Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Ipocrizia in Romania. Si despre moartea lui Nicolaescu, Baltazar, Paunescu si Darie

Ar fi fost de preferat sa fi tacut cu intelepciune intelegere in cele patru cazuri pe care le voi descrie, dar simt ca daca nu spun , totusi, ceva, ma voi sufoca. Ma obliga pe undeva desirarea publica de declaratii, ca un suvoi neostoit – declaratii care de care mai conventionale, care de care mai nesincere, din punctul meu de vedere. Citesc coloane intregi cu valuri si valuri de ganduri bune la moartea unor oameni, de data aceasta despre Sergiu Nicolaescu – insa nu pot sa nu ma intreb daca aceste revarsari sunt manifestarea lui “ceea ce trebuie” intr-o astfel de imprejurare sau sunt oameni care brusc si-au amintit ca mai trebuie sa fie si…oameni.
Nu am participat niciodata la prigoana mediatica, insa Sergiu Nicolaescu era pana mai ieri blamat constant – vai, ce catastrofa!- ca vrea sa ia din pusculita TVR-ului taman cand institutia este aproape in faliment, ca s-a gasit sa faca un nou film pe un scenariu de Vadim Tudor, ca are salile goale dar buzunarele pline cu subventii de la stat. Era acuzat ca are o opera nevaloroasa, ca toaca banii CNC-ului, jurnalisti de doi bani se intrebau “da’ pana cand, frate?” intr-un mod chipurile mai elevat, se arunca noroi cu lopata. Nu i-a luat nimeni apararea – sau cel putin eu nu am citit – nu i-a multumit nimeni cand a plecat din Senatul in care si-a petrecut atata timp, nici macar un tort aniversar cu doua furculite, ceva minuscul. Nu imi dau seama daca acuzele erau intemeiate, nu ma ocup de film si cinema- eu ma concentrez asupra contrastului fantastic care trebuie pus in lumina, mai ales pentru ca se petrece la o distanta atat de mica in timp. Acum, in cateva zile, brusc avem o revarsare evlavioasa, el este un “cunoscut actor si regizor” care “va ramane in inima tuturor” si vorbim doar de “omul minunat”. Nu e doar une exces nedemn, o punere a poalelor in cap, suna a falsitate ingrozitoare, mai ales ca laudele vin din acelasi locuri de unde veneau pana mai ieri injuraturile.
Un alt caz despre care s-a vorbit a fost moartea lui Bogdan Baltazar. In moarte, el a devenit “cunoscutul fost director al Bancii de Dezvoltare a Romaniei” unul din intemeietorii sistemului bancar privat si un vizionar cu fler. Au vorbit, cum era cazul, Petre Roman , Mugur Isarescu si Radu Ghetea. Cu afectiune, s-au pomenit ultimele cuvinte ale trecutului in nefiinta, inclusive promisiunea ca ar fi trebuit sa scape de tigari la timpul cuvenit, dar era prea tarziu. Daca intrebai insa inainte despre Bogdan Baltazar anumiti oameni din cercul stramt de economisti si finantisti (in mod cert nu una dintre cele trei personalitati la care m-am referit mai sus), oamenii, fiind oameni, mai susoteau. Iti spuneau despre arestarea lui Philip Bloom in SUA, acesta fiind un fost partener de afaceri al lui Baltazar, cei doi incercand sa puna pe picioare o firma de consultanta in Romania. Un ziar avea chiar “simpaticul” titlu ca scoala romaneasca de coruptie are success la export. Mai recent, Bogdan Baltazar a fost un sustinator al proiectului Rosia Montana, aparand in spoturi publicitare, evenimente, etc. – iarasi un fapt misterios trecut sub tacere. Fapte mai putin placute, prezentate cu bun simt si intr-un mod delicat gasesti in fiecare biografie scrisa intr-un ziar occidental, nu este insa si cazul Romaniei. Noi suntem un popor care ne dorim a ne mistifica pana si mortii.
Al treilea caz flagrant este cel al scriitorului Adrian Paunescu. Datorita caracterului vulcanic al acestuia, un alt tip de marlanie s-a declansat. A fost o dezbatere chiar cu ocazia prezentarii oficiale a statuii din parcul Icoanei – plus niste oameni simpatici care si-au gasit taman acel moment sa strige : porc, comunist, poet de curte si asa mai departe. Nu s-a gasit cadrul unei dezbateri publice cu privire la acea statuie, in care toate punctele de vedere sa fie luate in consideratiune. E obligatoriu sa ne smulgem parul din cap – ba s-au gasit si vreo cativa editorialisti care sa infiereze cu manie proletara. Repet – pentru sigur ca se vor gasi oameni care nu citesc cu atentie si simt nevoia de a-mi trimite si mie o injuratura scurta – nu am niciun punct de vedere daca Nicolaescu este un regizor fenomenal sau nu, Baltazar a fost un personaj grozav sau daca Adrian Paunescu merita statuie. Inteleg ca modul meu mai nuantat de a vedea lucrurile – de a vedea si lumini si umbre si a incerca sa nici nu inmultesc luminile si sa nici nu accentuez excesiv umbrele – nu este in ton cu vremurile si mai ales in ton cu mass-media. Aici, ori trebuie sa fi un dusman nepotolit, sarind de pe pereti pe lampadar si invers, sufocat de indignare, etc., ori un aparator darz, cu simtul soldatului ultim si al datoriei implinite. Ma bucur sa observ, insa, macar dezbaterea mai sincera din societate cu ocazia mortii lui Adrian Paunescu, lucru care nu s-a petrecut in celelalte trei cazuri.
Ultimul caz este cel al lui Iurie Darie. Reporterite de doi lei, de la ziare bulevardiere – cele care i-au prezentat pe cei doi semi-dezbracati intr-un sarut demn de o revista de gen, daca cei doi erau cu vreo 40 de ani mai tineri, au revenit. Acum, este vorba de candela aprinsa in memoria marelui actor, despre zbuciumarile vaduvei, povestite pe lung si pe lat, fara a lasa acea minima distanta pe care moartea o impune, acea minima rezerva de omenie si de intelegere. Se mai baga si marea prezicatoare Carmen Harra (hara-hara-hara-kiri!) sa ne spuna ca ea este cea care o calmeaza pe Anca Pandrea – maine poimaine veti vedea spiritism in direct la vreo emisiune de cancan, pentru ca haznaua si tomberonul au devenit locurile din care se inspira mai nou emisiunile de divertisment. Ah, si actorul este invariabil “marele actor, de neinlocuit, inegalabil, ne-a incatat, ne-a bucurat”….
Poate ca, macar in fata mortii, putina obiectivitate, decenta si echilibru nu ne-ar strica. Nu ne-ar strica nici mai putina falsitate, ipocrizie si lacrimi de crocodil.
Update: comentariul cititorului elwis
elwis spune:
03/01/2013 la 17:48
Numai citeva povesti -sa vezi de care parte e lipsa de decenta !
Aveam televiziune 2 ore pe zi-si aia cu tovarasul si tovarasa + ‘emotionantele’omagii cu diversele ocazii-vreo 300/an-zi nastere, onomastica, congrese etc.refugiu : aveam abonamente la cinema-cu ‘ reducere ‘de la sindicat .Asa am vazut, de-a valma , filmele ‘maestrului’-era un procent de difuzare filme romanesti / filme straine ! Intre milioanele de spectatori numarati-ne si pe noi -la ‘vrind/nevrind ‘!
Aveam un prieten bun la depozitul de carte: l-am inebunit , ani la rind ! orice aparitie insemna o nebunie : daca o poate face rost, cine o cumpara si cind ne vine rindul la lectura !
Aveam bilete la mare : seara, ne asezam pe gardul de la ‘club mediteranean’-inauntru era lumina si se auzea muzica dupa 10 seara !
Am asteptat rezultatul investigatiei revolutiei de la comisia senatoriala : asteptam banii, maestre ! Am fost folositi pe post de ‘figuranti ‘ -si , cred ca trebuie sa fim platiti ! s.a.m.d

03 ian.2013

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap