De ce ar trebui interzise acţiunile la purtător? Cazul Tel Drum şi prietenii

O suveică politico-financiară pe meleaguri dâmboviţene are paralele cu spălarea de bani mafiotă cunoscută în anii ’70 şi ’80 în America şi în anumite state vest europene, Italia de pildă. Implicarea cetăţenilor este însă vitală, iar aici implicarea a scăzut spre zero, să nu ocolim adevărul. Căldură mare, monșer…

Să le luăm pe rând. Nevoia primară de înavuţire a politicienilor nu este prima cauză pentru care se apucă de colectat şi spălat bani, ci nevoia de a-şi asigura supravieţuirea, respectiv pentru a-şi plăti campania electorală. În general, “înfometarea” începe când viitorul edil, baron sau potenţat este doar un funcţionar de partid. Stând “pe sponci” ani de zile ocupându-se de comisia de lins hârtii de pe partea dreaptă, viitorul lacom îşi face “ucenicia”. Se uită cu jiind la partidul de la putere, stă şi înghite cu polonicul de la superiorii de la partid, îşi face planuri de viitor şi încearcă să îşi facă câţiva prieteni, un cerc relaţional care în general cuprinde şi câţiva oameni de afaceri cheie, de obicei nu unii de mare anvergură, care se ocupă la scară largă de modalitatea în care dezvoltarea naţională şi dezvoltarea afacerilor proprii ar putea merge mâna în mână. Afaceriştii fac “investiţii”, politicosul cuvânt pentru mită sub forma fondurilor de campanie electorală, iar apoi așteaptă cumva să îi recupereze.

Traseul spălării banilor negrii s-ar putea rezuma în câteva propoziţii. Din pământ din iarbă verde se materializează nişte fonduri – destul de mari – pentru susţinerea candidatului. Fenta că legea dă bareme mici de cheltuială e rezolvată, banii vin în mare parte în “precampanie”, sumele nu sunt deloc reglementate legal. Partidele nu au aceste fonduri, ele fiind la ora actuală nişte entităţi ce cumulează datorii enorme, din nişte informaţii pe surse care trebuie verificate peste 10 milioane de euro cumulat doar pentru primele două partide ale ţării. Banii sunt dați aşadar nişte oameni “cu dare de mână”, ca să folosesc argoul specific. Dacă nu reuşeşte candidatul, asta e, “investiţia” se pierde, iar politicianul respectiv redevine obscur, nu are şanse să fie repropus decât dacă a ratat la mustaţă. Dacă însă reuşeşte, “uşa respectivului este mereu deschisă pentru cel care a fost alături în campanie”. A se citi că cetăţeanul Ixulescu va avea uşa mereu închisă pentru că nu a fost băiat deştept, nu “a cotizat”, nu “a sprijinit”.

Apoi, contractele publice cu dedicaţie pornesc suveica. Caietele de sarcini uneori copiate din oferta de servicii a firmei x astfel încât se uită uneori chiar şi pozele produsului firmei x atunci când se publică cerinţele generale “adresate tuturor”. În timp, firmele de casă s-au specializat, se oferă să vină şi cu “doi iepuri” doar să iasă bine licitaţia cu trei oferte care nu pot da de bănuit. Şef al comisiei de licitaţii este “mâna moartă” a şefului instituţiei, plus doi-trei de-ai casei struniţi bine de şef, traşi la răspundere şi aşa mai departe. Contractul se achită, uneori fără verificarea temeinică a obiectivului respectiv, plăţile se fac uneori şi în lipsa recepţionării obiectivului. Banii de la stat s-au mutat la sugativele-aspirator. Apoi, ca un făcut, nişte bani se întorc la politician. În plic sub pernă, cum acuză procurorii în cazul Sorin Oprescu sau în pungi de plastic în cimitir, cum spune rechizitoriul în dosarul Darius Vâlcov, cel care evaluează Guvernul României de unul singur, e mai puţin relevant. O parte a banilor se folosesc pentru vile şi gipane. Obligatoriu, firmele de maşini de lux au în România o piaţă incredibilă pe care o deservesc profesionist şi este mereu în creştere, de pildă peste 600 de înmatriculări efectuate doar anul trecut pentru Porsche-uri, Bentley-uri, Cadillac-uri. O altă parte a banilor însă sunt “daţi pe filieră” la partid, un politician mai plăteşte factura de gaz din sediul central, alţii acţiunea x de mobilizare, alţii chermeza cu aleşii locali şi tot aşa.

Generaţia mai nouă de creat suveici este cu offshore-uri însă există şi o generaţie intermediară care nu au auzit probabil de Mossack Fonseca &Co decât atunci când mai merg în concediu anual, opt ani la rând în acelaşi loc, de tip Cumbuco şi Fortaleza. Modalitatea permisă de legislaţia anilor ’90 este cea cu acţiuni la purtător, acele societăţi comerciale, sub 300 spun diverse publice. În topul primelor 20 de societăţi cu acţiuni la purtător, Teldrum este pe un “onorant” loc trei, iar pe locul 17 găsim celebra Fermă Salcia, ferma de porci contralată spune Capital de fiul lui Liviu Dragnea, candidată şi pentru ajutoarele de stat care se vor da pentru sector. Frumuseţea acţiunilor la purtător este că deţinătorul fizic nu e niciodată știut, azi poate fi asociatul 1, mâine soţul cumnatei, poimâine fiul baronului şi tot aşa. Aşadar judeţul Teleorman a dat zeci de milioane de euro de contracte cuiva care ar putea fi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, dacă am ştii deschis cine e acţionarul. Sau la fel de bine putem servi găluşca servită public de împricinat. El spune că nu are acţiuni la purtător nici la Teldrum şi la nicio altă societate comercială, deşi vuieşte tot Teleormanul. Titan Mar S.A. este o altă societate cu acţiuni la purtător în top 20, descopăr uluit.

O soluţie ar putea fi similară cu cea aplicată în 1982 în SUA în care “bearer bonds” au fost scoase din uz. S-ar putea statuta prin lege că noi societăţi nu mai au dreptul să fie constituite cu acţiuni la purtător, s-ar putea da un termen (de pildă un an de zile) pentru o AGA prin care acţiunile la purtător în societăţile existente să fie preschimbate în acţiuni nominale, sub sancţiunea decăderii lor din dreptul de vot după data la care puteau fi preschimbate (asta pentru că nu poţi deposeda constituţional averea cuiva, avere care se prezumă licită). S-ar putea crea registre de acţionari într-un termen rezonabil. Nu se va întâmpla însă nimic, Palamentul nu va muşca niciodată mâna care îl hrăneşte. Un instrument economic cu anumite avantaje, folosit de peste 200 de ani a fost pervertit, în România, în SUA şi în alte părţi. În SUA, instrumentul a fost scos în afara legii. În România, viaţa merge înainte, şi noi cu ea…Căldură mare…