Cum se cheltuie a 6 a parte din economie

Dacă ar prelua în administrare deşertul Sahara, politicienii români ar rămâne fără nisip în mai puţin de doi ani, dacă transpunem modalitatea în care lucrează la bugetul acestei ţări. Politicienii au strategii cu duiumul, adoptate în şedinţe sforăitoare, cu televiziuni şi fotografi; nu le bugetează însă cum trebuie.
Nu ştiu costurile totale ale proiectelor, nu ştiu cât din acel cost total bugetează într-un an. Ca atare, risipesc a şasea parte din banii acestei economii – respectiv jumătate din fondurile bugetare. Metafora cu Africa Subsahariană e deci potrivită aici… Noiembrie – vremea bugetului de stat! Concret, în transporturi, cea mai importantă prioritate a României este finalizarea autostrăzii Transilvania. Costul total al proiectului e necunoscut (lucru care rămâne valabil şi pentru bugetul 2011), iar cifrele puse în buget vor fi date peste cap de rectificări. Prioritatea anunţată la început de an cu surle şi trâmbiţe nu mai e prioritate când este să iasă efectiv banul din Trezoreria statului – spre disperarea companiilor care trebuie să încaseze de la stat. Povestea se repetă în orice domeniu. La sănătate şi învăţământ stăm şi mai „bine“ – nu avem vreo prioritate anunţată pe 2011, dincolo de ideea de tăiere a bugetului de salarii. Nişte bugetari drăguţi merg la conferinţe unde se discută triumfător, de obicei pe englezeşte, despre binecuvântarea bugetelor multianuale – problema lor este că ei nu au deprins nici măcar bugetarea pe proiect. A cheltui în mod predictibil înseamnă a orienta sume ştiute dinainte, pe domenii anunţate ca fiind prioritare – susţinând cu precădere creşterea economică şi generarea de locuri de muncă. În prezent, după cum explică însuşi preşedintele, avem 38.000 de proiecte de investiţii în derulare. Există, aşadar, undeva nişte directori şi nişte politicieni care ar merita 38.000 de palme, pentru că nu au fost în stare să aştearnă pe hârtie priorităţile domeniului pe care îl păstoresc – măcar două-trei, acolo! Când ai zero priorităţi în buget, mai mergi să tai o panglică pentru zece sau 40 de kilometri de autostradă, în funcţie de guvernare. Nu te sinchiseşti că autostrada are 415 kilometri şi că nu se leagă momentan nicăieri! Standardele de cost, despre care s-a tot vorbit – în fine o idee bună a Guvernului! – nu se aplică încă. Dacă s-ar aplica, s-ar constata, de pildă, diferenţe per kilometru de autostradă între sub un milion de euro şi o sută de milioane. O comparaţie a tuturor contractelor în derulare, pornind de la aceste costuri de referinţă, ar arăta cât de bine fundamentate sunt cheltuielile publice – şi atunci să îşi împleticească neurorii vajnicii domni să explice diferenţe de câteva zeci de ori! Nu e vorba doar de pomenile electorale care sunt alocate pe criteriul nebugetar al muşchilor politici pe care îi posedă parlamentarul x sau y sub forma „investiţiilor“, ci de toate cheltuielile. Toate principiile de mai sus funcţionează în toată Europa în care noi cică ne-am integrat. Funcţionează şi în România în orice srl. Statul român însă nu le aplică şi pace! Iar în timp ce banii noştri se scurg alene, noi rămânem doar cu nisipul de Sahara în ochi!