Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

De Craciun cu Primaria Bucuresti, Metrorex si….Sibiu

Există o bucurie difuză care se revarsă în clinchete și sunete de zurgălăi din toate ungherele României. Leru-i ler, dar din Canada. Adică Ștefan Hrușcă vine cu zongora din Canada să ne reamintească de datina strămoșească, surprinzător de fixă de vreme ce și după mulți ani de când Cenaclul Flacăra nu mai există avem o emoție specială față de toți membrii lui. Am uitat deja că a existat și o sfadă legată de invitațiile la Ziua Națională. Am uitat și că am fost la vot, Guvernul poate aștepta să treacă sărbătorile. Există poate puține zile în an în care încercăm să ne bucurăm împreună, astfel încât și multe biserici acceptă azi chiar și pe Moș Crăciun, cel apărut în reclamele capitaliștilor de la Coca-Cola prima data în urmă cu ceva mai puțin de un secol, pentru a împărți daruri copiilor. Imaginea se baza pe alte desene de la începutul secolului XIX, dar a fost desăvârșită de un desenator cu mult har, Haddon Sundblom.
Continui să cred că în viitor România va putea inova pentru spiritul Crăciunului doar într-un singur fel, slujbele vor ramâne la fel și colindele acolo unde sunt, mâncarea va fi mereu de asemenea în prim plan: aducând la viață din nou mocănițele trimise la fier vechi dar scăpate printr-un miracol care poate fi la fel de puternic ca miracolul Crăciunului – cea mai interesantă ar fi cea de pe Valea Hârtibaciului care să facă legătura între Sibiu și Sighișoara. La ea lucrează Asociația Prietenii Mocăniței, niște inimoși oameni care au înființat o asociație de voluntari care încearcă să repună pe picioare o tradiție veche….În memoria mea e doar similară cu mocănița mică, pierdută în aburii romantici ai Bucovinei, cea care face legătura între Gura Humorului și o pârtie de schi…și cu cea de pe Valea Vaserului din Maramureș, acolo se urmărește traseul sinuos al unui râu cristalin, în timp ce mocănița huruie veselă, plină de copii șturlubatici și zglobii, căznindu-se frumos să atace fiecare curbă, în timp ce sobele din fecare vagon țin oamenilor de cald si scot și ele aburi și fum….
S-a prins si Primaria Municipiului București în hora Crăciunului. Am aflat pe pielea proprie că aici Moș Crăciun este sechestrat în căsuța lui, care este aceeași căsuță botezată acum câțiva ani Căsuța Spiridușilor. Anul acesta se numește Căsuța lui Moș Crăciun, dar Moș Crăciun este împiedicat de regulamentul Primăriei să facă orice, cum ne-a explicat un spiriduș într-un costum incert de teatru – singurul spiriduș util din trecut, spiridușul Poștaș a dispărut în aburii planificărilor făcute de noua administrație. Este un Moș Crăciun care nu dăruiește nimic, nici măcar cadouri aduse de părinți de acasă. Auziți explicație: ”păi noi avem un regulament, cum să facem o excepție pentru copilul dumneavoastră de doi ani, nu vă dați seama că ar afla toți copiii și ar vrea și ei la fel?!?”. Grozav! Prima dată crezi că nu ai auzit bine, apoi îți dispare naibii tot spiritul Crăciunului, apoi te trec toate apele, în cele din urmă vrei să-l trimiți pe cel care a dat regulamentul după dispărutul și nedescoperitul Spiriduș Poștaș.
Când veneam acasă tot cu cadoul copilului nedat, s-a gândit și Metrorex să vină în “sprijinul” sărbătoririi, unde altundeva decât la Piața Unirii, stația cea mai mare și mai plină de copii. Copilul de doi ani se oprise să cânte împreună cu câțiva tineri entuziaști cu o chitară. Mooooș Crăciun cu plete dalbe……O brad frumooooos……..și hop, vine paza de la Metrou. Un Garcea de subteran ușuie colindătorii, “pătruns” până în măduvă de spiritul Crăciunului. Știți, genul de oameni pentru care spiritul este uneori măsurat printr-un deț de Țuicomicină, cel mai bun medicament, cum spunea un coleg al unui unchi de-al meu.
De Crăciun, România pensiilor mici și a oamenilor amărâți, înzapezită nițel și televizată excesiv, se transformă cu o uluitoare viteză în România magazinelor ticsite de oameni care gonesc printre raioane, “spărgând” sume impresionante și ciocnindu-se în carucioare. Puhoiul de oameni cumpără marfă de pe raft de parcă nu ar mai fi și o zi de mâine, pentru că, nu e așa, “așa se cade”, “așa se cuvine”, “așa e obiceiul”. Obiceiul strămoșesc spune clar, încă din vremea comunismului, că frigiderul trebuie obligatoriu burdușit până crapă. Motivul? “Să avem și noi ce pune pe masă de Crăciun”. Asta de parcă ați văzut vreodată un român, oricât de amărât, care sa pună pe celebra masa de Crăciun doar vaza cu flori din sufragerie. De aceea, orice străin care se nimerește în Romania de Crăciun pleacă acasa cu trei-patru kilograme in plus…. Ceea ce, desigur, nu ii va impiedica pe românii noștri care se întorc dupa sărbători să ticsească în portbagajele care revin în Italia, Spania sau în alte părți cârnați, jumări și caltaboș.
Editorialistul dumneavoastră vă urează Crăciun fericit, echilibrat alimentar, vesel și zglobiu, cu clinchete și colinde, cu multe merinde și cu familia apropiată prin preajmă. Ziurel de ziuă…

25 dec.2016

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap