Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Impozit pe privatizari sau impozit pe prostie

Dintre toate ideile trasnite citite despre privatizare, cel mai mult m-a amuzat propunerea recenta a presedintelui Camerei de Comert si Industrie din Covasna de a introduce, in loc de impozitul forfetar, un impozit special minim pentru companiile privatizate. Din pacate, nu este o opinie singulara, suprataxarea companiilor privatizate revenind in actualitate, fie ca este vorba de Petrom, BCR, Apa Nova sau chiar Rodipet. Exista cel putin doua motive pentru care o asemenea afirmatie este foarte grava: intai principiul de baza al neutralitatii fiscale si al liberei concurente, apoi problema celebrului „noi nu ne vindem tara”, prezent aici mai degraba in subtext. Nu mai vorbesc ca este cu atat mai agravant faptul ca o asemenea declaratie vine de la o persoana ce se presupune ca trebuie sa apere interesele intreprinzatorilor, ca de aceea este dansul intr-o camera de comert cogeamite presedintele.
Sa luam insa problemele pe rand. Domnul mai sus pomenit nu este singurul care cauta toate caile posibile prin care mai poate jumuli putinii intreprinzatori ramasi pe profit de ultimii fulgi nespulberati de criza. Petrom este de cativa ani tinta favorita pentru recuperarea „averilor tarii”. Galagiosii uita ca in 2004 nu voia absolut nimeni sa cumpere Petromul in afara de OMV.

Suplimentar, toata lumea uita contractul pe 10 ani pe care OMV-ul a fost nevoit sa il semneze cu Petromservice sau de suma de peste un miliard investita in companie. Si ce daca s-a scos un miliard profit din companie, in conditiile in care momentan investitia facuta de OMV nu este inca recuperata? In plus, daca ai norocul de a fi achizitionat o companie de la stat in conditii favorabile datorita proastei capacitati de negociere a statului, este imoral sa ti se ceara inapoierea unor sume prin suprataxare. Se poate cel mult cere cercetarea celor care au facut privatizarea. Ba mai mult, in cazul Petrom, contractul de privatizare prevede negru pe alb neschimbarea pe timp de 10 ani a impozitarii companiei – deci orice decizie contrara ne va costa ani de procese internationale si probabil daune platite austriecilor.
Argumente similare au fost aduse mult timp vizavi de Apa Nova si contractul de concesiune care, iata, a depasit 10 ani de cand a fost semnat. Cu plusuri si minusuri, refuz sa cred ca o companie condusa in continuare de numiti politici ar fi facut o treaba mai buna decat cei de la Veolia. Recent, cazul Rodipet intareste aceasta suspiciune.
Cui ii foloseste ca statul doreste sa redevina actionar la distributia de presa si sa gestioneze o companie cu grave probleme financiare doar cu functionarii de la stat, in conditiile in care exista un contract de privatizare care a fost respectat in cea mai mare masura si un investitor privat care dorea sa-si continue investitia? In cazul Rodipet nu a fost vorba de impozit asupra unei companii privatizate, cat de intreruperea unui contract de privatizare in derulare sau, mai pe sleau, de cea mai mare nationalizare a ultimilor patru ani intreprinsa de stat.
Un alt element sustinut constant de etatistii ascunsi prin camerele de comert este ca nu ar trebui sa ne vindem fabricile, bancile, companiile petroliere, „bogatiile naturale” – in felul acesta le dam pe mana unor capitalisti verosi, care, Doamne pazeste, vor sa scoata si profit. Mult mai bine sa stea companiile patriei cumintel sub pulpana statului, ca niste vaci de muls pentru diversi. Mi-e greu sa inteleg asemenea idei. Mi-e greu sa cred ca sub managementul statului Petrom ar fi avut profiturile pe care le are sub OMV sau ca BCR ar fi avut macar profitul pe care l-a obtinut Erste. Diferenta intre companiile privatizate si cele de stat arata de obicei ca diferenta intre o Sageata Albastra si un tren personal.
In plus, impozitul pe profit merge tot la bugetul de stat, deci de ce atata furie pe profiturile impozitate de stat? In loc sa ne gandim la supraimpozitarea firmelor, ne-am putea gandi la modalitatea in care, facandu-le spatiul de investitii cat mai prietenos, pot avea profituri sporite astfel incat sa incasam, cu aceeasi taxa pe profit, bani mai multi.
Ba mai mult, in economia de piata statul nu poate interveni brutal in economie cu supraimpozitarea anumitor sectoare de activitate. Ba mai mult, cum ar fi sa impozitam diferentiat, in acelasi sector, o companie recent privatizata si competitorul sau privat de mai de multa vreme? Ar insemna o distorsiune groaznica a concurentei ce ne-ar aduce multe procese pe cap si ca bonus atentie sporita din partea Comisiei Europene, atenta la orice fel de forme de discriminare in spatiul european. Un nonsens total, care poate exista doar in capul unor nostalgici sau al unor oameni care nu inteleg nici acum economia de piata.
Vor sustine unii ca cei care taie fier vechi si au cumparat pe bani putini anumite fabrici trebuie sa dea ceva inapoi statului. Nimic mai fals – din pacate, o tranzactie facuta nu mai poate fi apoi „desfacuta”. Motivul este nesiguranta – daca nu poti fi sigur ca investitia facuta va ajunge sa genereze si profit, daca nu poti fi sigur ca afacerea nu va fi nationalizata sau supraimpozitata, atunci nu investesti din capul locului. Ceea ce este insa corect este ca anumite contracte de privatizare din trecut au fost foarte permisive, iar modificarea lor a lasat o portita multor abuzuri. Raul principal este in continuare text de lege: ideea ca investitorul, in contrapartida unor obligatii pe care si le asuma (sa pastreze locuri de munca, sa ecologizeze mai mult decat prevede legislatia, sa nu taie fier vechi, sa verse anumite sume in companie, sa achite datorii etc.), plateste pe companie un pret mai mic.
Ar trebui, pentru evitarea unor astfel de situatii, sa ne gandim la o lege a privatizarii in care licitatia cu strigare sa devina o obisnuinta. Este o cerinta europeana pe care o avem deja de doi ani. Tot o obisnuinta ar fi neimpunerea unor conditii – daca intreprinzatorul vrea sa vanda teren, sa concedieze personal, sa taie fier vechi, ar trebui sa fie dreptul lui, atata vreme cat a platit cel mai mare pret la o licitatie corect organizata. Niciun fel de exceptii nu ar trebui sa fie luate in considerare pentru fabrici, uzine, institute de cercetare, mormane de fiare vechi, companii „strategice” sau intreprinderi cu datorii. La randul lor, intreprinzatorii care castiga in urma privatizarilor ar trebui sa aiba o voce mult mai ferma, mai curajoasa, mai ales prin intermediul unor asociatii patronale sau camere de comert, care ar trebui sa fie ele insele mai vocale, mai active si mai reprezentative.
Propun, in concluzie, decernarea unui Oscar de tinichea pentru domnul presedinte al Camerei de Comert de la Covasna, pentru propunerea unui impozit asupra companiilor privatizate. Eu propun in schimb un impozit pe prostie si, ca bonus, un supraimpozit pe declaratii aiuritoare.

29 iun.2009

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap