Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

De ce am uitat atât de repede tragedia de la #Colectiv?

Este limpede la un an de zile de la tragedia trăită la Colectiv şi la aniversarea de un an a morţii poliţistului Gigină că societatea românească nu a învăţat o mare parte din lecţiile pe care ar fi trebuit să le înveţe, lucru care ne va dăuna grav şi în următorii 4 ani, după cum se prefigurează lucrurile.
Prima revendicare a fost aceea de a mătura guvernul politic de la acea vreme şi de a solicita imperativ o nouă clasă politică. A fost măturat nu doar Ponta, în urma unei manifestaţii foarte mari, ci încrengătura de complicităţi aglutinate în UNPR, formaţiunea acelui primar pierdut în negura vremii care a apărut în faţa camerelor de luat vederi, după tragedie, să ne spună că dosarul clubului era în regulă, la zi cu toate avizele, pentru ca mai apoi să propună un monument în numele celor care şi-au pierdut viaţa. După un an, solicitarea unui guvern tehnocrat este împlinită, dar este puţin probabil să reziste alegerilor parlamentare din decembrie. Victor Ponta în schimb declară aşa la România TV: „Până în 11 decembrie nu vor mai fi minuni, Doamne Ferește, nu ştiu în ce să bat să nu mai se organizeze încă vreun Colectiv sau ceva”.
Reformarea clasei politice nu s-a produs şi nici nu se va produce după 11 Decembrie. Acel an în care partidele să îşi facă ordine prin ogradă a trecut, principalul partid al ţării, PSD, continuă să fie condus de un condamnat penal (chiar dacă votanţii, în caz de vot multiplu la parlamentarele din acest an, vor fi acum filmaţi cu camere de luat vederi), iar singura alternativă e un multiplu inculpat DNA cu averea sub sechestru, dovedit irevocabil între timp şi plagiator de forul responsabil din educaţie care a fost între timp măcelărit legislativ de colegii săi de partid. Principalul partid de opoziţie a fost condus până de curând de un inculpat DNA (s-a retras din prima zi din politică, totuşi) şi propune la Maramureş, de pildă, figuri proaspete-proaspete, reprezentative pentru reformă: pe Anca Boagiu strămutată din Bucureşti şi pe mama primarului traseist, penal şi câştigător din puşcărie al încă unui mandat de edil. Ni se explică cinic că doamna este un stâlp al comunităţii care îndeplineşte toate criteriile de etică. Rădăcina tututor acestor rele este influența în politică a banilor negrii câştigaţi din contracte cu statul care apoi, spălaţi niţel, devin bani de sondaje, bani de plătit datorii politice, bani pentru a te pune candidat la Consiliul Judeţean x, etc. Iar dacă vă doriţi alternativa Albă ca Zăpada, numărul 2 din partid este taman consultantul Bechtel pentru Autostrada Transilvania (un preţ „ieftin ca braga” de 1,4 miliarde de euro pentru 52 de kilometri).
O altă revendicare unde nu s-a făcut aproape nimic este cea din domeniul medical. Sistemul în ansamblul său, chiar condus de un ministru fost ONG-ist care a fondat reţeaua citostaticelor, nu este fundamental mai performant decât la data incidentului de la Colectiv, deşi tratamentul catastrofal al victimelor a fost, o vreme, principala legitimare a Guvernului. Chiar ministrul recunoaşte că România nu poate face faţă azi unei tragedii de proporţiile celei de la Colectiv, iar performanţele sistemului sanitar sunt din ce în ce mai modeste, sub toate guvernările. Acea secţie de arşi dotată la standard dar închisă de tot este în continuare, înţeleg, nefuncţională, deşi directorii spitalului respectiv au fost destituiţi. Toată mizeria ascunsă sub preş cu privire la infecţiile intraspitalicești a fost dezvăluită de jurnalişti de investigaţie, însă măsuri notabile pentru schimbări de sistem în acest domeniu nu s-au făcut, musca intra în continuare pe geam în saloanele care au bolnavi cu plăgi deschise.
Revendicarea cu privire la întreruperea finanţării publice a Catedralei Mântuirii Neamului o fi fost respectată în mare parte de Guvern (nu şi de primăriile darnice cu banii altora), însă cea mai flagrantă nerespectare a spiritului protestelor de la #Colectiv este gestionarea manifestaţiilor publice şi intervenţiile jandarmeriei. Cum au demonstrat din plin şi evenimentele din ultimele zile, deşi violența împotriva manifestanţilor nu mai este cea de exemplu de la Pungeşti, este limpede că mai avem de parcurs nişte paşi înainte de a putea să progresăm de la stadiul de „Băgaţi cultura în dubă” sau „Băgaţi unirea cu Moldova în dubă” la stadiul de acţiune poliţienească ce protejează, cultivă şi apără manifestaţiile publice, democratice, fără a încerca să le introducă în ţarc, fără amenzi pentru motive aiuritoare, fără a folosi ordine MAI nepublicate în monitorul oficial. Că tendinţa, dreptul de a manifesta liber, unul dintre puţinele drepturi care a ţâşnit din Revoluţia din decembrie 1989 neştirbit de autorităţi, este erodat continuu. Formele merg de la restricţionarea legislativă a locurilor de protest (nu se mai poate de pildă în faţa Palatului Victoria sau în faţa clădirii fostului CC, ci doar într-un ţarc la distanţă) la tergiversări în comisiile din primării care stabilesc condiţiile până la amenzi pentru organizatori pe motive puerile.
Postcomunismul supravieţuieşte cu succes, încă, în multe instituţii şi apucături. Iar România a învăţat doar câte ceva, prea puţin, din tragedia de la Colectiv.

25 oct.2016

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap