Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Despre recesiune, salarii si CAS

Inainte de fiecare tura de alegeri, decidentii politici se hotarasc brusc sa arunce pianul pe scari, in stil Stan si Bran. Din nefericire, o buna parte din ei dispar din peisaj dupa alegerile inainte de care iau vajnica hotarare. Suntem astfel private pe nedrept de a vedea episodul in care trebuie sa vina cu pianul facut bucati inapoi in cadru – moment care este de obicei si cel mai amuzant. Evident, amuzamentul este pe banii nostri – si sunt multe miliarde de lei in joc. Ingredientele sunt de fiecare data aceleasi, indiferent de guvernare: mita electorala (“Mai da-le, Nicule, 100 de lei”), principii de economie copiate dupa emisiunea Abracadabra, o tusa groasa de populism plus ceva echilibristica bugetara care e si ea cu hocus-pocus.
Sa le luam pe rand. Mita electorala se produce cand, dupa o bucata de strans cu menghina de catre mesterii macroeconomisti ai FMI-ului greii partidului se trezesc din somnul lor parlamentar si mai stau de vorba cu oamenii. Constata brusc ca o punga colorata doldora de ulei, zahar si orez nu mai e suficienta, la pachet cu un calendar crestinesc de la partid; votantii vorbesc toti de taierea de salarii. Atunci, domnii nervosi si panicati, dupa un mandat de trudit la spagi si da-o incolo de economie ca mai vedem, se trezesc: dom’ne, asa nu se mai poate, mai slabiti-ne cu disciplina macroeconomica, ca murim de tot! Contabilii cu manecute si ochi facuti mici, ca de chineji spun: domnilor ministri, nu avem de unde sa facem rost – de unde sa mai taiem? Raspunsul este de obicei o palma peste ceafa: nu ma intereseaza, gasiti solutii. Sau dupa cum ne spune presedintele, zilele trecute, in Parlament: “Veţi avea suportul meu, dacă talentul dumneavoastră şi al Guvernului va fi pe măsura momentului şi nevoii de a restabili veniturile bugetarilor. Astfel, la sfârşitul mandatului dumneavoastră salariile să fie aşa cum le-aţi găsit.” Adica, eu inteleg din aceasta intorsatura de fraza ca Guvernul nu va beneficia de suportul presedintelui daca nu va “reintregi” salariile, ma intreb ce-o fi inteles Guvernul? Situatia era cu totul diferita pe 24 Octombrie anul trecut – adica in urma cu doar patru luni si ceva – presedintele vorbea la conferinta de presa, dupa consultarea cu Isarescu, despre “necesitatea revizuriii ţintei de deficit, astfel încât acesta să fie cu mult mai mic de 3%. Şeful statului a făcut un apel la membrii Guvernului pentru a găsi soluţii în acest sens.”. Curat murdar – sa gaseasca solutie guvernul pentru deficit mic acum (care e deja inscris in buget), iar tot guvernul sa gaseasca solutie pentru reintregirea salariilor. Faptul ca peste cateva luni vin alegerile si mai vedem dupa aceea ce om mai face cu inflatia, se descurca Isarescu, e baiat buna, ca totdeauna – ce sa mai spun? Iaca declaratia suprinzator de precisa a domnului Vasilescu, purtator de cuvant BNR, in august 2011- care prevedea tarasenia: “E un pericol! Intotdeauna in anii electorali, noi am scapat haturile si nu numai noi, cam toate tarile scapa haturile in anii electorali.” A scapa haturile e expresia unui economist elegant, rafinat si subtil – de fapt riscam sa o luam pe aratura.
De ce spun de principii economice copiate de la emisiunea Abracadabra? Dau doar trei exemple. Primul este cu aceasta faimoasa “reintregire a salariilor”. O simpla aritmetica ce scapa majoritatii fatucilor, care turuie despre economie la televizor fara sa priceapa, este ca daca ti-a taiat salariul cu 25% si iti da 25% acum, nu e acelasi lucru – trebuie sa it idea 33% in plus fata de cat ai acum, dupa valoarea taiata. Exemplu stilizat, in realitatea intervin mai multi factori – ai salariu 1000 RON, ti-a taiat 25%, ai ramas cu 750 de lei. Ca sa ajungi inapoi la 1000 de lei , trebuie sa ti se urce salariul cu 33.3%, echivalentul a aprope 250 de lei cat ti s-a luat (calcul exact 249.75). Niciun bugetar nu se va intoarce in acest an la acele valori, fara sa spargem bugetul mult mai mult decat ne permite situatia, in conditiile in care o Grecie in genunchi tocmai este pe buza prapastiei, chiar in aceste zile. Ca sa nu mai spun ca sporuri, tichete de masa, tichete de vacanta, toate clasificarile si primele din Finante, sporurile de xerox pentru secretare si de radiatii cosmice pentru piloti (da, a existat si asa ceva) – nu se mai intorc. Niciodata. Pretul a fost aplatizarea grilelor plus taierea cate unui picior de la fiecare salariat – adica 25%, in conditiile in care adevarul gol-golut este ca avem prea multi bugetari per ansamblu si unii ar fi trebuit taiati de tot, 100% din sistem (taietori de frunze la caini, stampilatori, etc.) in timp ce o alta parte redistribuiti si pastrati, cu salarii intregi. Dar, spre “norocul” nostru, nu a mai ramas nimeni in statul roman capabil de o analiza structurala, pe organigrama. Si nici nu se mai preocupa nimeni de ce platim in 2012 7.88% din PIB pentru salariile bugetarilor, in conditiile in care in 2004 plateam 4.9% din PIB, iar statul pare a functiona la fel de prost.
Al doilea exemplu este chiar o fraza rostita de Ministrul de Finante, absolvent de Tufts University. Intrucat sunt in zona, ma gandesc sa tiparesc pe un magnet de frigider citatul de mai jos si sa il afisez prin campus pe acolo. “În trimestrul întâi avem din păcate această neşansă a vremii, iar economia se pare că se va contracta faţă de ultimul trimestru din 2011, dar nu pentru că s-a redus economia sau cererea, ci pentru că nu s-a putut livra efectiv. Tehnic, este posibil să intrăm în recesiune în primul trimestru, dar anualizat vom avea creştere ; faţă de primul trimestru din 2011 estimăm o creştere cu 1,5 – 2%”.
Avem aici doua fraze, trei lucruri de spus. Sa facem scurte precizari. Unu – pentru oricine deschide un manual de economie, recesiunea este definita ca doua trimestre consecutive de crestere economica negativa (scadere, hai sa nu o complicam).Ceea ce inseamna ca dl Ministru se asteapta la o scadere si in acest trimestru fata de anteriorul, cand vin datele, la fel cum a existat o scadere a trimestrului IV 2011 fata de al treilea trimestru 2011. Abia atunci se va petrece “recesiunea tehnica”. Doi – comparatia mai relevanta este trim 2012 fata de trimestrul I 2011, iar aici toti economistii se asteapta la o crestere, dupa cum precizeaza si ministrul – nu se intrevede vreun efect de baza care sa strice acest calcul. Trei – la ce s-o fi referind cu “cererea”? Daca vorbeste de cererea agregata, atat de draga noua macreconomistilor atunci de ea depinde direct starea economiei. Daca vorbeste de cerere si oferta pe diverse piete si echilbrul lor (pare a se referi la piata de retail), atunci este alta mancare de peste. Oricum, efectul nametilor este temporar, iar lucrurile se vor regla in ansamblu. Poate o fi vrut domnul ministru sa spuna ca poate cresterea economica va continua, dar rata de crestere va scadea din ce in ce mai mult. O ultima precizare aici, din punct de vedere politic: daca domnia sa a facut o serpuire verbala cu termeni economici pentru a adanci in ceata hotararea de a nu “scapa haturile” si a incerca sa se opuna propunerii prezidentiale – retrag tot ce am scris mai sus si il si felicit. Vedem insa in lunile urmatoare daca inevitabilul se produce – parerea mea este ca se va produce neaparat, la fel ca in alte guvernari. Domnul ministru ar putea cel mult sa incerce sa diminueze efectele unei traznai care ii va fi impusa politic. De fiecare data cand veti auzi expresia “este o decizie politica” din gura vreunui ales in talk-showuri, sa traduceti asa : decizie gandita cu picioarele, fara fundament economic, care sparge bugetul si care va fi platita cu varf si indesat dupa alegeri.
Al treilea exemplu de Abracadabra este legat de legile de responsabilitate fiscala si echilibrele macro. Sa citam, pentru inceput, in tandem cu Presedintele Consiliului Fiscal, articolul 9 din Legea Responsabilitatii Fiscal-Bugetare, nr.69, promulgate sub semnatura presedintelui Basescu, acelasi care cere solutii de majorare a salariilor – data este 20 Aprilie 2010.
Art. 9
(1) Nu se pot promova acte normative cu mai putin de 180 de zile inainte de expirarea mandatului Guvernului, in conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, care conduc la cresterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor in sectorul bugetar.
(2) Totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificarilor bugetare.
(3) Negocierile pentru unele drepturi care, potrivit legii, se stabilesc prin contracte colective de munca vor putea fi finalizate numai dupa ce cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetara a fost aprobat, cu respectarea plafoanelor de cheltuieli de personal stabilite.
Sunt cateva lucruri aici. Aprilie ar fi cam ultima luna in care giumbusliucurile bugetare pot sa “prinda” ultimul tren – pentru ca din mai risca sa intre sub imperiul celor 6 luni pana la alegerile parlamentare. Ca atare, daca vor sa azvarle pianul pe scari, politicienii trebuie sa se grabeasca putin. Totusi, cheltuielile totale nu pot fi majorate, spune aceasta lege – ceea ce inseamna ca fie va fi abrogat, suspendat, amanat, bramburit, anihilat acest articol prin efectul unei Ordonante de Urgenta, in buna traditie mioritica, fie vor fi disponibilizari, caci altfel nu se poate face cuadratura cercului. Chiar si acel total al cheltuielilor de personal e interpretabil si se vor gasi destui – daca de exemplu ar ramane plafonul de 7.88% din PIB prevazut de o alta lege, a salarizarii bugetare, atunci vom supraestima fuga-fuguta PIB-ul ca sa insemne altceva acel procent din PIB. Cum va spuneam: Abracadabra!
vezi si :
Ionut Dumitru, Consiliul Fiscal: Nu ne opunem cresterii salariilor, dar cu respectarea Legii Responsabilitatii Fiscal Bugetare Vezi cum si cu cat pot creste salariile bugetarilor, ce spun BNR si FMI si cum s-a intors Basescu cu 180 de grade
Dupa mita si deciziile economice, vine la rand o tusa groasa de populism. Nu vorbesc aici doar de miorlaielile televizate ale politicienilor, care nu mai pot de dorul oamenilor inainte de alegeri – dupa ce au avut cate-o cuvantare- doua in patru ani. Vorbesc de “politica halcii de carne in sange”. Exista o anumita logica ce apare ca fiind irefutabila in capul politicienilor inainte de campanie. Pe langa punga burdusita cu de toate, el trebuie sa simta izvorator de bunastare, sa coboare in multime, sa se faca liniste si sa le spuna oamenilor apasat: Bah, v-am dat! Evident, va folosi alte cuvinte, dar tot acesta va fi sensul. Nu conteaza ce a dat, fiecare da ce poate: Vanghelie da mici si bere, Ontanu da spectacol de prezentare pentru chilotii lui Botezatu in Bamboo, pe banii primariei, pentru educatoarele din sector, alti primari vor da pui congelati. Fiecare cu ce se descurca. Si aici este estenta problemei: atata vreme cat vor exista in continuare romani care isi valorizeaza votul la nivelul unui kilogram de malai sau al unei galeti colorate, atunci nu sunt convins ca acei oameni au dreptul moral sa ceara politicieni mai buni decat cei care exista in momentul de fata.
La final, mirobolanta echilibristica bugetara de tip hocus-pocus. In mod evident, nu se poate si diminua CAS-ul si simultan majora salariile, pentru ca se va porni de la postura in care FMI-ul nu o sa vrea nici una, nici alta. Dintre cele doua optiuni, singura are evident stampila “v-am dat” – majorarea salariilor. O majorare cu doua procente ar insemna sinucidere curata pentru stabilitatea unei economii unde inflatia anualizata coborase in ianuarie la sub 3%. Reducerea de CAS ar putea pune mai multi bani in buzunarul salariatului, dar nu se stie precis cat. In termeni economici cu care nu va plictisesc foarte mult depinde de elasticitatea relativa a salariului – adica de cum raspund angajatorii si angajatii la un nou pret de echilibru in piata salariilor, dupa majorare. Raspunsul cel mai probabil este ca vor acorda majorarile salariatilor existenti si vor ingheta noile angajari, avand in vedere climatul de incertitudine economica ce persista – o veste proasta pentru someri, pentru ca si ei vor deconta costul economic al acestei masuri. Cealalta parte a costului se duce in preturi – iar aici ni se fura din buzunar tuturor cu fiecare scumpire, pentru ca banii pe care ii avem cumpara mai putine produse maine decat azi. Cateva consecinte suplimentare: orice crestere a consumului care nu e acoperita de productivitate nu face decat sa ne intoarca din groapa economica din care am plecat.Oamenii vor constata ca hartiile in plus primite de la guvern nu le mai acopera peste cateva luni mai nimic. In plus, avem in fata noastra, pentru a cata oara, o decizie pe care economistii de la Banca Mondiala o boteaza “botul camilei”
Economista Aura Socol sustine aici pe contributors ca efectele majorarii salariale incepand cu iunie ar fi de 0.7% din PIB. In Banca Mondiala, se spune ca o cheltuiala similara se arunca de la jumatatea anului sau chiar din septembrie pentru a “baga botul putin” in primul an, iar apoi in urmatorii doi ani sa intre in functiune cele doua cocoase, ani care cuprind integral o astfel de cheltuaila. Evident, ca doar nu o sa lasi salariile crescute doar pentru jumatate de an 2013, dupa ce le-ai crescut, te descurci sa le dai in continuare. Ca atare, daca pentru jumatate de an calculul este de 0.7% PIB (nu am vazut cifrele din spatele studiului, nu pot sa afirm sau sa infirm, citez sursa respectiva), totalul pe intreg anul ar trebui sa fie 1.4% din PIB, ceea ce este foarte mult pentru un buget care reprezinta aproximativ 30% din PIB constant, indiferent de sfortarile oficialilor. Solutia este de obicei sa se taie de la autostrazi (“ia sa mai astepte o tura aia de la Bechtel, sa le plateasca PSD-ul lucrarile”) si sa se puna la salarii. Corect ar fi ca un calcul de sustenabilitate sa fie facut in functie si de bugetul anului viitor, nu doar de pasat pisica urmatorului guvern, indiferent care va fi el. Si corect ar mai fi sa protejam investitiile cu adevarat importante pe care le facem de toporul pre-electoral, pentru ca doar prin proiectele majore de infrastructura (si investitii, si nu taieri, in educatie) tara se poate ridica pe termen mediu si lung.
Rezumat: mita, Abracadabra, populism si hocus-pocus – intr-un cuvant, Romania lui 2012. Mai lipseste din poza doar cetateanul turmentat sa isi puna clasica intrebare: Dom’le, da’ io cu cine votez?

10 mart.2012

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap