Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Traseul votantului fără bacalaureat

Arareori sunt în dezacord cu ideile domnului Cristian Tudor Popescu, pe care îl citesc de mulți ani cu plăcere, dar acesta este unul dintre acele momente. Votul în România trebuie să rămână deschis tuturor, la fel cum e azi. Obârșia ideii de sufragiu universal e veche, vine din Franța anului 1793 care instaura Constituția Iacobină, chiar dacă în vremea aceea votul universal însemna universal doar pentru toți bărbații. Și oglindirea este în articolul 36 al Constituției noastre, cea care spune că „cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv”. Nu e precizată o altă condiționare și nu ar trebui introdusă o altă condiționare.
În primul rând, nu e vorba de vreo discriminare. Democrații avansate condiționează votul de diverse lucruri și nu se face gaură în cer și nu înseamnă știrbirea fundamentală a drepturilor. În SUA de pildă condiția este de a te înregistra prealabil pentru vot, lucru pe care votanții mai puțin educați nu îl fac. Nu e pe bază de bacalaureat, dar dezavantajează oricum grupuri minoritare și mai ales pe cei analfabeți funcțional.
Tot SUA au o rată uluitor de mare a celor încarcerați cărora li se iau drepturile electorale, lucru care contează într-o confruntare electorală cum este cea de pildă între Trump și Hillary Clinton. Și, ca o curiozitate, cetățenii din Washington D.C. nu puteau vota la alegerile prezidențiale (restricție ce a durat până în 1964) – cetățenii din Puerto Rico nu pot deloc, nici azi. Brazilia de pildă are vot obligatoriu pentru cetățenii care nu sunt analfabeți, dar nu e obligatoriu pentru cei analfabeți (sau pentru cei peste 70 de ani). Australia are o lege care te obligă în anumite zone să mergi la vot, să împăturești buletinul de vot în urnă, dar nu te forțează efectiv să votezi. Există însă peste 20 de state ale lumii cu diferite forme de vot obligatoriu. Există așadar state care discriminează și state care obligă, practica e diferită în materie de legi electorale.
Totuși, cu ce drept să oprim de la vot de pildă în pragul maturității elevii din școala 141 din Rahova, cea la care s-a prăbușit efectiv tavanul, ce să mai vorbim de standarde de educație care să conducă la posibilitatea obținerii unei diplome de bacalaureat? Cu ce drept să oprim de la vot elevii din cele 41 de licee care au dat zero promovare la bacalaureat – unele nu doar un singur an, ci ani în șir – în condițiile în care unitățile respective au fost lăsate să funcționeze în continuare cu titlul de licee acreditate nu doar de Minister și de conducerea politică a statului, cât mai ales de cetățeni? Ce drept am avea să îi văduvim de vot pe cei care au avut ghinionul de a da bacalaureatul într-un an după promovarea Legii Educației marca Funeriu (promovare 45.73% in 2011) comparativ cu cei care de pildă dădeau bacalaureatul în 2009 (promovare 81.47%)? Cu alte cuvinte, când însuși criteriul propus – bacalaureatul – nu este obiectiv și constant, deci nu are cum fi un instrument de măsurare și departajare precis și obiectiv, cum l-am putea alege drept criteriu pentru sufragiul universal, temelia democrației peste tot în lume?
Nu mai vorbesc de faptul ca nu toată lumea care termină gimnaziul ajunge la liceu, unii sunt în școli profesionale și nu dau bacalaureat, dar opinia unui croitor, a unui tinichigiu sau a unui dulgher poate să fie extrem de folositoare pentru o democrație, prin exprimarea votului, în sufragiul universal. Și nu mai pomenesc nici că în sistemul propus cineva care și-a copiat lucrarea de bacalaureat – practică frecventă înainte de introducerea camerelor de luat vederi și prezentă încă, pentru că nu am auzit încă de un elev eliminat din examenul de bacalaureat post-factum, după vizionarea unei eventuale înregistrări- este acceptat drept votant, în timp ce altul care poate a luat 4 pe merit, dar s-a prezentat cum a putut nu beneficiază de același drept de vot.
Doar celor care au probleme mentale sau condamnări penale li se retrage dreptul de vot în majoritatea statelor civilizate. Chestiunea e prevăzută și în Constituția actuală, ca singură excepție posibilă de la ideea de sufragiu universal. Articolul spune așa „Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.” A se observa că infractorii condamnați pentru o categorie așa-zis minora au în continuare drept de vot și la fiecare alegeri urna mobilă circulă și în pușcărie.
România a mai folosit în trecut criterii de selecție a cetățenilor care doreau a deveni și alegători, de pildă folosirea votului cenzitar din 1866 până în 1918. Cu alte cuvinte, votai doar dacă dădeai bani statului – iar în funcție de câți bani dădeai erai parte din cele patru colegii existente (peste 300 de galbeni și erai în colegiul I). Evident, un analfabet este puțin probabil să dea statului ceva bani, excluderea nu e pe bază de bacalaureat, dar are un efect echivalent, pentru că o persoană puțin educată de obicei are și un venit scăzut. Cred că nu merită să dezvolt de ce ideea din 1868 nu se poate aplica în 2018.
Motivul principal pentru respingerea ideii de vot condiționată de obținerea prealabilă a bacalaureatului în opinia mea rezidă în ideea de coeziune socială și în datoria pe care o aveam ca societate față de fiecare cetățean. Adică fundamental datoria pe care fiecare român, inclusiv domnul Cristian Tudor Popescu, eu sau tu, drag Republican, o are teoretic față de fiecare alt român. Evident, dacă ne dorim să mai avem o țară numită România și nu, cum spunea tot domnul Popescu într-un articol mai vechi, ceva ce seamnănă cu un cartier sau cu o țară ce s-ar putea numi Românela sau Românica.
Cel mai simplu, votantul nostru care nu va ajunge vreodată să ia bacalaureatul are niște drepturi prealabile pe care societatea se presupune că i le garantează. De pildă dreptul la viață sau supraviețuire din maternitate – dar noi suntem țara bebelușilor arși la Maternitatea Giulești. Dreptul la sănătate, dar noi suntem țara cu epidemii de rujeolă și vaccinuri lipsă, țara fără imunoglobulină, țara fără citostatice. Dreptul de a veni pe lume sănătos, deși statistic România este destul de sus în clasamentul atât al decesurilor premature, cât și a complicațiilor legate de naștere. Ce drept am avea peste ani să pedepsim a doua oară un cetățean născut în România că nu a ajuns la bacalaureat doar pentru că a avut de pildă o problemă de sănătate strict legată de nepăsarea noastră, a cetățenilor și modul în care acceptăm paliative? Vorbesc de paliative precum închiderea asistentei nenorocite care a avut tura în ziua în care a luat foc instalația electrică la maternitate, acceptarea unor sloganuri ministeriale în criza vaccinurilor lipsă și a imunoglobulinei lipsă.
Mai departe, ani de zile societatea românească a tratat problema educației celui care nu va ajunge cu bacalaureatul în mână, pentru primii lui ani de viață drept problema altuia. În timp ce există state care se ocupă de educația timpurie, în România noțiunea nu a fost pentru foarte multă vreme ceva ce să preocupe statul. Evident, dacă vrei bacalaureat, trebuie să pui temelia, la fel cum dacă vrei să ajungi la treapta numarul 5 trebuie să parcurgi primele patru trepte. Mai departe, ca să poți ca societate să impui criteriul privind bacalaureatul ar trebui să ai mai mult decât suplinitori necalificați în învățământul primar – unii obținând locurile temporare pe care nimeni nu le dorește, mai ales în rural, cu jenante note de 3 sau 4. În fine ar merita discutat și despre faptul că transportul școlar nu funcționează în multe localități din rural și despre faptul că multe școli au fost desființate. Dacă nu putem ca societate să ducem școala aproape de elev, să îi dăm un educator mai de Doamne ajută sau îi desființăm școala – de pildă pentru a retroceda unor culte imobilele naționalizate abuziv de comunism- ce drept să avem ca atunci când elevul ajunge potențial votant să îi spunem despre bacalaureat?
Despre examenul de bacalaureat în sine ar merita scris un alt articol, separat. Merită discutat dacă faptul că cineva îngână de un cinci chinuit un comentariu învățat papagalicește la Limba Română (mai nou la celebrele meditații particulare, adică în funcție de participarea sau neparticiparea la un sistem extra-statal de corupție care cangrenează sistemul de educație) îl califică drept cetățean și ar trebui să fie criteriul unic pentru abilitatea de a vota. Merită discutat dacă de pildă un subiect găsit pe net ca fiind parte din bacalaureatul de istorie din 2015 „menționați o asemănare între practicile politice din România utilizate în perioada stalinismului , respectiv în perioada național -comunismului” îl califică în general pe posesorul respectivei diplome de bacalaureat la istorie la ceva. Însă opinia mea este că nu poate fi criteriu de departajare între votanți și nevotanți. În termeni mai largi, societatea românească are și așa suficiente clivaje, fără a mai inventa un nou criteriu de departajare suplimentar între cetățeni de prim rang și alții care obligat-forțat vor deveni cetățeni de rangul doi.

https://republica.ro/traseul-votantului-fara-bacalaureat

15 Mai2018

 

Lasa un comentariu

Created with Snap