Impresii la cald, din Piata Universitatii

Piata Universitatii, inainte de confruntari si gaze lacrimogene. “Dumneavoastra sunteti domnul Orasanu?” mi se adreseaza direct o doamna de varsta mijlocie, in multime, prinzandu-ma de brat sa ma opreasca din drumul meu.
Prima grija a doamnei vehemente : “Credeti ca toata chestia asta il misca catusi de putin pe….? “ doamna a folosit un alt cuvant, ceva cu un defect de vedere, insa eu voi termina intrebarea cu cuvantul “presedinte”. Eu mersesem in Piata Universitatii sa vad atmosfera si sa ascult ce spune lumea, insa o caciula neagra indesata pe ochi nu a fost suficienta in a ma mentine anonim, cum imi doream. Eu, ca atare, se poate spune ca eram un spectator, chiar daca m-am amestecat cu multimea . (Astept acum si un politai zelos care sa imi trimita si vreo amenda urmare a acestei marturisiri de participare la un miting neautorizat, in Romania e posibil orice!) . Doamna era participant activ si cat se poate de vehement. Doamna, ii raspund eu, incercand sa o dau pe logica – daca a retras Legea Sanatatii inseamna ca a fost miscat. Mai mult, zic – si aici ma aventurez in explicatii speculative – cred ca a fost informat inainte de amploarea probabila a manifestatiilor si de aceea cred ca a retras legea. Doamna era una din cei cateva sute de manifestanti din toata Piata Universitatii, initial despartiti in doua cete, una in fata Teatrului, alta in fata fantanii.
Protestul a fost mult mai zdravan decat am anticipat, comparat cu cel din fata Parlamentului la taierea salariilor cu 25%- lumea era furioasa de-a dreptul. Furia parea autentica, neprogramata, acea furie de dincolo de lehamite si sictir. La protestul lesinat de atunci am observant participarea a doar catorva autobuze din anumite judete, organizate foarte slab; putini sindicalisti lesinati stateau raspanditi care incotro. Observasem si un cetatean care a incasat 50 de lei in fata mea. Aici gruparea era mult mai putin organizata, dar mai vehementa – erau si intelectuali si soferi, si pensionari si tineri de 30 de ani. Erau si un grup impins in fata, langa gardurile puse de jandarmi, iar multimea, poate firesc, se insufletea de fiecare data cand vreun reflector de la televiziuni se aprindea, iar oamenii probabil banuiau ca au intrat in direct. I-am impartasit doamnei vehemente ideea ca mi se pare un protest mai zdravan decat cel organizat la Parlament si ea raspunde fastacit “pai daca nu mai puteam sa stam in casa – ultima solutie sa venim aici; ne-au micsorat salariile, au umilit pensionarii, dar asta a pus capac la toate!”
Am incercat sa imi dau seama din textele inscrise de situatia de fapt. Cineva care semna Zorro infipsese doua poezii cu foamea, poporul si hotii pe statuile lui Caragiale, aflate in fata Teatrului National – probabil nu se gandise ca e posibil ca pozitionandu-le astfel sa fie privite in cheie de umor caragielesc. La un moment dat, dintr-un reflex extraordinar, o vecina a doamnei vehemente mi se adreaseaza conspirativ : nu credeti ca e foarte potrivit faptul ca suntem aici inainte personajelor lui Caragiale? Nu a explicat care personaje – erau mai multe. Mai putin vesel, gasesc pe un pom mai incolo o caricatura de umor negru cu un presedinte si un lat. Hartia era infipta direct in creanga acelui copac cu muguri, pe post de afis. Furie, iarasi furie, nu neaparat directionata, pentru ca fiecare se plangea de altceva. O doamna mi se plange de Gabriel Oprea, Ministrul Apararii. Nu ii spun ca mitingul e organizat pentru altceva. Insa ea facuse legatura intre SMURD si Armata, insa n-am auzit explicatia in imbulzeala si intre strigaturi.
Mai incolo, doi pensionari discutau aprins sub un car de reportaje, ridicat pe o platforma sa poata transmite catre tara intreaga panorama a multimii. “Si sa se puna domnule contabilul la contabilitate, inginerul la fabrica si taranul la pamant – nu se pricepe orisicine al sanatate ; l-ai vazut pe ungurul ala cum il cheama ce fata are? Pai ala e ministru? Cum ar fi sa pui frizerul la sanatate? Si uite ca era unul care se pricepea si nu l-au lasat domnule sa lucreze, nu l-au lasat. Pai nu le-a ajuns cat au furat? ”
De la pensionari, m-am intors la doamna vehementa, care parea a fi un telespectator fidel, spre deosebire de restul cetei. Aflu intr-un final ca doamna vehementa este cadru sanitar la un spital bucurestean. Nu dau mai multe detalii pentru ca imi doresc sa ramana anonima. Ea explica in detaliu celor din jur si, semnificativ se uita spre mine – vroia aprobare, eu ascultam pur si simplu. “Dom’le, inainte de SMURD se aduceau pacientii mai mult lesinati in spital, pt. ca ambulanta nu era decat transport, acum vine pacientu’ intubate gata, cu branula in mana, stabilizat, frumos. Pana acum, venea mai mult mort decat viu”. Incerc sa intreb de altceva – zic “nu mi se pare ca lumea de aici este o obisnuita a mitingurilor”. Ea imi confirma, este primul miting la care participa, ba chiar ma interogheaza dezaprobator “ Haideti, avem noi fete de oameni care se tin de mitinguri?” – de parca ar fi fost o suprema neseriozitate daca ar fi fost asa.
Dau sa plec mai departe. “Nu va fie frica, si Basescu pica.” “Du-te Basescu, dupa Ceausescu” . Un cetatean agita o cruce bizara, care a fost supraexpusa mediatic – insa pe care, din spate, nu am putut sa o descifrez cum se cuvine – parea ca exista uneva scris pe ea cuvantul Ceusescu. Dau de alto doi cetateni dintre care unul explica foarte clar ca a auzit ca Elena Udrea ar fi fost numita Presedinta Comisiei de Sanatate a Partidului aflat la putere. Informatia, din cate imi pot da seama pana in acest moment, e falsa. Un sir de fluieraturi, niste jandarmi vin dinspre Ministerul Agriculturii si se posteaza in fata multimii. Rafale de claxoane in chip de sprijin, banuiesc, ale majoritatii masinilor care treceau pe langa. Totusi, lumea nu se opreste din drum pentru a ingrosa randurile multimii- multimea totusi creste, dar foarte incet.
Dau sa plec, insa ma opreste altcineva. “Dumneavoastra sunteti Orasanu, ala de la televizor?” “Dom’le sa va fie rusine pentru felul in care v-ati purtat , in zeflemea, si cum ati ranjit, cu doamna de la Cluj care a venit cu pancarda “Jos Basescu”. Referinta manifestantului, suprinzator de pus la punct cu dialogurile TV, se referea la o emisiune Realitatea TV de acum cateva luni in care recomandasem destul de abrupt si ironic unei protestatare care se pusese de una singura sa il dea jos pe Basescu, de la Cluj – prin intermediul unei legaturi televizate. Doamna de 64 de ani se numeste Alice Rotta – iar eu am comis imprudenta, in opinia contestatarilor, de a o trimite sa faca ceva pentru microcomunitatea domniei sale, inainte de a dori sa faca o revolutie pentru Romania intreaga. Sfatul provenea si din faptul ca doamna protesta pentru foarte multe lucruri simultan : pensiile militarilor, pensiile obisnuite, presupusa dictatura a guvernantilor, etc. Omul din fata mea fusese foarte deranjat de modul in care pusesem problema. Se baga in vorba si un alt cetatean care incearca sa ma faca praf: Domnu’ Orasanu, la educatia inalta pe care o aveti, asa ceva trebuia sa faceti? Aiurea educatie inalta, sare altul – dom’le asta si-a luat diplomele pe bani de acolo din strainatate, la fel ca atati altii zeci inaintea lui.
Dau sa parasesc grupuletul, insa ma retine o doamna bine imbracata – cu alura de invatatoare. Imi tine o mica lectie despre Romania: nu va uitati la acesti romani cum sunt ei azi in Piata Universitatii, uitati-va la acest popor de la infiintarea lui, uitati-va in istorie de la inceputul Romaniei, la cele doua razboaie mondiale prin care am trecut, la Revolutie. Cu exceptia cazului in care doamna era profesoara de istorie, era ceva halucinant cum incerca sa imi explice despre trecut ca esenta, tipand din cand in cand sa acopere zgomotele manifestantilor. Nu am prea reusit sa inteleg de ce chiar si oamenii care pareau foarte negativi doreau sa vorbeasca cu mine – probabil ca eram singurul din “aia” care eram prezent acolo. Mi-am adus aminte de vorba unui analist politic de acum cateva luni: “ Oamenii sunt nevorbiti de foarte multa vreme, iar asta naste frustrare mare”. Desi iarasi am dat sa plec, nu am am scapat netaxat din nou de un alt domn din zona : “ Dom’le io daca as avea putere v-as baga pe toti ziaristii astia, analisti, jurnalisti, ce sunteti intr-un lagar si v-as tine acolo cam 21 de ani, cat a trecut de la revolutie. Nu v-as face nimic, doar nu v-as lasa sa mai apareti niciunul nicaieri. Pentru ca manipulati in mod pervers oamenii”. M-am vazut prin ochii acestor oameni ca un personaj difuz – niciunul nu a mentionat meseria mea de economist – unul din “aia de la televizor” care “ mint poporul cu televizorul” si care ar merita, doar prin prisma existentei, chinuri groaznice si torturi si mai strasnice decat se poate inchipui.
Alte pareri/intrebari… Un domn intre doua varste ma interogheaza “Dom’le dar ma intreb tatal dumitale ce mare stab a fost de ai ajuns dumneata unde ai ajuns? Raspunsul , economist la un IAS – a venit cu o strangere calda de mana. Nu stiam ca “originea sanatoasa” mai are vreo relevanta in Romania anului 2012, luna lui Ianuarie. “Dom’le inseamna ca sunteti unul dintre putinii de acolo, mai rar asa ceva – ma rog, sper sa se confirme ce spuneti dumneavoastra, desi eu unul nu prea cred ca ne spuneti tot adevarul”. Carevasazica, mereu mai este cate un secret de aflat iar in general insii de la televizor mint de ingheata apele.
Mergand mai departe catre Centrul Vechi, dupa ce multimirea s-a unit intr-o singura masa si a blocat bulevardul, mi-am spus ca sunt probabil mai multi oameni care se distreaza cu o bere in mana decat cei care au participat la eveniment. Si totusi, este cel mai semnificativ protest de foarte multa vreme si singurul, dupa stiinta mea, dupa 1989, care a cupins mai multe orase. Producatorii de emisiuni au fost prinsi pe picior gresit – am sunat sa confirm ca ei isi doresc ca eu sa vorbesc despre taxa de poluare, respectiv problemele economice ale Ungariei intr-o zi in care subiectul principal era evident cel din sanatate. Doi dintre ei de la doua televiziuni diferite de stiri mi-au raspuns la fel: “evident ca ne mentinem subiectele discutate, doar nu o sa vorbim toata ziua de Arafat, nu??!” Si totusi, inteleg ca interviul lui Raed Arafat pentru o televiziune de stiri a rupt toate recordurile de audienta.
Dupa ce mi-am vazut de treaba si am reintrat in metrou la Piata Unirii, a doua tura, de intarire, de masini ale jandarmilor plus un inaintemergator cu sirena si girofar alergau zor nevoie spre Piata Universitatii. Mai tarziu, ajuns acasa, am vazut imaginile cu jandarmul lovit la cap, confruntarile intre jandarmi si protestatari, precum si imprastierea de gaze lacrimogene. Efectul a fost unul contrar , intrucat cetatenii veniti acolo erau in mod clar mai enervati decat cei care au venit la orice alt miting obisnuit, ca atare reactia politiei, chiar si la un miting neautorizat, putea fi alta. De asemenea, vestea televizata a amenzilor care vor fi aplicate protestatarilor a invrajbit si mai mult spiritele – o gafa de comunicare a autoritatilor care nu a impresionat pe cineva din cei pe care i-am intalnit in Piata. Niciunul din cei adunati nu stia ca guvernul a dat o noua lege cu organizarea mitingurilor, de cand cu precedentul miting al politistilor de la Cotroceni.
Piata Universitatii in anul 2012 este un microunivers reprezentativ pentru Romania. Oamenii erau foarte seriosi, pusi pe treaba, pusi pe Revolutie. Strigau catre ceilalti sa iasa si ei – dar totusi majoritatea nu au raspuns. Mai lipsea doar Caragiale sa traiasca, sa istoriseasca cu haz si sa reinvie personajul celebru care pune intrebarea cheie : “Dom’le, da io cu cine votez?”