Trasnaia taxei diferentiate

Deşi preşedintele Băsescu a retrimis în Parlament proiectul de lege care introduce TVA diferenţiată, 53 de senatori populişti s-au opintit şi au votat-o pentru a doua oară.
De fiecare dată când alegerile sunt aproape, astfel de proiecte care „sună bine“ au tendinţa de a bate la uşă. Dacă legea va trece şi de Camera Deputaţilor, trăsnaia nu va mai putea fi oprită şi se va revărsa, via Monitorul Oficial, în vieţile noastre, ale tuturor. Despre ce vorbim? Vorbim despre intenţia de a reintroduce o taxă pe valoare adăugată de 5%, în loc de 24%, pentru anumite produse alimentare considerate „de bază“: pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal, zahărul şi produsele expandate din cereale. Nu cred că există cineva care ar putea explica de ce carnea şi laptele sunt de bază, dar ouăle şi orezul, nu. Sau de ce avem pe lista cu tarif redus cerealele expandate, dar lipsesc cartofii. Toată discuţia ar putea căpăta aspecte comice, á la Caragiale dacă nu ar fi vorba de ceva ce ne poate lovi relativ curând. Să ne amintim că a existat un ministru, Decebal Traian Remeş, care a unificat toate cotele de TVA la 19% în 1999. Acest lucru se petrecea cu mulţi ani înaintea scandalului cu palinca şi caltaboşii. Rezultatul a fost o relativă creştere a veniturilor şi o stabilitate sistemică ce a durat, iată, 12 ani. Pentru bravii politicieni care se bat pentru aprobarea acestei legi, câteva argumente economice. În primul rând, preţul este stabilit într-o economie de piaţă de cerere şi ofertă, scăderea taxelor nu înseamnă neapărat scăderea preţurilor. De aceea, este de aşteptat ca un cost redus cu taxele să se reflecte în principal în profiturile mai mari ale producătorilor de lapte, carne şi pâine sau mai probabil ale supermarketurilor. În al doilea rând, evaziunea fiscală în anumite domenii cum este cel al pâinii este de peste 60%, conform unor cifre avansate de Consiliul Concurenţei. Problema principală este neînregistrarea pentru plata impozitelor şi slaba detectare a evazioniştilor, nu cuantumul efectiv al impozitelor. În al treilea rând, a lua un cod fiscal şi a-l face şvaiţer prin cote diferenţiate, care vor trebui puse în practică de un aparat administrativ îngropat deja de reglementări felurite, este o dovadă uluitoare de lipsă de simţ practic.
În general, drumul către iad e pavat cu bune intenţii. Încercarea autorităţilor de a „para“ această lovitură legislativă a fost jalnică. Este adevărat că se pot pierde sume de la bugetul de stat, însă sumele nu vor fi enorme. Este adevărat, de asemenea, că legea riscă să atenteze la echilibrul bugetului, însă România nu va da faliment. Problema fundamentală este însă înflorirea evaziunii, prin rebotezarea unor produse. Veţi vedea croissante fistichii şi batoane scumpe scrise în acte ca produse de panificaţie, iar pasta de mici trecută în acte ca fiind carne proaspătă. Imaginaţia românilor este inepuizabilă când vine vorba de ocolirea Fiscului. România va deveni, aşadar, o ţară şi mai veselă, în care impozitele se vor plăti într-un mod şi mai diferenţiat decât acum. Diferenţierea se va face prin şpaga acordată „organului constatator“.