TVA split, jumulirea contribuabilului și incompetenţa nedefalcată

Jean Baptiste Colbert, Ministru de Finanțe francez, spunea că arta taxării este atunci când jumulești o gâscă vie pentru a smulge cât mai multe pene cu cât mai puțină sâsâială. Povestea cu TVA-ul defalcat este taman pe dos, pentru două pene și trei fulgi smulse cu patentul, gâsca este aproape pusă la pământ și va gâfâi serios, vânătă şi chinuită. Sistemul vechi era cel în care preluai banii integral pe o marfă, puteai să folosești banii respectivi ca rulaj pentru a-ți plăti furnizorii, iar la un moment dat, pe 25 ale lunii erai pasibil de a plăti TVA pe toate tranzacțiile respective, un singur virament pe o singură lună. Noul sistem va defalca banii într-un cont separat (practic, va fi o plată pe suma netă şi o plată separată în contul de TVA). Acel cont (urmează să vedem normele metodologice în clar) nu poate fi atins decât cu acordul Fiscului, chestiune care va presupune în primul rând o diminuare a cash-ului existent pentru plăți curente, o indisponibilizare a respectivilor bani în acel cont separat, fără ca statul să încaseze neapărat mai mult în acest fel. Pentru umplerea acestui gol de cash, din punct de vedere cashflow, companiile vor fi obligate fie să se împrumute mai mult, fie să-și diminueze plățile către furnizori, fie să-și amâne niște plăți pe lanţ, astfel încât este de preconizat o încetinire a vitezei de rulaj a banilor din economie și o gripare a circuitului esențial într-o economie capitalistă, anume circuitul bani – marfă – bani.
Pentru iniţiaţi și pentru BNR-iști autiști este posibil de asemenea să se modifice corelativ viteza de rulare a banilor în economie (money velocity), una dintre piesele de bază pentru calcularea indicatorilor macro. Concret, din mai multe plăți, viteza de rulare a banilor în economie e posibil să se încetinească astfel (cei care au blocate nişte sume suplimentare într-un cont separat e posibil să îşi încetinească furnizorii la rândul lor), încât să existe inclusiv niște modificări neanticipate asupra ratei de inflație, pe lângă exploziile de consum, salarii şi preţuri la energie. Pentru a fi puțin răutăcioși putem reaminti că acest split de TVA pare mai degrabă similar cu epic split-ul lui Jean Claude Van Damme din celebra reclamă pentru Volvo, atâta că protagoniştii vor cădea de pe oglinzile respective, nu se vor menţine într-o echilibristică perfectă pentru că în materie fiscală nu au cum.
Pentru o discuție mai aplicată, reiau punct cu punct argumentația lui Cristi Socol, cel mai vajnic apărător al unor propuneri guvernamentale, dar trebuie să recunosc, unul dintre tehnicienii de succes ai PSD-ului, scriitor la programul de guvernare şi în general un economist aplicat (îmi asum din avans criticile pe care cititorii Contributors.ro le vor adresa cu siguranţă acestei afirmaţii).
Argumentul nr. 1 al domnului Socol este : “Simplificând, TVA este o taxă pe care o plătim fiecare dintre noi, cumpărătorii, atunci când mergem să achiziționăm ceva din prețul ceva-ului ăla, prețul fără TVA e ceea ce revine vânzătorului, iar TVA merge la bugetul de stat”. Aici domnul Socol nu prea are în vedere circuitul economic mai ales în interiorul companiiilor, acel ceva până la data când e scadent către stat și uneori chiar după (în cazul în care compania îşi asumă penalităţile legale pentru plata întârziată) este în momentul de față proprietatea unor persoane juridice și este folosit la rulajul comercial, de exemplu pentru plata unor furnizori.

Să luăm un exemplu cu un produs ce costă 1.190 de lei, din care 19% e TVA. Evident că pentru cine este mai superficial în fiscalitate această sumă este cuvenită bugetului de stat, însă pentru cine este foarte familiar cu TVA această taxă este taxa pe valoarea adăugată, nu impozit pe cifra de afaceri și nu impozit pe circulația mărfurilor și nu se achită doar de societatea noastră. Societatea din exemplul nostru a achiziționat bunurile la prețul de 900 lei + TVA 19% (171 lei) de la un furnizor, o alta societate înregistrată în scopuri de TVA. Iar la randul ei aceasta a cumparat bunurile tot de la un furnizor înregistrat în scopuri de TVA și tot asa pe lanțul de distribuție. Se impozitează valoarea adăugată de pe lanțul de producție și se deduc sume pe mecanismele cunoscute. Adică nimic nu se pierde – totul se transformă și se achită indirect. TVA e o taxa indirectă suportată de consumatorul final, chiar dacă teoretic se împarte greutatea pe lanț.

A susține că “TVA e taxa pe care fiecare dintre noi o plătim și nu sunt banii niciunui privat, ci sunt banii statului” înseamnă a accepta principiul că până la data plății efective statul își poate băga mâna în buzunarul companiilor, în averea lor, lucru care se mai întâmplă doar într-o economie planificată în care nu mai conta dacă era averea statului, averea omului muncii, că oricum ele erau indivizibile. Indisponibilizarea acestor sume va crea fix această problemă.
Domnul Socol nu menționează nicăieri mecanismul efectiv prin care 300.000 de noi conturi se vor înființa separat, cu spezele aferente, cu tot calabalâcul de noi tranzacţii, cu toată birocrația și cu toate normele bancare, și cu comisioanele pentru fiecare operațiune. Ideea de altminteri a TVA-ului splitat, moșită probabil în întâlnirea ce i-a cuprins şi pe specialiştii BNR, aripa PSD și vândută într-o duminică lui Liviu Dragnea la o întâlnire de criză, referitoare la situația bugetară, favorizează în principal băncile. Deși le-ați văzut suspect de tăcute în toată această perioadă, deși vor avea 300.000 de noi conturi, care vor rula sute de milioane sau chiar miliarde de lei. Dar evident, nu dădea bine să chiuie în piaţa publică atunci când le mai parvin nişte arginţi, au imaginea şi aşa făcută zob.
În al doilea rând, domnul Socol spune următorul lucru: “În al doilea rând, sunt de acord că măsura trebuie introdusă secvențial și cu mai multe discuții cu mediul de afaceri, pentru că ea trebuie să vină cu măsuri de acompaniere, de reducere a termenelor de rambursare a TVA.” Să ne oprim puțin. În primul rând, măsura trebuia discutată temeinic, lucru care nu poate fi susținut, de vreme ce măsura e discutată în august, cu propunere de intrare în vigoare în septembrie. Experiența celorlalte țări trebuia avută în discuție, spre exemplu, Italia aplică parțial sistemul, în anumite industrii unde riscul de evaziune este constatat din experienţă a fi mai mare. Propunerea respectivă de defalcare a cotei de TVA necesită, ca și în cazul Italiei, aprobarea Comisiei Europene și trebuie înțeles că Italia a făcut acest pas în anumite sectoare, la pachet cu alte măsuri de combatere a evaziunii fiscale (facturare electronică, verificări încrucișate în baza de date declarată de contribuabili, ș.a.m.d.).
“La începutul aplicării pot apărea inconsistențe, dat fiind că nu există cultura menținerii creării unor buffere de lichiditate în cazul multor firme.”. Aceste buffere lăudate de dl Socol nu există, mai ales în business-uri unde marjele pot fi de 2%-5%. Inexistența acestor buffere vine din proasta capitalizare a economiei românești, care la rându-i izvorăște din mai multe surse, sursa primordială a fost existența ani de zile și încă și astăzi a arieratelor, țintele fiind depășite în acordurile cu Fondul Monetar Internațional, arieratele ducând la un blocaj în economie. Chiar și astăzi există anumite entități de stat care întârzie inclusiv aplicarea unor hotărâri judecătorești definitive până la 2-3 ani, în timp ce neplătitorul de TVA este executat pe loc de către fisc. Inexistența bufferelor provine și de la proasta capitalizare, anume faptul că statul împrumutându-se mereu, mereu și mai mult a creat o piață ideală pentru bănci, care preferă să meargă fără bătăi de cap pe piața bondurilor de stat, în loc să-și creeze oportunități comerciale și prin concurență să ajungă la a da cât mai multe credite unor companii antreprenoriale. Trebuie spus de asemenea că există anumite sectoare unde marja de manevră este foarte mică, rata de profit fiind undeva între 2% – 7%. Pentru acele bussines-uri, fluctuațiile de cashflow negative produse de această plată splitată a TVA-ului ar putea să nu fie absorbită.
În fine, domnul Socol face afirmația: “Dar asta că fură statul din cashflow-ul firmelor e o aberație cât casa. Nu, statul nu mai permite folosirea propriilor bani ca și cashflow după cum ar trebui să facă rambursările instantaneu, adică să nu țină banii firmelor blocați.” Aici merită din nou să ne oprim, pentru a spune că nu există un registru public al datoriilor statului, deci statul român este în momentul de față complet imprevizibil, când plătește și cum plătește, mișcările făcându-se din trezorerie pe cash, în funcție de numerarul disponibil. Adică mai pe româneşte îţi vezi banii de la stat când are statul chef să îţi ramburseze TVA şi uneori în funcţie dacă vreun funcţionar de prin Finanţe şi-a mai achiziţionat vreun Rolex sau nu, evident fără nicio legătură cu subiectul rambursărilor de TVA şi al scandalurilor cu rambursările care reizbucnesc periodic în presă. Acest lucru crează enorme dificultăți, existând firme care au ajuns în faliment, ONG-uri care au ajuns în faliment de pildă pe proiecte europene, pe motiv că TVA-ul nu s-a mai rambursat, sau s-a rambursat prea târziu.
Inclusiv ideea de a avea un registru al datoriilor publice, lucru care ar permite discountarea datoriilor respective și acordarea de împrumuturi în contraechivalent sectorului privat, chiar dacă data plății ar fi anunțată pentru o dată ulterioară, toate aceste lucruri ar putea însănătoși mediul economic, însă în prezent acest lucru nu se întâmplă și această lipsă de simetrie ar trebui să-l preocupe mult mai mult pe domnul Socol. Altminteri cu statul suntem mumă, cu sectorul privat ciumă.
De asemenea, ideea că statul are banii în cashflow-ul firmelor, în interiorul firmelor, este una foarte periculoasă. Data la care banii sunt “ai statului”, este fix data plății voluntare de către compania respectivă. Înainte este proprietate privată, din aceea care se apără cu puşca în Virginia de Vest, de pildă. Orice alt raport economic legiferat, precum și o plată forțată sau o “parcare” a unor sume într-un cont de care administratorul firmei nu se poate atinge sau o plată în altă parte direct, ca să nu mai vorbim de ceva ce riscă să semene a o executare silită nu face decât să gâtuiască procesul economic, existând realul pericol de a duce compania respectivă în faliment prin ruperea circuitului normal de cashflow. Vorbim mai ales de companii a căror marjă este de aproximativ 3-5% şi unde o cotă “ruptă”/defalcată de TVA poate să însemne mult, din punct de vedere al cashflow-ului.
De asemenea, merită menționat că măsurile de tranziție în acest caz sunt slabe spre inexistente. O astfel de măsură ar fi trebuit să aibă în vedere cel puțin existența unei marje de adaptare între 3 și 6 luni de zile. Trebuiesc adaptate programe contabile, programe software, programe de plată automată a companiilor, existând companii cum sunt cele de telefonie sau de utilități unde ajustările trebuiesc făcute în câteva milioane de exemplare, corespondente celor câtorva milioane de clienți, lucru foarte greu de făcut bătând din palme.
Statul român nu știe momentan nici măcar câți bani datorează firmelor private, pentru că nu există nicăieri o evidență a datoriilor care să fie recunoscută public, de aceea gradul de opacitate avansat permite niște jonglări pe cashflow-ul trezoreriei, în funcție de interese, în condițiile în care corupția este favorizată. De asemenea, inconsistențele de început ale acestui program nu au fost amenajate în niciun fel, nu există program de instruire care să fie făcut cu inspectorii ANAF, nu există program de explicare către contribuabili, se mizează pe azvârlirea în Monitorul Oficial, a unei noi reglementări fiscale, care să dea peste cap mediul economic. Vor fi existând mulți contabili în România, care plecând în vacanță două săptămâni s-au întors și s-au trezit cu o cu totul altă modalitate de impozitare, dacă au plecat o lună deja nu le mai seamănă profesia cu ce ştiau ei înainte de concediu.
“În al treilea rând ipocrizia celor mai mari analiști când România are cel mai mare gap de TVA din UE, adică nu încasează în jur de 40% din banii care ar trebui să ajungă la buget, adică vreo 7 miliarde de EUR, nu e bine”. Domnul Socol, ca fost consilier al premierului Ponta, ar trebui să știe că încasările proaste sunt în primul rând din cauză că ANAF-ul românesc funcționează precum un Trabant, în 2 cilindri, cu motor gripat. Chiar șeful fiscului declară că programul cu Banca Mondială este eșuat, direcția de luptă antifraudă nu este capacitată, iar programele normale, europene, cum este cel din Bulgaria, în care fiecare casă de marcat de pe teritoriul Bulgariei este în legătură cu ANAF-ul central, este un vis frumos la noi. Am avut directori de fisc care pactizau cu evazioniștii, am avut șef de fisc care punea aiurea sechestru pe Gara de Nord, avem mai multe județe în care baronii își desemnează pe cei care apoi le controlează firmele, firmele nepoților, firmele prietenilor, ș.a.m.d. Deci, diferența, gap-ul identificat de domnul Socol se referă la incapacitatea instituțională și nu are legătură cu inexistența split TVA, procedură care există în puține state europene.
Dacă cineva este vreodată serios cu metodele suveică de ocolire a TVA-ului, nu are decât să se uite la excepționalul ciclu de emisiuni, Academia de Evaziune, făcute de Edi Pastia la Realitatea TV. Fiecare emisiune e dedicată unui sector evazionist – carne, panificaţie, textile, suveici în domeniul cerealelor, toate explicate frumos cu intermediari, mecanisme, etc. Vor vedea poveşti cu facturi plimbate cu vapoare în larg, astfel încât vapoare întregi să ocolească plata TVA-ului la cereale, vor vedea evaziune la jucării, vor vedea TIR-uri de legume care nu plătesc TVA-ul, vor vedea evaziunea din domeniul legumelor, al florilor, fiecare sector reprezentând miliarde și miliarde de lei. Altminteri, este posibil să-l plimbi pe un cetățean român cu UBER-ul, să meargă la frizer, să meargă în Dragonul Roșu să cumpere toate bunurile posibile și imposibile, să oprească să cumpere și flori, la final să cumpere ceva și pe internet, practic cetățeanul Georgescu poate fi plimbat toată ziua prin buricul Bucureştiului fără să plătească TVA pe nimic, ori aici e un punct important de meditație pentru noi toţi.
“În al patrulea rând așteptăm explicațiile din partea marilor analiști vis-a-vis de împachetarea creditelor neperformante către bănci și alte metode de optimizare fiscală, pentru a plăti un impozit pe profit mai mic sau deloc.” Aici este o lungă discuție, dar ar trebui observat pentru început, iar domnul Socol ca fost consilier de stat al premierului, în mod cert știe acest lucru, că necesitatea curățării balanțelor provine în primul rând din normativele BNR, adică taman din reglementarea statală. Dacă reglementările ar fi fost mai blânde cu privire la rezervele minime de capital sau la rata de înlocuire prin rezerve a creditelor neperformante și băncile ar fi avut o politică mai puțin agresivă de despovărare a creditelor neperformante din balanța contabilă a entităților respective. În plus, de când sunt nişte metode perfect legale ceva pentru care „marii analişti” ar trebui să dea explicaţii – ce, fac analiştii optimizare fiscală sau băncile? Şi ar trebui analiştii să se ocupe să prindă eventualele preţuri de transfer sau ANAF-ul?
Explicațiile pe care domnul Socol le cere de la analiști ar trebui solicitate băncilor, reglementatorilor şi ANAF-ului în primul rând, iar cei care ar trebui să le solicite sunt taman foștii colegi ai domniei sale din Guvern, acum mari diriguitori prin Banca Națională a României. BNR-ul n-a făcut ani de zile decât să fie capacul de oală care fierbe cu optimizări fiscale în ceea ce privește băncile, protejându-le în general – a se vedea şi ultima declaraţie de la vârful BNR.
Ar trebui mai bine să recunoaștem că atunci când o bancă de top din sistem are un funcționar Georgică care o controlează, fără știință de carte și fără o apărare juridică temeinică, nu e de mirare că acest tip de contribuabil câștigă multe plângeri în instanță și multe cereri de revizuire, blindat cum este cu case de avocatură de top, auditori de la Big 4 şi aşa mai departe. Dimpotrivă, există o șubrezeală atât de mare a instituțiilor de stat încât ANAF-ul așa cum este el construit acum nu are capacitatea de a investiga cum se cuvine un contribuabil mare de tipul unei companii petroliere sau unei companii bancare. Altminteri dacă tot vorbim de credite bancare, ar trebui să vorbim și despre explozia IFN-urilor care nu par să preocupe aproape pe nimeni, să nu ne trezim că dăm în cap băncilor şi apoi ne trezim cu credite subprime date populaţiei.
Personal am fost martor când cel puțin doi secretari de stat din Ministerul Finanțelor care decideau rambursările de TVA (fiind şefi la Comisia Centrală din cadrul ministerului) după 2 luni aveau Rolex la mână, întrucât ei decideau prin decizie administrativă, cărei companii îi dădeau cashflow și cărei companii nu îi dădeau rambursarea de TVA. Același lucru s-a întâmplat dacă nu mă înşeală memoria și cu niște ONG-uri pe programul POSDRU unde TVA-ul recuperat a venit de multe ori după ce s-a pus cruce respectivelor entități, sau cel puţin au avut serioase probleme operaţionale pentru că au avansat TVA-ul şi apoi s-au chinuit vreo doi-trei ani să îl obţină înapoi de la stat. De asemenea, mecanismul introdus cu mare dificultate, acela de compensare a sumelor celor ce trebuie plătite către fisc funcționează foarte anevoios, adică este aproape de momentul în care va claca cu totul şi va deveni neutilizabil.
Trebuie de asemenea, menționat, că zona principală de probleme în această ecuație poate fi zona companiilor care au contracte cu statul, o zonă de mare evaziune, de asemenea, poate fi avută în vedere experiența Poloniei, care a aplicat treptat acest sistem care a aplicat cu prioritate companiile care fac comerț online, socotind că acolo evitarea plății TVA-ului este una mai mare. De asemenea, faptul că anumite elemente ale acestor legi în plan european au fost mai înainte voluntare și mai apoi impuse, precum și pregătirea temeinică a terenului pentru aplicarea lor, sunt tot atâtea lucruri care constituie discrepanță între sistemul european și ceea ce s-a propus în România. Și mai apare o problemă foarte importantă. TVA split sau TVA defalcat nu soluționează problemele cu procedura de rambursare a TVA. O procedură pe care România a mai fost în procedură de infringement. Guvernul zice că are doar de luat, dar când este de dat nu facem proceduri sau facem unele atât de opace și vagi încât încurajăm corupția. De asemenea, ar mai fi o problemă tehnică ce are nevoie de rezolvare – exportatorii nu au nici un mecanism prin care să se restituie TVA când au acest drept.

Concluzia? Sistemul trebuia și trebuie pregătit – dacă mai îngăduie guvernanții timp, dacă nu măsura va conduce, cu probabilitate foarte mare, cel puțin în perioada incipientă la blocaje intra-companie. Mai grav, va împinge nişte entităţi în faliment (mai ales acolo unde marja e “subțire”)
şi nu sunt convins că îşi va atinge scopul declarat, anume potolirea evaziunii fiscale. Va produce groaznice inechități în lipsa lămuririi rambursărilor de TVA. Altminteri, România merge înainte şi noi cu ea. Incompetenţa ANAF-ului şi a autorităţilor de reglementare rămâne nedefalcată. Vă las la final cu epic split-ul original (link aici https://www.youtube.com/watch?v=d2v273-N_fg), ăsta de care vorbim este un copy-paste fad.