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap