Scurt-circuitul neuronilor şi „carnavalul nonsensului”

Personajele de pe scena vieţii politice româneşti sunt adeseori murate până la saturaţie, uneori în mod succesiv, în umorul lui Caragiale, în tragedii absurde, în mici intrigi balcanice, în ceea ce Tzara numeşte „carnaval al nonsensului”, anume acela care scurt-circuiteaza zilnic neuronii privitorilor. Nu întâmplător din esenţa românească s-a născut şi dadaismul şi teatrul absurdului (gen Eugen Ionescu). Doar în România cineva poate să fie pentru şi împotriva, trist şi glumeţ, patetic şi amuzant, simultan la butoanele puterii şi persecutat de forţe oculte. Citiţi pe proprie răspundere articolul, scurt-circuitul neuronilor va fi leitmotiv.
Să începem cu Ministerul de Interne. România a avut un fost ministru de interne care a făcut puşcărie – Cristian David. Înainte să fie închis, a fost jefuit în plină stradă, în Bucureşti, după terminarea mandatului. O treaptă mai jos, Dan Fătuloiu, secretar de stat în 2010, s-a autodenunțat la DNA, anunțându-i pe procurori că urmează să primească șpagă în schimbul închiderii unor dosare penale în parcarea Ministerului de Interne. Când dădea punga cu nişte sute de mii din portbagajul maşinii, omul de afaceri Cătălin Chelu a fost săltat. Cel care ar fi primit spaga a fost avansat în funcţie – vreo doi ani a fost „exportat” în Italia de statul român, demn reprezentant al ţării şi ne-a reprezentat, nu e aşa, cu cinste. Un nivel mai jos, şef judeţean de poliţie, Aurelian Șoric, şeful IPJ Neamţ. În propriile cuvinte : „De ce e atât de interlop Măraru? Pentru că dădea bani la oameni? Că le lua camătă? Câţi nu dau bani? Sunt procurori care dau bani”. Anchetarea ulterioare a lui Soric a relevat 2,195 dosare nelucrate și 84 plângeri penale neînregistrate ca dosare penale, basca 33 de abateri disciplinare. Omul eşuează ulterior – de cinci ori – să treacă examenul de primire în barou.
Să continuăm cu Justiţia, un fost ministru (Chiuariu) ajungând sub…control judiciar, suspect de trafic de influenţa, spălare de bani. Dosarul nu are o soluţie finală şi e corect să spunem acest lucru. După cum e la fel de corect să spunem că cel mai mare susţinător politic al respectivului a fost Relu Fenechiu – el însuşi la puşcărie. Mai apoi, procurorul şef care investiga cazurile de terorism şi crimă organizată a fost ea însăşi săltată din stradă de DNA pentru presupusă corupţie, singurul caz din cele prezentate în acest articol faţă de care am, personal, suspiciuni. Înainte, a rugat să conducă echipa de redactare a noului Cod Penal, cu alte cuvinte legea în baza căreia a fost arestată ulterior. Unde mai pui că persoana care a arestat-o e considerată şi azi cu o impecabilă reputaţie deşi are decizie cu ştampila şi patalama că a plagiat 4% dintr-o operă ştiinţifică, fără să fie, însă, declarată plagiator. Scurt-circuit, ştiu.
Sănătate? Ministrul Florian Bodog, s-a blocat în liftul celui mai mare spital din Bărăgan în timpul unei vizite – e drept nu s-a împiedicat pe treptele guvernului în prima zi de muncă precum un alt coleg ministru, nici nu a călcat cu automobilul propriu dubla linie continuă din faţa Guvernului, cum a făcut-o, neamendat, Ministrul Justiţiei. Spitalul vizitat nu avea nici manager, la Secția de Pediatrie dorm doi copii într-un pat. Cu toate acestea, criza s-a rezolvat cu o declaraţie că nu au fost văzuţi doi copii într-un pat, în loc de o concluzie mai generală că trebuie verificată, măcar, întreţinerea lifturilor din toate spitalele României şi existenţa managerilor. Despre educaţie? Subsemnatul am demonstrat cu probe cum un fost Ministru al Educaţiei (Ioan Mang se numea, omul e profesor în continuare şi azi, fără remuşcări) a reuşit să plagieze, uneori cu soţia alături, cercetători din Taiwan, Israel şi mai era puţin şi ajungea pe tot mapamondul – „Dl Mang şi Dna Mang / L-au plagiat pe Chin Cheng-Chang”. Ne-am dezvăţat oare să punem plagiatorii să conducă Educaţia?
Am lăsat la coada Finanţele, banii ţării, carevasăzică. Surse de la dosarul penal încă nefinalizat au relatat cum Darius Vâlcov s-ar fi ascuns în cimitir, unde a primit mită în pungi de plastic, în crucea nopţii. Mita i-ar fi fost oferită de către un om de afaceri care a obţinut în schimb contracte „cu dedicaţie”, în baza unor licitaţii trucate. Peşcheşul, bacşişul, parandaratul, mită, spagă, „dreptul” ne urmăresc în România nu doar pe parcursul vieţii, ci, iată, şi în cimitir. Ministrul de Finanţe nu e un oarecare, are pe mână o treime din PIB-ul României, acest lucru nu deranjează pe nimeni, însă.
Din lipsă de spaţiu, menţionez la final un premier, Victor Ponta, care aprobă o ordonanţă de urgenţă al cărui unic beneficiar era la data emiterii ei; ordonanţă, emisă în plin scandal al plagiatului la doctorat, permitea renunţarea la el prin simplă cerere. Culmea e că Victor Ponta, doctor în drept a ajuns să se ocupe de legiferare pentru România, însă a avut un doctorat demonstrat a fi plagiat, care i-a şi fost retras până la urmă. Ar mai fi şi turnătorul „Manole” al Securităţii, cunoscut sub numele de Mugur Isărescu. „M”-ul scris de mâna tronează falnic pe banii pe care îi folosim zilnic, identic cu „M”-ul din dosarele Securităţii.
Grozăvia şi carnavalul burlesc, personajele din Caragiele şi tragedia, mica intrigă şi bârfa coexistă cu furtul din bani publici de proporţii apropiate de spaţiul ex-sovietic. Nu e vorba că nu ne putem bizui pe aceşti clovni trişti să facă ceva pozitiv pentru noi, ci însăşi textura vieţii noastre se ţese între intriga mafiotă şi dadaism, între teroare administrativă şi clovnerii publice (ultimul episod este „hai să vorbim cu tâlc despre o partidă de pescuit”) . Cetăţeanul e perpetuu turmentat, cum îl descrie Caragiale. „Eu cu cine votez?” e întrebarea care poate avea în România de azi doar două răspunsuri posibile: cu absurdul/ clovneria/ maimuţăreala/ măscăricii/ autiştii sau cu hoţia/dictatura administrativă/”Marele Cârmaci”/ ciuma roșie.