România şi dreptatea lustragiilor de pantofi
În această săptămână vom afla dacă avem judecători independenţi la Curtea Constituţională sau lustragii de pantofi pentru Liviu Dragnea, cel care a pornit „cavalcada îngrozitoare” a modificării tuturor legilor importante ale României care nu îi convin personal. Mai întâi, nu i-a convenit ideea că Preşedintele are ultimul cuvânt în ceea ce înseamnă desemnarea premierului şi a ameninţat cu suspendarea. Apoi, are o „mică” problemă, în calitate de condamnat penal cu articolul 2 al Legii de Organizare şi Funcţionare a Guvernului cu faptul că respectiva lege spune că nu pot deveni miniştri (cu atât mai puţin nu poate deveni cineva premier) dacă a „suferit o condamnare penală”. „Suferindul” Dragnea aşteaptă încă motivarea din instanţă, dar între timp îşi „oblojeşte” rănile aruncând pianul pe scări sub forma Ordonanţei 13, retrasă doar după cele mai mari proteste post-decembriste (atmosferei revoluţionare îi mai lipsea pentru întregire doar celebrul elicopter). În plus, proiectul de lege al graţierii care, graţios probabil, înaintează prin Parlament. La ştirile Antenei 3, am auzit alambicate dar suficiente cuvinte de laudă din partea noului Ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, pentru această lege. Care Tudorel, când nu se căzneşte să îi facă munca domnului Dragnea, taie dublă linie continuă din faţa Guvernului (ceva pentru care ţi se ia permisul, în general) fără să îl atingă nimeni cu nicio floare. Între timp, protestatarul Dide din Teleorman, aflat la câţiva metri (este cel care publică filmuleţul cu călcarea liniei continue de către Ministrul Justiţiei) este straşnic şi creştineşte amendat, pentru acelaşi tip de incident cu ridicarea permisului. Probabil acest lucru înseamnă pentru domnii Toader, Dragnea şi Grindeanu că legea e egală pentru toţi.
Dacă cu egalitatea în faţa legii ne-am cam lămurit, nu ştim cum stăm cu conflictul de interese, mai ales în minunata instituţie numită Curtea Constituţională (sintagma „minunată” consideraţi-o publicată ca o erată ce modifică decizia, cu asterics, domnu’ Toader ştie bine). În mod normal, dacă ai participat ca deputat PSD la redactarea unei legi nu poţi să vii pe urmă să te pronunţi dacă e constituţională sau nu (adică dacă e neconstituţională ar trebui să iei liniarul să îţi dai singur peste degete, cum ar veni, nu, pentru votul pentru o lege neconstituţională). De pildă dacă legea ar fi atacată în contencios administrativ, ai putea să alegi instituţia recuzării, având în vedere că îţi vine la judecată o speţă care, având în vedere activitatea din trecut, nu o poţi judeca cu deplină imparţialitate sau, atenţie, cu aparentă imparţialitate care e la fel de importantă. Ori domnul Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale taie linia dublă continuă şi el, ca domnul Toader, nu cu maşina ci cu prestaţia în instituţie. Prima dată, ar putea alege să nu fie parte a deciziei despre această lege (să nu participe la şedinţă, instituţia recuzării ne-existând în mod paradoxal pentru Curtea Constituţională), având în vedere că a fost în majoritatea care a votat-o în Parlament, ba chiar în calitate de preşedinte al unei camere a Parlamentului şi-a pus semnătura pe ea. Legea e mult prea importantă pentru dl. Dragnea, însă – atât de importantă încât având în vedere „reverberaţiile” produse de un articol anterior din România Liberă domnul Dorneanu a refuzat să scoată castana din foc exclusiv cu mâna proprie şi a trimis către Guvern (marioneta lui Dragnea) şi către Parlament (de unde răspunde evident interesatul – şef de declararea neconstituţională a articolului 2, dl. Dragnea), măcar să mai implice şi pe alţii. La fel cum Ordonanţa de Urgenţă pentru retragerea la simpla cerere a unui doctorat avea un singur posibil beneficiar, dl. Ponta, o eventuală neconstituţionalitate a articolului 2 al Legii de Organizare şi Funcţionare a Guvernului are drept unic beneficiar pe dl. Dragnea, opinia publică românească aşa cum e în fierbere nu mai este la curent cu niciun alt condamnat penal care să zgârmăne cu unghiuţele uşa de la Palatul Victoria, vrând să intre el primul în viitor pe sub copertina ilegală, fără autorizaţie de construcţie, ridicată de Adrian Năstase. Precum spuneam, legea e egală pentru toţi însă unii sunt mai egali decât alţii. Iar noţiunea că legea e de interes general şi nu particular se reglează uşor – dacă trebuie să scape unul suficient de important dintr-o categorie (doctor prin plagiat, condamnat penal cu suspendare, etc.) se dă „amnistie” pentru toată categoria respectivă, să mai poată beneficia şi alţii. Deci, eventual condamnaţii penali vor putea deveni în România gestionari de domenii europene sau gestionari de bugete de miliarde. Miliarde de euro, atenţie!
A doua oară (cum ar veni a doua linie continuă încălcată), domnul Dorneanu ar putea alege să nu îşi amintească poporul de vremea când era el însuşi Avocat al Poporului (cred că porecla Dormeanu de acolo îi vine, dacă memoria nu mă înşeală), un demn precursor al dlui Ciorbea. Când era în funcţie nu a considerat prioritară sesizarea Curţii pe Legea de Organizare şi Funcţionare a Guvernului, atunci legea (votată de el, iscălita de el) părea în ordine pentru că dl. Dragnea încă nu zgârmăna cu unghiuţele, cum spuneam. În fine, dl. Dorneanu ar putea înţelege că, dacă se implica direct, ca fost subaltern la partid al celui direct vizat de speţă, cel puţin aparenţa de imparţialitate a Curţii Constituţionale se va evapora total, ori pentru România această aparenţă de imparţialitate este singurul lucru care ne salvează de la război civil în momente cheie (conflict constituţional acut, eventuale invalidări de referendumuri, suspendări de preşedinţi, etc.). Dacă nu înţelegem acest lucru semănăm în această săptămână seminţele pentru o eventuală Bosnie în România şi vom sfârşi tragic pentru societatea românească prin a avea linii de demarcaţie în centrul oraşului, ca la Sarajevo. Iar dacă în România doar lustragii de pantofi sunt singurii care par străluciţi, ridicaţi în funcţii de proprietarii pantofilor murdari, plini de noroiul slinos al corupţiei, atunci mă tem că această ţară nu are nicio şansă pe termen mediu.
Atentie!