Eminescu, politica si economia

Pe 15 ianuarie, conform documentelor din biserica Uspenia Domnească din Botoşani, se năştea Mihai Eminescu. La ceas aniversar, se cuvine să ne amintim şi de poveţele sale de dincolo de timp, care se dovedesc de o actualitate zdrobitoare.
Eminescu pamfletarul trebuie redescoperit de toţi românii şi de fiecare generaţie care curge. Să luăm, de pildă, politicienii zilelor noastre. „Azi când vorba lustruită nu mai poate a înşela/ Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este aşa?“ Părerea lui Eminescu despre politicieni este devastatoare. „Părerea mea individuală (…) e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă.“ Necoaptă a rămas şi 130 de ani mai târziu. Despre folosirea resurselor statului de către politicieni verbul e şi mai acid: „E clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului va ajunge, pas cu pas, la sărăcie, pospăită cu vorbe“. Dacă vă preocupă coerenţa politicilor: „Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebue o idee care să limpezească toate capetele şi să ne împreune pe toţi la lucru“. Ideea încă nu s-a găsit. Să luăm un alt exemplu, majorarea de pe azi pe poimâine a TVA, operată anul trecut. „Mediul social şi economic în care un popor trăieşte nu trebuie schimbat peste noapte, ci încet, pentru ca oamenii să aibă timpul necesar să se adapteze condiţiunilor nouă. Dacă reforme şi schimbări vin peste noapte, ca la noi, cu aruncarea în apă a oricării tradiţii, se ajunge unde am ajuns noi.“ Despre Parlament? „În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,/ Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./ Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,/ Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,/ Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/ Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri.“ Anul Nou? „Anul ce începe nu inspiră multă speranţă, nu anunţă multă bucurie. Poporul nostru este aşezat între furtuna ce vine din apus spre a o întâmpina pe cea de răsărit. E păcat şi nedemn ca în situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice.“ (Timpul, 1883). Articolul de faţă nu are o concluzie. Motivul? Nimeni, niciodată, nu va putea găsi concluzii mai bune decât cele scrise de Eminescu – cel puţin, nu unele care să fie şi scrise în limba română.