Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Manifestanții din piață și drumul către democrația participativă

Am observat o foarte vehementă reacție la articolul de săptămâna trecută legat de democrația participativă, comentarii furibunde pe internet după ce am repetat această idee, în studio la România TV și Antena 3. Oameni furioși pentru care simpla menționare a acestui termen – o banalitate în toată Europa- reprezintă un sacrilegiu. Oameni care se opresc la a defini democrația participativă prin participarea la vot. Deși, de pildă, un milion de oameni au protestat la Londra pentru că guvernul laburist a dorit, la un moment dat, interzicerea vânătorii de vulpi cu gonaci, un sport tradițional rural.
Oamenii din stradă însă nu s-au oprit la dreptul de a vota. România a trecut prin etapa ei dictatorială în care toți românii erau “uniți în cuget și simțiri” (nu dezbinați cum cică suntem acum) prea slăvirea tovarășului Nicolae Ceaușescu. Tovarășii cetățeni în acea perioadă aveau dreptul de a acționa după cum le dicta partidul, de a viziona la TV ce le transmitea partidul, iar orice mică plângere pornea menționând mai înainte strălucita conducere a tovarășului secretar general și de la înaltele principii marxist-leniniste care, vezi Doamne, nu ar fi fost respectate de vreun conducător. Oamenii dispăreau de acasă în crucea nopții pentru părerile lor “turnate” cu meșteșug de vreun coleg, unii nu s-au mai întors vreodată, alții au ajuns prin Bărăgan sau pe la Canal.
Ulterior, în democrația originală construită de Iliescu, o democrație post-comunistă, cetățenii erau invitați să rabde, să aibă încredere, să se gândească la luminița de la capătul tunelului (de cele mai multe ori farul locomotivei care se îndrepta spre ei), cu mațele chirăind de foame, în timp ce clasa conducătoare era preocupată de conducerea și eventuala spoliere a țării. Dar cetățeanul nu avea treabă oricum cu “treburile țării”, fiind necesar pentru acest lucru „pricepere” – pricepere pe care evident o aveau doar inițiații. Ceea ce a rămas însă ca element decisiv a fost respectul pentru conducător. Îmi amintesc și acum clipa în care am devenit ministru – cum oamenii se dădeau de perete sau se închinau din șale, fără ca eu să fi devenit nici mai puternic, nici mai deștept, nici mai deosebit. Democrația “originală” e zguduită din temelii, ea nu poate supraviețuii decât cu cetățeni care acceptă, consimt să fie vasali.

În democrația participativă lucrurile se nivelează. De aici provine pericolul. Alesul și alegătorul stau la același nivel și se privesc ochi în ochi, nu mai este distanța de la balconul Casei Poporului la bulevardul Reconstrucției Socialiste, cum era în dictatură, nu mai este nici distanța de la un tătuc venerat, așa cum este Ion Iliescu, la “populație”, ci este o distanță destul de inconfortabilă de la ales la alegător, uneori foarte mică, iar ei se situează pe aceeași platformă. Pentru oamenii din piață, ideea în care un politician le vorbea peste capetele lor de la o înaltă tribună, ideea că ei trebuie să stea liniștiți (“Tovarăși, așezați-va liniștiți la locurili voastre” au fost cam ultimele cuvinte publice ale epocii Ceaușescu) în timp ce sunt spoliați sau neinformați, înșelați și agresați cu o ordonanță de urgență în miez de noapte, această idee zic, este străină. De aceea consider că a fost întoarsă clepsidra.
Democrația participativă se va manifesta în diverse forme. Prima și cea mai evidentă a fost valul de proteste care parcă nu mai au sfârșit, proteste care au zguduit din temelii legitimitatea Guvernului. Al doilea element al democrației participative va fi cel mai probabil participarea la un referendum pentru întărirea statului de drept. Referendumul este consultativ, dar emoția populară va trebui respectată de toate forțele politice.
Al treilea element al democrației participative ar trebui să fie agregarea celor din piață în organizații de sine stătătoare. Mă îngrijorează oarecum faptul că elanul revoluționar riscă să rămână doar o etapă din viața cetățenilor treziți, fără să devină o mișcare permanentă de monitorizare a statului, de a păzi temelia unei democrații în plin proces de curățare. De aceea, spuneam ca ne vor trebui încă 20 de ani pentru a învăța democrația participativă.
De pildă, în al patrulea rând, avem dreptul să fim informați cu privire la ce se întâmplă cu Guvernul (Legea nr. 544/2001). Cinci și șase- avem dreptul de a participa la decizia publică, inclusiv la discutarea bugetelor locale (Legea nr.52/2003), avem dreptul de a ne implica în procesul decizional, inclusiv în întocmirea legilor justiției, prin organizații nonguvernamentale care se ocupă cu statul de drept (Legea privind normele de tehnică legislativă). În al șaptelea rând, avem și alte drepturi cum ar fi, de pildă, cel de a avea o inițiativă legislativă prin strângerea a cel puţin 100.000 de semnături de la cetăţeni cu drept de vot (Articolul 74 din Constituția României). Chiar dacă au fost puțin utilizate, cred că românii treziți vor pune o presiune constantă în viitor, prin aceste mecanisme și prin multe altele asupra aleșilor. Nu suntem chemați, precum oile la răvășit, să intrăm în strungă o dată la patru ani pentru a fi apoi uitați, umiliți, ignorați, agresați zi de zi.

14 feb.2017

 

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap