Ministerul de Interne, ultimul minister al Republicii Socialiste România

La scurtă vreme după ce elicopterul lui Ceauşescu părăsea clădirea Comitetului Central (actuala clădire a ministerului), una dintre primele “mutări” a fost integrarea sub comanda Armatei, ulterior sub comanda Minsiterului de Interne a serviciului desprins din Direcţia a IV-a a Securităţii. După 26 de ani ar trebui să considerăm ce progrese am făcut în domeniul afacerilor interne şi dacă nu cumva ar mai trebui ca în viitor o nouă flotilă de elicoptere să descindă pe acoperişul clădirii.
Dacă în 2003 MAI, prin “Doi şi un Sfert” asculta convorbirile de la Mediafax, conform unor dezvăluiri care au făcut carieră în presa vremii, în 2009, ministerul a avut 4 miniştrii, dintre care primii trei (Oprea, Dragnea, Nica) s-au rotit atât cât a fost nevoie până s-a ajuns la concluzia că, dacă “Vulpea” (Virgil Ardelean) care a condus “Doi şi un Sfert”-ul din 1999 nu poate fi adusă înapoi, cum s-a încercat în ianuarie al acelui an, atunci este ideal că înlocuitorul să fie un apropiat al celui în cauză, conform Adevărul şi Realitatea TV. Între 2012-2014, un alt apropiat, Gelu Oltean a operat, perpetuând felul de a fi al sistemului: presa a vorbit cel puţin de interferenţe în cazurile Baaklini, Uioreanu şi Bercea, adevărul – adevărat va rămâne doar în lăzile de documente arhivate “securizate” în aceste zile.
În 2010, tulburătorul secretar de stat Fătuloiu, secretar de stat şef peste Poliţie accepta să meargă în parcarea Ministerului pentru a prelua suma de 212.850 de lei noi predata de omul de afaceri Cătălin Chelu, o arvună dintr-o sumă mai largă care s-ar fi negociat pentru a nu conexa anumite defavorabile. În parcarea instituţiei care face ordine în România, secretarul de stat lua cu sacoșica iar apoi “sifona” la DNA. Presa a bubuit. Chelu s-a ales cu 6 ani de puşcărie, secretarul de stat denunţător cu un sejur la Milano, ca ataşat pentru afaceri interne al României, apoi cu o pensie liniştită. Numirea e a ministrului Traian Igaș, care avea următoarele păreri pe scurt despre ministerul condus: „30.000 de oameni din MAI au intrat „pe pile“, ,, ușile au fost deschise pentru toate rudele și pilele”, iar „în ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară, 10.000 dintre aceștia urmând să plece.” (…) 2010 era şi anul în care mai existau încă ordine de ministru nepublicate în Monitorul Oficial sau clasificate pentru a nu putea fi, transparent, dezbătute în societate – ministrul Tudorache încă mai inventariază și în 2016 de ce clasificarea este regulă și nu excepție în MAI.
În 2012, MAI prin Doi şi un sfert este împuternicit să negocieze cu Rompetrolul, iar castastrofa a fost mai mult decât evidenta, miliardul de dolari promis prin fondul de investiţii kazah fiind, la fel ca toate poveştile cu Moş Crăciun, o gogoriţă simpatică, plină de culoare roşie veselă şi zglobie , cu un personaj central inexistent.
Mai apoi, în 2015, Ministerul de Interne este acel loc minunat în care Gabriel Oprea ordona peste 1000 de coloane oficiale într-un an, anul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, cel care rula cu peste 100 de km pe asfaltul umed să ajungă de colo-colo, în sunet de girofar al doilea cel mai penibil plagiator al României. Gigină este un om de a cărui moarte nu ştim nici azi cine e vinovat, pt. că cercetările continuă, iar dl Oprea susţine că groapa din asfalt e de vină. Juridic, regret să o spun, pe aceasta speţă omul va scapa pentru că legătura de complicităţi cauzatoare de moarte nu poate fi probata decât la nivel moral. Sistemul are jdemii de pânze, greu de crezut că “păianjenul” din centru va rămâne fără plasă de aprare.
“Tehnocratul” Petre Tobă, al treilea cel mai penibil plagiator al României după verdictul dat de CNATDCU, a fost un om “care cunoaște sistemul”. Atunci când, după explozia de la Colectiv, o direcţie internă cu o performantă remarcabilă de profesionalism a început să ia la purecat folosirea coloanelor oficiale legate de moartea lui Gigină, s-a făcut un plan rapid de salvarea unor dosuri grase, ministeriale. Este singura dată în istoria României când trei controale încrucișate au fost asmuţite asupra Serviciului Omoruri, fulgerător, cu 18 semnături obţinute de la comisia de control, cu întocmire process verbal, emiterea de dispoziţii, întocmirea planului de control, aprobarea lui de Inspectorul General al Poliţiei Române, tot, tot, tot.
Mai târziu, când DNA-ul a luat la purecat fondurile de spionaj ale Doi şi un Sfert şi au aflat că au ajuns sub formă de cabina de duș la ministru în cabinet nişte deştepţi au spus că e bine să secretizeze cheltuielile prin H.G., aşa, ca într-o ţară democratica numită Belarus. Ele nu s-au desecretizat nici azi, ancheta DNA continuă, iar angajările în MAI continua şi ele, 5.000 la număr. Este preferată Direcţia Generală Anticorupţie unde genul de anchete sunt legate de un caz de abuz la Poliţia Baloteşti, un caz de mită cu studenți (350 de lei) şi o altă fapta de 200 de lei (fondul de mediu). Din 2.275 de apeluri telefonice la Direcţia Generală Anticorupţie în trimestrul III 2016 a fost realizată o acţiune de prindere în flagrant şi 10 dosare penale, deci duduie anti-corupția în minister făcută de lustragii de pantofi ministeriali.
Ultima faptă de vitejie care, din păcate, poartă chiar semnătura noului ministru de interne Dragoş Tudorache promovarea temporară a unui anume domn Ciobanu, cel care a vrut să îngroape prin controale ancheta în derulare care îl viza pe fostul ministru Oprea (cazul Gigină). Este o mutare pe care nu ştiu dacă să o pun la capitolul “cireaşa de pe tort” sau “bomboana de pe coliva”. Voi ce părere aveţi? E eronat „Ministerul de Interne” – titulatura oficială actuală este “Ministerul Afacerilor Interne”. Strașnic, păzea vin elicopterele!