Un socialist liberal face zob principiile economiei de piață

Nu e suficient să facem zob principiile de drept, principiile separației puterilor în stat (alea prin care un condamnat de instanță este în continuare bine merci consilierul premierului) și ce-a mai rămas din aspirațiile noastre europene. S-a mai găsit ceva de făcut praf – sectorul bancar. Și cine dă năvală? Culmea, un reprezentant PNL, zglobiul domn Daniel Zamfir, umăr la umăr cu reprezentanți PSD. Coaliție strașnică!

Propunerea de plafonare a dobânzilor a trecut deja de Senat. Dacă ne inspirăm din locuri precum Cuba și Venezuela, mai urmează să ne modificăm și Constituția (art. 135), cel care precizează că economia României este o economie de piață, iar statul trebuie să asigure libertatea comerțului. Libertatea, tovarăși, va fi plafonată în materie de dobânzi până la 18% maxim în uralele poporului muncitor, nu contează că va deveni imposibil pentru alți amărâți (inclusiv muncitori) să contracteze noi credite! Întrucât băncile se pricep la a-și explica modul de funcționare aproximativ cum se pricepe gâsca să cânte la cimpoi, cei suiți pe caii mari ai populismului dau năvală mai ceva ca hoardele turcești, în cavalcade îngrozitoare. Și acestor hoarde nu mai are cine să le răstoarne bolovani în cap pe la trecători.

Plafonarea creditelor are efecte perverse. Îi transformă în câștigători pe cei care și-au luat deja credite, transferând tot costul scumpirii creditelor (pentru că acesta este efectul economic al plafonării dobânzilor) către cei care vor să se împrumute acum. În al doilea rând, băncile-mamă sunt libere oricând, în lipsa unui Acord de la Viena de a-și retrage o parte din banii din România (operațiunea se va face tehnic prin refuzul de a rostogoli creditele revolving de la băncile-mamă la filialele din România) și să le ducă în alte zone, de pildă în țări precum Cehia. În al treilea rând, principiul “unde dai și unde crapă” este viu în România – OUG 50 a creat sute de mii de acțiuni pe rolul instanțelor, îngreunându-le. Orice intervine într-un contract, fie și prin lege poate fi combătut în instanță, iar dacă legea ajunge în Monitor fie și pentru o singură zi răul s-a produs, nu mai poate fi întors. De așteptat de asemenea să se îngusteze sever condițiile pentru noi credite, adio contracte pentru prima casă sau prima mașina sau prima rezugrăvire (vorbesc de creditele obișnuite, nu de cele subvenționate de stat prin alte măsuri discutabile de care nu ma ocup aici).

Caricatura arată în mare așa, e ambalată cu pesedism și naționalism – tupeiștii din bănci (în majoritate lifte străine, spurcate) îi jecmănesc pe români, sug sângele poporului amărât care abia se căznește să le achite dările. Se trece în subtext că trăznăile guvernamentale din ultima vreme au urcat cursul, urcând povara celor cu credite în euro. Băncile ar trebui să fie în viziunea socialiștilor (și a socialistului liberal Zamfir, inițiatorul proiectului de lege) niște entități cu suflet, care să dea dobânzi ieftine către popor, cam cum se dădeau buteliile în comunism. Statul e obligat să dea, deci și băncile ar cam fi obligate să dea bani cu dobândă mică. Dacă nu ar exista efecte economice severe ale unei astfel de trăznăi, mi-aș cumpăra popcorn și aș aștepta vreo doi ani să văd insituțiile bancare cum plătesc propria prostie în materie de poziționare publică în nenumărate episoade de la Ordonanța 50 încoace. Totul este însa pe banii noștri, efectele pot fi drastice.

Fix în acest moment dl Isărescu tace imperial, pe jilțu-i de stejar. Ies voci plăpânde să spună lucruri, dl Vasilescu spune că o trăznaie similară a adoptat Ungaria lui Orban, țara unde s-au făcut conversii forțate și pentru creditele în franci, contractele bancare la fel ca orice fel de alte contracte fiind legea părților. Mai spune că propunerea excede Constituției. După care, în momentul cheie eșuează în explicație: înghețarea prețurilor și plafonarea de salarii operată de Nixon în anii ‘70 este cam tot același lucru cu plafonarea dobânzilor propusă în Parlament, zice dl Vasilescu implicit. Parcă totuși ar fi diferențe. Ar trebui să spună clar BNR și în special domnul guvernator imperator – ne așteaptă o inflație de proporțiile celei din America anilor 1970? Este de ajutor sau încurcă mandatul de stabilitate al sectorului bancar de care se ocupă tot BNR-ul, conform legii? Și apropo, când se întrunește nou creatul Comitet Național pentru Supraveghere Macroprudențială? Sau dacă nu se poate întruni pentru un astfel de subiect, la ce mai servește și de ce nu e desființat?

Nu poți să lovești “nesuferitele” bănci fără să lovești în economie – creditarea este un element fundamental pentru asigurarea lichidităților, și așa dobânzile ar fi trebuit să o ia de multișor în sus, având în vedere certul impact inflaționist al măsurilor deja anunțate până acum de guvern. Nu poți lovi libertatea de acțiune a băncilor fără a le șubrezi starea în care se pot confrunta cu o eventuală criză în următorii ani – e suficient să reamintesc Bancorex, Bankcoop, Banca Dacia Felix și altele. Iar restrângerea creditului se simte pe tot lanțul – vânzările companiilor (prin efectul de consum), salariile acelor salariați care lucrează pentru respectivele companii și în final vor suferi și liniile de credit pentru companiile respective. De asemenea, nu poți să strici în “partea monetară” fără a avea efecte în “partea fiscală” – în oglindă, nu poți modifica partea fiscală fără a avea efecte în partea monetară, cum constatăm acum. Corelațiile macroeconomice sunt și ele făcute praf, sper ca economia în următorii ani să nu se mai înfigă într-un gard pe care să scrie din nou 2009, ar trebui măcar să facem greșeli noi nu să le repetăm pe cele vechi.