Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Cum sa investesti cateva milioane si sa scoti o suta (I)

Cea mai buna reteta, de departe sunt investitiile in terenuri. Sau, ca sa fiu mai precis, investitiile in preluarea unor intreprinderi industriale prin privatizare. Sau ca sa fiu si mai precis, profilul ideal pe care investitorul ar fi trebuit sa il aleaga, de preferinta, este urmatorul: firma detinuta de stat, cu datorii, cu vaste terenuri in zone urbane. Este un bonus daca initial cumparatorul poate fi Asociatia Salariatilor (celebrele PAS).
Exemplul numarul 1 este Timpuri Noi. Nu, nu este un viitor cartier de vile, precum ati putea fi tentati sa credeti cei care cititi stirile, este o firma care fabrica boilere si cazane. Pentru ca activitatea era considerata importanta, o parte din acele datorii ale vechii intreprinderi de stat Timpuri Noi au fost sterse acum vreo patru ani, la privatizare. Teoretic, legea prevede ca „efortul investitional” al investitorului trebuie sa reflecte leu pe leu stergerea datoriilor. Adica investitorul este obligat prin contractul de privatizare sa investeasca esalonat un cuantum echivalent cu sumele sterse. Acea perioada expira in 2008, iar investitiile trebuie sa fie in obiectul de activitate, cazane si boilere.
Ce se intampla de fapt? Pasul intai este contractarea unei firme de apartament care sa certifice ca planul investitional ulterior privatizarii este indeplinit. Cer

tificarea trebuie sa fie perfect adaptata legislatiei privatizarii care este aceeasi din 2002 (celebra Lege 137). Consiliului Concurentei si AVAS-ului le este furnizat un raport, intrucat stergerile de datorii, autorizate ca masuri de ajutor de stat, trebuie monitorizate. In cazul Timpuri Noi, planul contine in mod misterios foarte putine masuri legate de cazane si boilere, insa mult mai multe despre „amenajarile industriale si caile de acces si imbunatatirea lor” (mai mult de jumatate din masuri). Strict formal, obligatiile sunt indeplinite.
Pasul urmator este si mai simplu: se cumpara un teren la marginea Bucurestiului cu vreo doua milioane. Se dezafecteaza uzina de unde e si se muta acolo. Se vinde terenul cu 100 de milioane. Nu are importanta daca terenul nu este al uzinei in momentul privatizarii, Legea 137 din 2002 se ocupa si de asta: transforma echivalentul terenurilor (asa cum e evaluat pe proprie raspundere de o firma de evaluare agreata, oricare ar fi ea) in contravaloare actiuni, pe care le returneaza AVAS. AVAS este mai departe obligata de lege sa vanda actiunile inapoi cumparatorului la acelasi pret pe actiune cu cel pe care l-a platit cand a luat toata fabrica (in cazul nostru un milion, doua) – in limbaj tehnic, dreptul de preemptiune.
Daca este vorba de o Asociatie PAS, este cu atat mai bine. Legea prevede ca asociatia poate fi desfiintata in momentul cand toate conditiile de investitii sunt certificate de AVAS si contractul de privatizare inchis. Ea dispare juridic, prin dizolvare, dupa indeplinirea clauzelor contractuale. Apoi, partile se impart nominal la membrii PAS proportional cu sumele investite in PAS. Conducatorul PAS – 38% (plus sau minus cateva procente cu ce mai da, cu ce mai ia), restul, cum ar fi genericul Gicu de la sculerie, pana la fractiuni de 1%. Adica daca se va vinde terenul din povestea noastra cu 100 de milioane de euro, conducatorul PAS ia 38 de milioane… restul l-ati ghicit.
Nu are rost sa complic aici si cu sforarii politice/sindicale suplimentare, sa analizez unde se duc si de unde vin ele, ma marginesc sa descriu mecanismul economic.
Ar mai fi doar un amanunt de adaugat, pierdut in volbura vremii. Acum un an si jumatate, aproximativ, muncitorii de la Timpuri Noi faceau greva in fata Guvernului, timp de o saptamana. Motivul era ca, daca nu se permite inchiderea contractului de privatizare (pas absolut necesar inainte de vanzarea terenului), muncitorii vor muri de foame, intrucat si-ar fi investit ultimele economii in actiuni. Saptamana trecuta Ziarul Financiar prelua declaratiile directorului general care spunea ca 100 de milioane de euro este un pret insuficient pentru terenul pe care incearca sa il vanda. Ca sa ne exprimam cat de bland se poate, se percepe o anumita diferenta in abordare.
Concluzia, una singura – capitalismul mioritic nu are limite reale – sfideaza gravitatia, miscarea planetelor etc. Acest tip de investitie cvasiimobiliara insa va fi preluata de fonduri europene, pe bani adevarati, pentru dezvoltari rationale, profitabile. Boilerele si cazanele vor ramane mai la marginea Bucurestiului. Iar niste „investitori isteti” (din interiorul si din afara PAS) se vor fi ales cu 100 de milioane de euro.

30 aug.2007

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap