Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Pas cu pas, erodarea democraţiei româneşti

Într-o lume cu mulţi populişti, cu naţionalism efervescent care se scurge din toate ungherele planetei, România a votat PSD pentru următorii 4 ani. După vot, ar fi probabil util să recapitulăm ce înseamnă închegarea unei democraţii, democrație care sperăm să nu devină una originală şi despre ce e vorba în propoziţie. Nu, nu e despre Soros, regret să vă anunţ, nici despre români verzi, nici despre bruxelezi, străini, lifte păgâne, drept credincioşi sau alţii asemenea.
Democraţia pleacă în primul rând de la curajul personal. Atâta vreme cât “oameni obişnuiţi” cum au fost câţiva independenţi, mulți USR-iști şi foarte puţini PNL-iști (PSD-iști am numărat doar doi) nu au curajul să se autopropună drept candidaţi, nu au curajul să se lupte cu eternul “nimic nu se va schimba vreodată în România”, democraţia noastră, aşa prăpădită cum e, se stinge, se stinge şi dacă oamenii nu au curajul cuvântului și al criticii, a se vedea cum au răsărit ca ciupercile după ploaie lăudătorii de Dragnea. Vorbim despre cei încă infectaţi de comunism, cei care cred că nu e bine să te bagi înainte, cei care te interpelează “da’ tu de ce te bagi? Lasă-i pe alţii”, cei care stau acasă după perdea fără să se obosească a vota. Omul care spune superior “că a văzut el mulţi deştepţi care au murit cu dreptatea în mână”, zeflemitorul din cafenele, vecinul pierde-vară care stă mereu cu gura pe alţii, superiorul neimplicat “las’ că nu mă las eu prostit, ca ăştia am văzut mulţi”, aceștia sunt cei care sluțesc, ciopârțesc, ciuruie democrația, pac-pac… Nu din prostie, ci dintr-un amestec de neimplicare, lipsă de cunoaştere şi autosuficienţa, lehamite prost direcționată, toate pornind dintr-o educaţie (civică) precară.
România de mâine depinde de curajul individual, al celor care își cultivă o voce publică, mai ales în această perioadă în care o pagină de facebook ultravizionată sau un spaţiu de vlogging poate deveni mai eficient decât o televiziune. Apoi, curajul personal trebuie dublat de curajul asocierii în grupuri, care pot purta nişte etichete destul de largi pentru a mulţumi pe cei grupaţi sub acea umbrelă. Nu e musai să fie “de stânga”, “de dreapta”, să aibă o poziţie în chestiunea familiei cum o vede Coaliţia pentru Familie, dar e obligatoriu să încerce să fie cinstiţi şi reprezentativi, rezultatul USR-ului vorbind de altfel de la sine.
Democraţia nu înseamnă că faci ce vrei, înseamnă drepturi şi obligaţii. Dreptului de a dispune de propria persoană (inclusiv să faci avort, de pildă, dacă eşti femeie) şi de proprietatea privată, necolectivizată vine la pachet cu obligaţia de a participa la democraţia respectivă. Participarea nu se reduce doar la a participa la vot din 4 în 4 ani (absenteismul în proporție de 60.51% fiind de asemenea elocvent), înseamnă participarea la acţiuni civice care pot să fie plantări de pomi, nu neapărat demonstraţii, înseamnă participarea într-un efort de într-ajutorare, într-un ONG, un protest în faţa unei autorităţi publice.
Democraţia mai înseamnă informare. Dacă vor muri într-o zi toate ziarele de calitate, vom rămâne doar cu cancanuri, posterioare, grozăvii manipulatoare cu Soros si știri cu sclipici. Atunci când ultimul parfum de informaţie va dispărea în marea televizată de lături, manipulare şi prostie grosieră, atunci va pieri un ingredient esențial al democraţiei participative. Pentru că o democraţie nu poate rezista sufocată de minciuni, înecată în sloganuri, scufundată într-o puzderie de șabloane repetată obsesiv de Ministerul Adevărului.
Democraţia mai înseamnă şi justiţie, egalitate în faţa legii şi suprimarea noţiunii de impunitate în faţa legii pentru cei puternici sau pentru cei cu putere politică sau financiară, iar corupții nu au ce să caute în orice guvernare, chiar și una social-democrată, întrucât corupţia corodează sistematic fundamentul democrației. Eminescu spunea astfel: Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.” – Pare foarte actual, nu? Două semințe de idei precum „a furat, dar nu fură toţi?” sau „şi ce dacă a furat?”, pot înflori într-o bună zi într-o mândră floare de mătrăgună numită dictatură.
În fine, democraţia mai înseamnă adevăr. Pentru că atunci când nu mai contează dacă Cioloș e fiul lui Soros sau nu, vorbim tot de moartea democraţiei, pentru că capacitatea de a deosebi adevărul de minciună stă la temelia judecății electorale. Până la urma poate va veni o zi în România în care cetățeanul turmentat al lui Caragiale să nu mai fie profund reprezentativ. Încheiem tot cu Eminescu: Mizeria materială şi morală a populaţiunilor, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, păsuirile, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la dreptul vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică (…) .” (Timpul, 1882).

13 dec.2016

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap