Razvan Orasanu
Blog Personal Răzvan Orăşanu. © 2018 Răzvan Orăşanu. Designed By Triveo Media

Traznaia desfiintarii Televiziunii Nationale. Sapte solutii pentru iesirea din groapa

Am am ascultat uluit, in mijlocul unei conferinte de presa ce descria noul razboi dintre palate, ca “TVR ar trebui desfiintata si apoi reinfiintata”. Presedintele, fost Ministru al Transporturilor isi amintea, probabil de CFR-ul din 1998, desfiintat rapid, cu toporul si cu costuri maxime pentru societate pe termen lung. A urmat reinfiintatarea CFR Marfa, CFR Calatori si a inca vreo 11 societati – cu un rezultat dezastruos, o atomizare perfecta ce a pregatit brambureala activelor fixe (brambureala continua pana in zilele noastre), usurand astfel inclusiv hotia din era Necolaiciuc. O alta analogie din trecutul prezidential este ca, similar unui chiosc ilegal din Capitala, se prevede un viitor in care, metaforic vorbind, va sosi buldozerul dis de dimineata, intr-o zi, sa faca televiziunea una cu pamantul. Imi amintesc de o emisiune la radio de pomina in care o proprietara de chiosc se ruga de primarul general Basescu sa gaseasca o solutie de mediere la acel conflict, iar el, dupa ce isi noteaza numele femeii si locul chioscului si dupa ce femeia inchide telefonulul dat in direct promite radioascultatorilor ca buldozerul va fi dis de dimineata acolo sa demoleze respectivul chiosc pe care doamna il vroia salvat. Ar fi ridicol daca toti cei 3.500 de lucratori ai televiziunii ar ajunge intr-o situatie similara.
Am asteptat vreme de o zi reactii la aceste declaratii, dar ele nu au venit. Ultimul post pe blogul Rodicai Culcer este despre ziua alegerilor si votarea lui Nicusor Dan. Domnul Lazescu este, uluitor, de acord cu presedintele. Adica, daca mai intelegeti ceva, un om este de acord sa se desfiinteze institutia care a fost condusa “impecabil”, intr-un mandat pe care domnul in cauza tocmai l-a finalizat acum o saptamana. Asta e ceea ce eu numesc “constructie institutionala”! Nu isi mai aminteste nimeni de dna Ada Mesesan, care trebuia sa devina, dintr-un om foarte bun de PR pentru partidul propriu, un manager independent si apolitic pentru Televiziunea Nationala . Evident, dupa o scurta scuturare de praf in Comisiile parlamentare de Cultura. Declara si ea ca “parerea presedintelui (desfiintarea) este realista” – nereusind decat sa convinga ca la mijloc este o declaratie politica si nu una care va fi vreodata pusa in practica. USL-ul vorbeste, la fel ca in opozitie, despre Mircea Marian si Ioana Lupea in loc sa isi dea seama ca au ajuns la guvernare si vor trebui sa gaseasca o solutie pentru o “gaura” din sistem care nu se astupa cu oprirea lefurilor celor doi (de altfel mai moderate decat cifrele apocaliptice tocate public). Ei nu constientizeaza ca vor plati pentru toate oalele sparte, chiar daca doar de o luna la guvenare si nu au inca rezultatele auditului de cheltuieli – abia daca s-au dezmeticit,cu alte cuvinte. PDL-ul este prea preocupat sa ii smulga functiile, puterea, influenta si probabil vor urma poseta, parul din cap si dintii doamnei Udrea. Putem auzi, de asemenea, de sub pamant, rasucirea usoara in mormant a unor titani ai Televiziunii Nationale, precum Tudor Vornicu sau Valeriu Lazarov. Ce se poate totusi face?
1. Un audit financiar cu rezultate anuntate public
Solutiile sunt, totusi, mai simple decat par. In primul rand, exista nevoia unui control bugetar pe fiecare unitate de cost, pe fiecare emisiune, comparativ cu ratingul obtinut, notandu-se alaturi si cheltuiala aferenta. Va fi greu de impartit timpul unui producator care lucreaza pe mai multe emisiuni si chiar pentru mai multe canale TVR, dar se poate, totusi, face un efort de estimare. Socoteala astel anuntata public, condusa de o firma reputabila de audit si nu de un srl de la coltul blocului ar putea conduce la solutii de rationalizare a cheltuielilor. Anumite emisiuni pot fi facute mai rar, altele pot fi comandate in afara pentru un control de cost mai bun, unele vor fi probabil anulate cu totul din cauza restrangerii bugetare. Este, insa, nevoie sa se investeasca in continuare in emisiunile bune, care produc rating sau dau esenta televiziunii – iar acolo cheltuielile trebuie mentinute. Cea mai proasta idee posibila este de a se taia peste tot, uniform, conform gandirii contabile de care doar zona bugetara este capabila. Din pacate, insa, pentru un audit serios este nevoie de minimum 60-90 de zile, in conditiile numirii unui auditor fara licitatie (altfel ar dura 6 luni suplimentar) , iar acest auditor este absolut necesar in conditiile in care in ultimele luni am auzit vorbindu-se de datorii de 50 de milioane de euro, apoi de 60 de milioane, iar de curand aud de datorii ce depasesc 100 de milioane de euro. Rezultatul ar trebui prezentat, cu rabdare, in public, iar cifrele de cheltuieli ar trebui sa fie transparente pentru totdeauna, ca total si in structura detaliata, intrucat este vorba de bugetul national.
2. Noi modalitati de a obtine bani
De urgenta, printr-o modificare legislativa, televiziunii nationale ar trebui sa ii fie permisa o publicitate egala, dar nu mai mare cu cea a posturilor comerciale, pentru a mai aduna ceva bani. Daca in Marea Britanie plata catre BBC vine cu o obligativitate de a nu avea reclame, in Romania productiile televiziunii au impins-o pe un dezonorant loc 7-8 in topul ratingurilor, indiferent in ce mod au fost ele realizate. De asemenea, ar trebui trecut pe o folosire intensiva a arhivei, cel putin in weekend – costuri minime, rezultate la rating foarte posibil mai bune, lucru care ar aduce si bani suplimentari din publicaitate. Foarte multi romani vor prefera in orice zi momente de Revelion cu Nea Marin sau “cuplete de aur” in locul scalambaielilor de tip “marmelada TV” care amesteca dive cu decoleu larg, politicieni cu limbarita si dansatoare indoielnice – asta ca sa nu mai amintesc de “celebrul” Gog, mentalistul care isi scade pulsul si urca ratingul. Aceasta arhiva, digitalizata, ar putea deveni si o sursa de importanta de venit pentru totdeauna – prin Apple Store, DVD-uri in vanzare libera sau ceva similar. De asemenea, televiziunea va fi obligata in cativa ani sa dezvolte o platforma de “pay-on-demand”, sau sa foloseasca una deja existenta pentru a obtine venituri suplimentare. Sume de urgenta de la buget ar trebui alocate, insa, doar dupa o restructurare si o rationalizare financiara.
3. Alte masuri de urgenta
Statul ar trebui sa gaseasca un circuit contabil pentru plata unui avans in contul taxei radio-TV cu care sa se achite partial datoriile fiscale, astfel incat banii sa se intoarca la buget, intr-o modalitate care sa permita ridicarea sechestrului ANAF asupra datoriilor. ANAF-ul ar putea executa insa si anumite parti din activele fixe ale televiziunii – trebuie rediscutat chiar daca Televiziunea Nationala are nevoie de un spatiu atat de larg precum cel pe care il ocupa, astazi sau ar putea fi restransa in turnul principal, iar spatiul excedentar scos la licitatie. Toate datoriile catre TVR ar trebui urmarite cu vigoare maxima, chiar preluate de ANAF in contul datoriilor, prin cesiune de creanta.
Ar trebui, de asemenea, gasite sinergiile intre posturi – TVR Info si Stirile TVR, analizat in ce masura TVR International trebuie sa aiba o productie dedicata sau nu sau chiar daca ar trebui sa mai existe Avem aceeasi situatie pentru studiourile teritoriale, pentru TVR 3 (hranit in mare parte de aceste studiouri teritoriale) si pentru TVR Cultural. TVR Info ar trebui, in opinia mea, sa continue sa existe, dar ar trebui masurat ca rating, urmarit constant ca performanta si pus in concurenta directa cu celelalte televiziuni de stiri. . Ar trebui, pe de alta parte, gasite sinergiile si cu Radio Romania.
4. Fixarea oamenilor cheie din televiziune
A doua zi dupa ce Traian Basescu s-a hotarat, cu mult zgomot, sa demoleze Televiziunea Nationala in direct la TV, Dan Bittman parasea TVR-ul unde a avut o emisiune timp de 5 ani si s-a refugiat la Antene. Nu stiu daca avea o emisiune buna sau nu, cu “Danut srl”, insa stiu ca personajul era suficient de valoros pentru a primi un contract gras pentru X-factor, raspunsul Antenelor la “Romaniii au talent”, probabil. O televiziune poate gasi cameramani noi, portari noi, chiar regizori de montaj (desi mai greu), dar poate gasi cu foarte mare dificultate producatori foarte buni si oameni de televiziune de varf, din cei care gandesc, realizeaza, creaza sau uneori prezinta emisiunile de varf, dintre cei care inca mentin TVR-ul pe linia de plutire. Daca o noua conducere nu are intelepciunea sa le transmita un mesaj de continuitate, sangerarea de talent va continua din televiziunea nationala catre televiziunile private – iar oameni foarte valorosi se vor vinde foarte ieftin, probabil, in vria produsa de declaratiile prezidentiale. Ori oamenii cheie fac o televiziune sau o pot intr-adevar demola, conform zicerii prezidentiale. Orice efort de renastere incepe cu acesti specialisti de marca, care trebuie identificati (or fi 100? 200? 300?) – cu ei trebuie sa aiba loc prima discutie, inclusiv prin implicarea lor activa in revenirea televiziunii acolo unde ii este locul.
5. Taieri de cheltuieli si externalizarea unor activitati, cu oameni cu tot
Formatul de televiziune permite plata per format, per emisiune si un control riguros al cheltuielilor, in acest mod. In loc de formatul in care foarte multi oameni sunt angajati permanent, fie ca au emisiuni in grila sau nu, exista optiunea unor colabotori per emisiune, atunci cand e necesar, putandu-se altfel controla cheltuielile la nivel de proiect bugetar, adica de emisiune/sir de emisiuni, etc. Aceasta optiune ar necesita angajarea a doi-trei experti in achizitii si a doi trei experti contabili, inainte de “spin-off”-ul mai multor oameni, emisiuni, formate. Plata s-ar putea realiza apoi per unitate si in mod direct pentru munca prestata, pentru a exista o echivalenta mai buna intre ceea ce apare pe ecran si ceea ce se plateste din caserie. Cei care pot produce mai mult continut dorit de televiziune vor putea castiga chiar mai mult, ceilalti vor trebui sa isi justifice mai riguros banii. In continuare, insa, intr-o piata media in care exista televiziuni unde oamenii nu sunt platiti cu lunile si au existat de curand cateva falimente rasunatoare – stabilitatea oferita de TVR poate atrage oameni de calitate, cu conditia ca aceasta stabilitate sa nu fie aruncata in aer de diversi “binevoitori”.
6. Pepiniera viitoarelor proiecte de succes
O televiziune este pana la urma o fabrica de continut. Atata vreme cat multe emisiuni nu mai fac ratingul de altadata (si nici Andreea Marin, intr-un alt format la o televiziune concurenta nu mai face audienta de odinioara), este necesara o noua abordare. O solutie ar putea fi un concurs de proiecte, organizat ca finantare dupa sistemul in care sunt judecate filmele de autor de Consiliul National al Cinematografiei. Exista o pepiniera extraordinara atat in televiziune, cat si in afara, idei innovative care pot fi transformate in niste emisiuni de success, atata vreme cat judecata se face pe meserie si nu dupa cum bate vantul politic, financiar, increngaturile de aliante si rudenii, etc.
7. Un nou presedinte si o noua echipa de conducere
In opinia mea, Televiziunea Nationala avea nevoie de o figura marcanta, in stilului lui Emil Hurezeanu, Christian Mititelu sau Andrei Plesu, in locul proaspat numitului presedinte- o cantitate necunoscuta pentru foarte multi romani. Daca nu a fost sa fie, sefia Departamentului de Stiri, macar, ar trebui sa fie ocupata de o personalitate marcanta, apolitica, un profesionist in adevaratul sens al cuvantului. De altfel, una dintre conditiile esentiale ale ocuparii acestui post ar trebui sa fie lipsa unui partizanat manifestat public, prin editoriale si existent unui parcurs de succes in Televiziunea Nationala sau intr-o televiziune de stiri, la nivel de management. Pentru televiziune, este descalificant si ilogic a mentine pentru multa vreme neocupata aceasta pozitie – insa pe de alta parte mai bine sa ramana goala decat sa vina un neavenit cu pile la noua conducere.
Concluzie: Televiziunea Nationala trebuie sa fie salvata si nu desfiintata, daramata sau demolata. Buldozerele politice care se pun in miscare in aceste zile nu demonstreaza decat faptul ca politicienii care propun astfel de masuri radicale sunt ei insisi niste buldozeristi obositi si sictiriti – avem doar masura caracterului lor. Iar reconstructia nu s-a facut niciodata, in istoria umanitatii, cu buldozerul sau cu demolarea. Iar solutii exista, distrugerea unei institutii fundamentale a statului roman nu este singura optiune.

15 iun.2012

 

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Created with Snap